Skip to main content

Bilanţ Telekom Romania. Veniturile de aproape 150 de milioane euro, în trimestrul doi. Câţi abonaţi are compania

 
Bilanţ Telekom Romania. Veniturile de aproape 150 de milioane euro, în trimestrul doi. Câţi abonaţi are compania

Telekom România a raportat în al doilea trimestru al acestui an venituri de 149,5 milioane de euro, cu 0,7% mai mici decât aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare anunţare recent de companie.

Publicitate

"Pro forma EBITDA (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizărilor, excluzând costurile de restructurare) pentru T2 2016 a fost de 15,2 milioane euro, cu 41,8% mai mică decât în T2 2015", potrivit oficialilor Telekom.

Compania a ajuns, pe segmentul serviciilor TV, la o bază de clienţi de 1,461 de milioane, mai mare cu 2,8% comparativ cu trimestrul doi al anului trecut.

"Telekom Romania Communications a ajuns la 310.314 clienţi pentru ofertele convergente MagentaONE (pachetele integrate fix-mobil), cu 126% mai mulţi faţă de T2 2015. Drept urmare, veniturile din serviciile mobile au crescut cu 78% în T2 2016 faţă de aceeaşi perioadă a lui 2015", potrivit raportului dat publicităţii.

Abonaţii Telekom:

  • Pe segmentul serviciilor TV, baza de clienţi a ajuns la 1,461 milioane, mai mare cu 2,8% comparativ cu T2 2015.
  • În ceea ce priveşte FTTx (fibra optică), raza de acoperire a crescut la aproximativ 1,7 milioane de gospodării, de la 1,4 milioane.
  • Abonaţii serviciilor de Internet broadband (atât fix, cât şi mobil) au scăzut cu 1,2% în T2 2016 faţă de T2 2015, la 1,194 milioane.
  • Numărul clienţilor de telefonie fixă şi mobilă a crescut cu 1%, la 2,183 milioane, pe fondul evoluţiei pozitive a segmentului mobil.
  • Numărul de abonamente raportat pentru serviciile fixe şi cele mobile a crescut cu 1% în T2 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 4,838 milioane.
  • Baza totală de clienţi Telekom Romania Mobile Communications a scăzut în T2 2016 cu 4,6%, la 5,6 milioane, dintre care 29% reprezintă clienţii serviciilor pe bază de abonament (postpaid).

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cei mai mari ***mereu incarca facturile,iar explicatiile sunt halucinante! mai mult ,modifica unilateral contractele fara sa anunte clientii.RUSINE!
  • Ca de obicei nu se anunță câți abonați au separat pe segmentul TV, e clar că pe IPTV și DVB-C au foarte puțini, pe DTH au peste 1,2 milioane.

    În ceea ce privește FTTx (fibra optică), raza de acoperire a crescut la aproximativ 1,7 milioane de gospodării, de la 1,4 milioane?

    Atunci cum se explică numărul extrem de scăzut de abonați pe fibră? Majoritatea tot pe ADSL sunt.
  • Sa scrii o stire despre Telekom si apoi sa gresesti scriind UPC este de larga inspiratie !

Trimite un comentariu

sus