Skip to main content

Serialul Jurnalele Vampirilor nu va mai fi produs. Ultimul sezon, din toamnă

 
Serialul Jurnalele Vampirilor nu va mai fi produs. Ultimul sezon, din toamnă

Serialul ”Jurnalele Vampirilor/ The Vampire Diaries”, difuzat în România de postul Diva, nu va mai fi produs, iar cel de-al optulea sezon, care este şi ultimul, va fi lansat în luna octombrie, potrivit contacmusic.com.

Publicitate

Ultimul sezon al serialului bazat pe seria de bestsellere a lui L. J. Smith şi creat de Kevin Williamson va conţine 16 episoade şi va avea premiera pe 21 octombrie.

Acţiunea serialului produs de postul de televiziune CW are loc în oraşul fictiv Mystic Falls, a cărui istorie este încărcată de evenimente supranaturale.

Eroii poveştii sunt Elena Gilbert (Nina Dobrev), o adolescentă care încearcă să-şi revină după moartea părinţilor ei, şi fraţii vampiri Stefan şi Damon Salvatore (Paul Wesley şi Ian Somerhalder).

”Soarele, luna şi stelele s-au aliniat când am fost oficial distribuit în rolul Damon Salvatore. Sunt foarte recunoscător celor care au luptat pentru mine, celor care au muncit atât de mult ca serialul să existe”, a declarat Ian Somerhalder.

Actorul Ian Somerhalder spune că îi va lipsi serialul si echipa cu care a lucrat, dar şi că lucrurl la această producţie i-a îmbunătăţit viaţa mai mult decât orice altceva.

”Să fac parte din distribuţia «Jurnalele Vampirilor» mi-a schimbat traiectoria vieţii. Sunt mai mult decât norocos pentru experienţele pe care le-am trăit şi pentru lecţiile pe care le-am învăţat în ultimii şape ani”, a spus Paul Wesley.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus