Skip to main content

VIDEO. Discovery a lansat site-ul pentru miniseria Harley and The Davidsons, cu o secţiune de realitate virtuală

 
VIDEO. Discovery a lansat site-ul pentru miniseria Harley and The Davidsons, cu o secţiune de realitate virtuală

Discovery România anunţă lansarea site-ului dedicat miniseriei Harley and The Davidsons, una dintre cele mai mari producţii de ficţiune filmate în România.

Publicitate

Miniseria va avea premiera la Discovery Channel, pe 11 septembrie, de la 22.00. Urmatoarele doua parti ale miniseriei vor fi difuzate pe 18, respectiv 25 septembrie, de la ora 22.00.

Site-ul Harleyandthedavidsons.discovery.ro conţine interviuri cu protagoniştii miniseriei - Michiel Huisman, Robert Aramayo sau Bug Hall, materiale de tip making of, informaţii despre povestea celebrului brand american de motociclete.

Platforma are şi o secţiune de realitate virtuală unde utilizatorii pot explora câteva zone turistice din România pe propriul Harley.

În acelaşi timp, Discovery România a publicat pe propriul canal de YouTube interviuri video exclusive cu Vladimir “Vova” Ene, constructor Knuckleheads, dar şi cu membri ai echipei Castel Film Studios care au povestit diverse întâmplări din timpul filmărilor.

Despre miniseria Harley and The Davidsons

Producţia Harley and The Davidsons, o serie de ficţiune inspirată din viaţa celor doi fondatori ai faimoasei mărci de motociclete Harley - Davidson, va debuta în septembrie la postul Discovery.

Seria, una dintre cele mai mari producţii de ficţiune realizate de Discovery, a fost filmată în România în prima parte a acestui an, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. Discovery lucrand pentru acest proiect cu Studiourile Castel Film.

Serialul îi are în rolurile principale pe Michiel Huisman (actor in „Urzeala tronurilor”), Robert Aramayo (actor in sezonul sase din „Urzeala tronurilor”) şi Bug Hall (a avut roluri in seriale precum „CSI” sau „Minti criminale”).

Miniseria are sase ore si va fi impartita in trei parti.

Din distributie mai fac parte Stephen Rider („Daredevil”), Jessica Camacho („Calaretul fara cap”), Daniel Coonan („Viata in EastEnd”), Annie Read („Awkward”), Wilson Bethel („Hart of Dixie”), Dougray Scott („Misiune: Imposibila 2”), Gabe Luna („Matador”), Alex Shaffer („In viata mai si castigi”) si debutantii Essa O’Shea si Sean Scully. Legenda imagini:

“Toate motocicletele din imaginile atasate sunt replici create pentru programul Discovery Communications Harley and The Davidsons”.

Descrierea episoadelor o găsiţi pe Paginademedia.ro, AICI.

FOTO & VIDEO.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus