Skip to main content

Andrei Pleşu, comentariu în Dilema Veche: Da! Mă uit la Las Fierbinţi! Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat

 
Andrei Pleşu, comentariu în Dilema Veche: Da! Mă uit la Las Fierbinţi! Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat

Scriitorul şi filosoful Andrei Pleşu recunoaşte într-un text publicat în Dilema Veche că se uită la serialul Las Fierbinţi. "Ebrietatea metafizică a lui Celentano" şi "perplexităţile nubile ale Gianinei", sunt termenii în care vorbeşte eseistul despre personajele din producţia difuzată de Pro TV.

Publicitate

"Sînt de părere că Las Fierbinţi bate majoritatea serialelor – mai mult sau mai puţin „haioase“ – ale unor producători români sau străini „pretenţioşi“. (Sînt gata să fac amendă onorabilă doar în favoarea cîtorva puţine reuşite din aceeaşi categorie, care m-au distrat copios: Seinfeld şi Friends). Aşa că, da, mă uit la Las Fierbinţi! Rîd sănătos, mă înduioşez de candorile şi mizeria satului contemporan, contaminat vag şi de confuze zvonuri „capitaliste“, dar şi de „moşteniri“ seculare. Totul e amuzant şi trist, vital şi deşucheat, şarmant şi bezmetic", spune Pleşu.

Scriitorul vorbeşte şi despre reacţiile negative pe care le primeşte din partea unora atunci când spune că urmăreşte ori de câte ori are ocazia serialul Las Fierbinţi.

"'Cum?' – sare cîte un snob, care mă socoteşte „om serios“, abonat pe viaţă numai la Noica sau Kant. „Te uiţi la aşa ceva?!“ Am văzut, de alt­fel, şi forumişti „dezgustaţi“ de brutalitatea neaoşă a replicilor, de peisajul sordid al ruralităţii autohtone: oameni ­„fini“, cu gusturi estetice greu de satisfăcut, născuţi doar pentru Sofocle şi Shake­speare (deşi le mai scapă şi cîte o telenovelă…). Îmi pare rău să-i dezamăgesc."

În textul apărut în paginile săptămânalului cultural Dilema Veche sub titlul "Da! Mă uit la Las Fierbinţi!", Andrei Pleşu a făcut şi o succintă caracterizare a personajelor din serialul de la Pro TV.

"O excelentă reflecţie despre cum arată „modernitatea“, transplantată în pămîntul reavăn al provinciei regăţene. Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat. Spectacolul e, în acelaşi timp, aerisit şi înecăcios, vesel şi deprimant. Personajele au un profil acut, fără caricaturizare, fără clovnerie, fără „subtilităţi“ la modă."

Personajele Arpirina,Celentano, Firicel, Robi, Bobiţă şi Gianina, prin ochii lui Andrei Pleşu:

"Toţi actorii mi se par desăvîrşiţi şi simt nevoia să-i omagiez pe fiecare în parte:

  • ebrietatea metafizică a lui Celentano (Adrian Văncică),
  • şmecheria ţanţoşă a primarului Vasile (Gheorghe Ifrim),
  • bonomia suspicioasă a lui Bobiţă (Mihai Bobonete),
  • aplombul tont al lui Dorel (Mihai Rait Dragomir),
  • inocenţa stupidă a lui Robi (Leonid Doni),
  • pitorescul de gang al lui Giani (Constantin Diţă),
  • bădărănia bon enfant a lui Firicel (Cuzin Toma),
  • grandilocvenţa lui Raţă (Marius Chivu, parodiind cu mare talent recitările cu fasoane actoriceşti ale unor colegi de breaslă),
  • simplitatea perplexă a lui Brânzoi (Ion Ionuţ Ciocia)
  • şi, last but not least, naturaleţea, tembelismul şi performanţa muzicală ale lui Ardiles (Mihai Mărgineanu).

Las special la urmă, emoţionat, fetele. Ce farmec, ce adecvare, ce simţ al firescului!

  • Nonşalanţa provocatoare a Aspirinei (Mirela Oprişor),
  • echivocurile cochete ale Dalidei (Ecaterina Ţugulea),
  • perplexităţile nubile ale Gianinei (Anca Dumitra).

Nu mai vorbesc de episoadele în care percepem călcătura grea a unor meseriaşi prestigioşi, ca Maia Morgenstern sau Horaţiu Mălăele, intrînd în joc, fără vedetisme, mereu „în personaj“, inegalabili.

Nici apariţiile pasagere, secundare, ale altor „eroi“ şi „eroine“ (nu le ştiu numele decît întîmplător, pe acela al Mariei Junghietu, de pildă) nu coboară ştacheta. Pe scurt, o perfectă îmbinare de înzestrare nativă şi creativitate, pentru care toţi protagoniştii merită aplauze."

Textul integral, pe site-ul dilemaveche.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ...sa compari calitatea umoristica al serialului Seinfeld cu al serialului Las Fierbinti mi se pare cel putin hilar dar gusturile nu se discuta si daca domnul Plesu spune ca i place care e problema?Chiar pot aprecia sinceritatea lui si m as mira doar daca as auzi ca asculta manele dar pentru un amarat de serial se face atata caz?In mare masura omul are dreptate doar ca pentru romanul de la sat consumator de televiziune pe paine o sa fie inca un laitmotiv in hora analfabetizarii Romaniei.
  • Daca astea trei (Seinfeld, Friends, Las Fierbinti) sunt comediile la care rade Plesu, va rog sa nu ii spuna nimeni de Blackadder sau Fawlty Towers. Dumnealui e mai firav si ar putea muri de ras.
  • Las Fierbinti nu este un sitcom ci mai degraba o satira a societatii romanesti (chiar daca actiunea este plasata in sat).
    Pentru a intelege si aprecia satira nu este suficent sa fi auzit de Caragiale, iti mai trebuie cel putin 2 calitati: un nivel de inteligenta cel putin normal si capacitatea de a recunoaste si accepta elementele satirizate.
    De aceea satira nu este adresata celor care se delecteaza cu Doru Octavian Dumitru, Vacanta Mare (desi la un moment dat au incercat si ei sa se apropie de acest gen, dar fara success), Bendeac si alti promotori ai umorului facil si vulgar.
    Cei cu inteligenta sub medie nu o inteleg, dar sunt si persoane care au capacitatea si chiar inteleg satira, dar nu o accepta. Acestia sunt cei mai periculosi deoarece se recunosc in personajele/situatiile satirizate si le este greu sa accepte acele defecte, dar'mite sa mai si rada cineva de ele.
    Din pacate satira neinteleasa sau neacceptata duce la aparitia unor tragedii de genul celor de la Charlie Hebdo. Sau uitati-va ce patesc cei care il satirizeaza pe Putin sau pe Erdogan si poate o sa intelegeti cat de periculoasa este mintea ingusta.
    Eu nu zic ca Daniel, Gigi, Marius, Geo se duc maine sa-l ia la bataie pe Celentano sau pe Giani pentru ca fac misto de oameni ca ei, dar de la inaltimea intelectului pe care cred ei ca il poseda, ii pot trage macar 2-3 flegme lui Plesu, ca sa stie si el ce inseamna mania romanului luat la misto!:))
  • @MariusONC: sint convins ca lipsa de job bine platit te face sa ai timp sa comentezi oricand despre orice. Si sa tot ceri audiente ca sa ai ce numara:) De data asta cu Plesu si Las FIerbinti ai fost luat prin surprindere si ai crezut ca Plesu e colegul tau de chat si el tot fara job bine platit. E momentul sa mai citesti o carte:) si inca una apoi. Sper sa nu fie singurele doua citit intr o viata
  • O declaratie interesanta, si curajoasa as zice, a lui Plesu, dar intr-adevar Las Fierbinti, este un serial bun, poate cea mai buna productie fictiva romaneasca creata vreodata.
  • Mariuse, de fapt tu ești cel care l a făcut un bătrânel. La al doilea comentariu a ajuns și manelist. :))
  • @F: Ești simpatic/ă. N-am zis nimic rău de Pleșu. Am afirmat doar că acest serial îl definește. Și mie îmi place Pleșu pentru că-i un intelectual mai manelist, mai de cartier.
  • Este cel mai bun serial . peste toate *** turcesti nu ma intereseaza daca ma faceti incult sau cum vreti . ***
  • Ce penibili sunt unii oameni. Așa răspundeți unui astfel de articol? Ăsta e contraargumentul ca e un bătrânel? :)) abțineți va. Nu veți fi filosofi dar cel puțin nu veți fi așa penibili.
  • În loc să ne dați audiențele de aseară cu Mircea Badea vs Tolontan de la Sinteza zilei, voi ne furnizați o informație cu preferințele unui bătrânel în materie de seriale. Și normal că Pleșu se uită la Las Fierbinți, serialul îl definește.
  • Plesu daca tacea filosof ramanea
    Poti sa te uiti si la filme porno, astea nu sunt lucruri de zis
  • Încă o palma pentru toți inteligenții jigniți peste cap de acest serial. :)) educați va puțin ca sa înțelegi ce face las fierbinți și ca nu e deloc un umor facil sau ușor.

Trimite un comentariu

sus