Skip to main content

Vântu, caz nou la DNA: Ar fi intervenit la Tăriceanu pentru ca Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei

 
Vântu, caz nou la DNA: Ar fi intervenit la Tăriceanu pentru ca Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei

ACTUALIZARE. Fostul patron al trustului de presă „Realitatea –Caţavencu”, Sorin Ovidiu Vîntu (66 de ani) a fost pus astăzi sub acuzare, într-un nou dosar penal. Acuzaţia: cumpărare de influenţă. În dosar sunt vehiculate numele a doi politicieni cu greutate, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (64 de ani) şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu (45 de ani), scrie Adevarul.ro.

Publicitate

Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, astăzi, de la Penitenciarul Rahova la DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de cumpărare de influenţă, surse judiciare declarând că în cauză ar fi implicat şi un politician, căruia i s-ar fi promis un million de euro, relatează news.ro.

Surse judiciare au explicat pentru ziarul Adevărul că ancheta în acest caz ar privi modul în care Liviu Mihaiu ar fi fost pus în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Liviu Mihaiu ar fi fost suţinut de Sorin Ovidiu Vîntu.

Jurnalistul Liviu Mihaiu a fost numit în septembrie 2008 de premierul Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de Guvernator al Biosferei Delta Dunării. El a fost revocat , în februarie 2009 din funcţia de Guvernator al Deltei Dunării, atunci când prim-ministru era Emil Boc.

Procurorii DNA ar investiga dacă Vântu i-a dat un milion de euro lui Tăriceanu, prin intermediul lui Bogdan Olteanu, în 2008, în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, scrie la rândul său evz.ro citând surse apropiate anchetei.

Liviu Mihaiu, realizator la postul Radio Guerrila, a scris pe contul său de Facebook că nu a ştiut nimic şi nici nu a participat "la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator".

Declaraţia jurnalistului Liviu Mihaiu:

  1. Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni(2008-2009) şi că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbansim şi construcţii in DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor.
  1. NU am ştiut şi nici participat la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator.
  1. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (şi) pe şeful Camerei Deputaţilor la mână.
  1. Dacă e să intrăm in alt registru, sunt "onorat" că "transferul" meu a avut o asemenea cotă, dar sunt ingrozit că unul dintre cei mai buni/oneşti guvernatori ai DD (mă iertaţi :) ), a ajuns in fruntea D.D. printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel..
  1. Nimeni dintre cei implicaţi in acest scandal "sud-american" NU m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva! Pentru simplul motiv că astea au fost condiţiile pe care le-am pus guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul.
  1. Justiţia să-şi facă (toată) datoria! (sursa: pagina de Facebook a lui Liviu Mihaiu)

STENOGRAME. În 2010, SOV a fost interceptat atunci când discuta cu Sergiu Toader, unul dintre dircetorii de la trustul realitatea -Caţavencu, pe care-l controla, despre demiterea lui Liviu Mihaiu, mai scrie Adevărul.ro.

Sorin Ovidiu Vîntu: Bai, tati, noi, adica eu aveam o relatie de non combat cu Basescu. Razboiul real a inceput cu Basescu din momentul in care a aparut pe Realitatea Tv doua fete cinci palate si am inceput sa ne luam de Ioana Basescu, sa o f... pe aia in gura pana la loc comanda, chestie care l-a deranjat pe parintele Ioanei Basescu in mod vizibil, spunand: Pai, f... mortii ma-ti, una vorbim, basca ne intelegem, mi-o tragi pe la spate, bai, Manea slutul si uratul? Eu ce p... mea ti-am facut sa te iei de copilul meu in halul asta?, reactie pe care ai fi avut-o si tu, as fi avut-o si eu, cand e vorba de copilul meu.

Sergiu Toader: Corect.

Sorin Ovidiu Vîntu: Mai ales cand stiu cum mi l-a dat pe Mihaiu afara din Delta, da?

Sergiu Toader: Da.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Foarte bine daca tinta este cercetatul penal cp tariceanu. Este, dupa cum a zis CTP, "seful hotilor din senat", acolo unde " legile sunt facute pentru infractori". Hai cu tariceanu la puscarie.
  • Mihaiu este acum la Tvr gratie înțelepciunii Irinei Radu!
  • Vintu a plătit pentru Mihai 1000 de euro. Oare cIT ii da pentru prețioasele lui emisiuni la care nu se uita nimeni prea cinstita Irina Radu?
  • Nu, nu se poate! Mihaiu e cinstea intruchipata. E salvatorul TVR! Garantreaza pentru ei amica lui Irina Radu!
  • Nu, Doamne fereste, Liviu Mihaiu nu a avut emisiune la Realitatea TV cand era Vantu patron si sub nicio forma nu a luat bani pentru realizarea ei. Bravo Mihaiu! Esti un valoros.

Trimite un comentariu

sus