Skip to main content

Schimbare de prezentator la emisiunea Evenimentul zilei de la B1 TV. Mircea Marian şi Mălin Bot vor fi doar invitați

 
Schimbare de prezentator la emisiunea Evenimentul zilei de la B1 TV. Mircea Marian şi Mălin Bot vor fi doar invitați
Foto: evz.ro

Schimbare la cârma emisiunii Evenimentul zilei. Mălin Bot şi Mircea Marian vor rămâne invitați în programul pe care l-au moderat până săptămâna trecută la B 1 TV. Decizia oficială a fost anunţată aseară, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul B1.ro.

„Analizând audienţa emisiunii și prioritatea acordată ediției print și on-line a Evenimentului zilei s-a luat decizia ca moderatorii emisiunii, Mircea Marian și Mălin Bot, care au atribuții redacționale precise în structura ziarului să fie înlocuiți cu un singur moderator.”, apare în comunicatul de presă semnat de Virgil Munteanu, Director Executiv Editura Evenimentul şi Capital.

Publicitate

Cei doi jurnalişti de la Evenimentul zilei vor continua să fie prezenți în cadrul emisiunii ca invitați, conform informaţiilor apărute în comunicatului publicat aseară. Redactorul-şef pe online de la Evz, Mălin Bot, a confirmat informaţia printr-un mesaj postat astăzi pe pagina sa de Facebook.

Mălin Bot a ţinut să precizeze că decizia de înlocuire a celor doi cu un singur moderator a fost luată exclusiv de managementul Evz. De asemenea, acesta a declarat în aceeaşi postare de pe Facebook că „schimbarea moderatorului nu este una definitivă acum şi că noul moderator va fi 'testat' în următoarele două săptămâni”.

Până la stabilirea unui nou prezentator, emisiunea va fi moderată de jurnalista Ileana Ilie.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu