Skip to main content

CNN a întocmit un top al ruşinii cu plagiatorii politicieni ai lumii. Victor Ponta, printre ei

 
CNN a întocmit un top al ruşinii cu plagiatorii politicieni ai lumii. Victor Ponta, printre ei

Fostul premier Victor Ponta apare într-un top al ruşinii cu plagiatorii lumii, alături de lideri politici precum vicepreşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin. Clasamentul a fost întocmit de site-ul televiziunii americane CNN, în contextul acuzaţiei de plagiat adusă soţiei lui Donald Trump.

Publicitate

Melania Trump pare să se fi inspirat din discursul de acum opt ani al primei doamne Michelle Obama.

Victor Ponta apare pe locul şase în lista CNN, unde jurnaliştii precizează că Guvernul României a devenit obiectul unor critici internaţionale din cauza scandalului iscat de plagierea tezei de doctorat.

"Ponta a respins acuzaţiile ca pe un atac politic din partea fostului preşedinte Traian Băsescu. În 2014, Ponta a anunţat că renunţă la titlu, după ce o comisie de la Universitatea Bucureşti a stabilit că a plagiat în teza de doctorat din 2003 cu privire la Tribunalul Penal Internaţional", mai scriu cei de la CNN.

Primul pe lista ruşinii realizată de CNN se află vicepreşedintele american Joe Biden, urmat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Timothy Goeglein, un fost oficial de rang înalt de la Casa Albă şi fostul ministru al Apărării al lui Merkel Karl Theodor zu Guttenberg.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sunt curios care va fi reacția după ce se constată plagiatul din doctoratul lui Kovesi.
  • Din contra, Antena 3 a dat stirea, sugerind ca in aceasta companie plagiatul nu e rusinos, chiar oarecum normal.
  • Dupa aceasta stire ,Antena 3 va renunta la afilierea CNN ? Ce amuzant .

Trimite un comentariu

sus