Skip to main content

Guran, Cuminţenia Pâmântului şi mii de share-uri: "suntem săraci pentru că avem puţine conştiinţe"

 
Cuminţenia Pământului
Cuminţenia Pământului

"Deşi util ca orice exerciţiu, cel de conştiinţă naţională prilejuit de subscripţia pentru Cuminţenia Pământului este pe cale să eşueze", scrie Moise Guran în debutul unui text prin care transmite ideea că "suntem săraci pentru că avem puţine conştiinţe".

Publicitate

Materialul publicat pe blogul său, biziday.ro, sub titlul "Despre sărăcie, şcoli, spitale, autostrăzi şi… despre 'o piatră'" a fost distribuit în weekend de peste 6.500 de ori pe Facebook, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Din articolul semnat de Guran:

"Comportamentul liderilor este la fel de rudimentar ca şi al celor dependenţi de like-uri pe facebook, sau al celor ce simt necesitatea să sublinieze că mai bine donezi pentru un spital, decât pentru o piatră. Bineînţeles, viaţa contează mai mult decât arta, atâta doar că aici nu e vorba de artă (nici nu mă pricep) era vorba de un interes naţional ce nu presupunea un efort financiar deosebit (banii s-ar fi strâns dacă, în medie fiecare ar fi dat ceva mai mult de un leu).

Iar Brâncuşi n-a intrat în concurenţă nici cu spitale, nici cu autostrăzi, nici cu copii bolnavi. Concurenţa asta (mai bine aia decât ailaltă) au imaginat-o caracterele mici, incapabile să tacă, cel puţin, dorind neapărat să-şi justifice gălăgios împotrivirea, chiar ura… pentru o piatră. Nu era vorba de milostenie, de pomană (pe care şi oamenii religioşi dar şi politicienii o înţeleg prea bine) Statul Român n-a cerut de pomană, are banii şi-i va plăti… era vorba de trezirea unei dorinţe de a face împreună, noi toţi, un lucru."

O selecţie de materiale de pe bloguri si platforme colective, realizată de Facebrands pentru Paginademedia.ro:

1. biziday.ro, “Despre sărăcie, şcoli, spitale, autostrăzi şi… despre “o piatră

- 6578 share-uri;

2. tolo.ro, “Documentele care arată că Hexi falsifica de 10 ori în toţi anii”, - 2702 share-uri;

Din articol:

"Există înregistrări ale discuţiilor între oamenii din companie: nu e o eroare, nu sunt loturi bune şi loturi rele, dezinfectanţii diluaţi sînt modelul afacerii! (...)

„Hexi ăştia nu or fi diluat toată producţia, ci mai cu prudenţă, din loc în loc”, scrie Alina Mungiu-Pippidi.

Este răspunsul său după ce comentatorii de pe romaniacurata.ro îi spuseseră că „Diluarea în sine e o crimă”.

Oamenii reacţionează divers, ca de fiecare dată, la un articol unde există raţionamente de tipul „Dacă 2000 de săli de operaţie din România ar folosi un produs fără capacitate de dezinfecţie”, ar-rezulta-o-rată-a-mortalităţii-pe-care-noi-nu-o-avem.

Articolul scris de Alina Mungiu-Pippidi se intitulează „Cum putem afla adevărul în cazul Hexi Pharma?”."

3. tolo.ro, “Datoria faţă de cea care a fost numărul 1”, - 993 share-uri;

Din articol:

"S-a vorbit puţin despre Simona Gherman, spadasina care a avut cea mai mare contribuţie la singura medalie de aur a României. În totalul celor trei meciuri, Simona Gherman e cea care a adus cea mai bună diferenţă între tuşele date şi cele încasate. Ea are 9, Ana Maria Popescu o urmează cu 8, Simona Pop a adunat o diferenţă pozitivă de 3 iar Loredana Dinu, introdusă în ultima treime a finalei, un punct."

4. Blogurile Adevărul, “Între burkini şi bikini sau despre trupurile care nu le aparţin femeilor”, de Alina Isac Alak, - 801 share-uri;

Din articol:

"Obişnuiam să spun, raportându-mă la experienţa acelor femei din Arabia Saudită, Nigeria sau Iran, umilite cotidian de intervenţiile stradale ale poliţiei religioase, care le chestionează autoritar şi paternalist corpul, impunând decizii extrem de personale în locul femeilor, despre ce este moral, normal şi natural ca acestea să descopere sau nu din propriul trup, că, dacă m-aş fi născut pe acele meleaguri, n-aş fi purtat niciodată hijab / vălul islamic şi nici viaţă lungă n-aş fi avut.

Evident, dezumanizarea femeii poate lua forme mult mai feroce, în spaţiile musulmane şi nemusulmane, deopotrivă, însă acest atac simbolic de reglementare a vestimentaţiei unei femei îi neagă decisiv acesteia dreptul de a controla propriul corp şi este resimţit profund alienant şi înjositor. Devii subit un alt tip de om, de rang inferior, care nu are dreptul de a lua decizii personale nici măcar în ceea ce priveşte cea mai neproblematică, imediată şi firească formă de posesiune: a propriului trup."

5. Blogurile Adevărul, “PNL a furat startul la pomeni electorale. 22% pentru funcţionari. Să fie primit!“, de Ştefan Vlaston, - 718 share-uri.

Din articol:

„Drăguţii” de politicieni! Cum îşi aduc ei aminte de noi, muritorii de rând, doar în preajma alegerilor! Nu la începutul ciclului electoral, nu la mijloc, doar înainte de alegeri. O întâmplare, desigur! PNL a lansat cursa pomenilor electorale, cu 22% creşteri salariale pentru funcţionari. Urmează PSD care anunţă că le va da 30%, revine PNL în forţă cu 40%, adjudecat!

Pe urmă, alte partide încearcă să ridice miză, la 50, 60, 80%. Circul electoral!

Urmează la pomeni profesorii, medicii, militarii, poliţiştii, angajaţii primăriilor, toată suflarea bugetară."


Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristina Ciobanu Cristina Ciobanu
    Pentru cumintenia pământului. Ce atata agitație !? Respect cultura si asta ne definestie ca si nație dar noi , romanii, de ce trebuie sa fim mai români decat cel ce deține acest ,, tezaur" ? Proprietarul acestuia ar face bine sa o doneze statului si sa dovedească cat de ROMÂN este sau aici nu mai intervine procesul de constiinta ?
    Iar banii adunati de la noi ROMANII ar fi bine sa fie directionati catre spitale , educatie si cercetare.
  • protopopescu protopopescu
    gresit Mihai. Spoturile cu personalitatile care spun ca Brancusi e al lor, sunt facute de GMP - Felix Tataru iar media este facuta de Zoltan Szigeti. Spotul facut de Papaya este difuzat ca si campanie sociala de un numar restrans de televiziuni. Adica fara bani.
  • Mihai Mihai
    In conditiile in care campania media este facuta de Felix Tataru (care in ultimul timp este abonat la banii de la parlamentul corupt si de la guvern), iar spotul de Papaya, este normal ca si cei care stiu media sa puna multe semne de intrebare..

Trimite un comentariu

sus