Skip to main content

Charlie Hebdo, dată în judecată. Primăria Amatrice: desenele despre cutremur, "o insultă macabră"

 
Caricatura Charlie Hebdo care a pornit procesul
Caricatura Charlie Hebdo care a pornit procesul

Au sărit calul, au considerat despre Charlie Hebdo cei din Amatrice, oraş ajuns ruine după cutremur. Caricaturile despre cutremurul din Italia sunt acum motiv de judecată pentru săptămânalul de satiră.

Publicitate

Consiliul Local din Amatrice, oraşul cel mai afectat de seismul din 24 august, a înaintat formalităţile pentru chemarea în judecată a publicaţiei Charlie Hebdo, scrie Agerpres.

Motivul? Caricatura publicată de Charlie Hebdo despre cutremurul din Italia, considerată ofensatoare la adresa victimelor.

"Aceasta este o insultă macabră, absurdă şi de neconceput faţă de victimele unui eveniment natural", a declarat avocatul Mario Cicchetti pentru agenţia ANSA, citată de Agerpres. Acesta a depus plângerea în numele consiliului local din Amatrice la Parchetul din Rieti.

"Critica, inclusiv prin satiră, este un drept inviolabil atât în Italia, cât şi în Franţa, dar nu orice poate fi 'satiră', iar în acest caz, două caricaturi au jignit memoria tuturor victimelor cutremurului, supravieţuitorilor şi oraşului Amatrice", a adăugat acesta.

CONTEXT. Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo a publicat în urmă cu două săptămâni o caricatură, intitulată „Cutremur în stil italian”, care înfăţişa un bărbat acoperit de sânge, alături de comentariul „penne în sos tomat”. În aceeaşi ilustraţie apare şi o femeie cu mesajul „penne gratinate” şi mai multe personaje prinse sub dărâmăturile unei clădiri prabuşite, cu mesajul „Lasagna.

Despre subiect, Paginademedia.ro a scris AICI.

După o serie de critici aduse chiar şi din partea ambasadei Franţei la Roma, săptămânalul a publicat o altă caricatură în care sugerează că nu ei sunt de vină pentru imobilele şubrede care s-au prăbuşit la cutremur, ci mafia.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus