Skip to main content

Mihai Bendeac, băiat de oraş într-un nou serial la Antena 1

 
Mihai Bendeac, băiat de oraş într-un nou serial la Antena 1

Antena 1 pregăteşte lansarea unui nou serial cu Mihai Bendeac în prim-plan.

Publicitate

„Băieţi de oraş” va fi lansat în această toamnă şi îi va avea în distribuţie Mihai Bendeac şi pe actorii cu care acesta a lucrat la „În puii mei”. Serialul va avea în mod constant şi apariţii periodice ale unor nume de rezonanţă în lumea televiziunii, a filmului sau a teatrului.

Serialul va fi difuzat la Antena 1 în continuarea emisiunii „În puii mei” şi va parodia viaţa „băieţilor de oraş”.

“Este primul serial din viaţa mea, ceva diferit de tot ceea ce am făcut pănă acum. Vorbim despre o lume colorată, o lume a personajelor”, a declarat Mihai Bendeac.

Actorul a postat săptămâna trecută un mesaj pe Facebook prin care şi-a exprimat admiraţia faţă de colegii din distribuţia serialului „Băieţi de oraş”:

„Vlad Drăgulin în rolul lui Malone este absolut genial. Am momente când, deşi îl interpretez pe Roby, mă trezesc devenind, efectiv, spectator în timpul dublelor. Micutzu in rolul lui Dorian e delicios. Anca Dinicu a dus imbecilitatea Ginei într-o zonă suprarealistă.

Lorena Luchian si Doina Teodoru creează două personaje superbe: Daniela şi Renatta. Plus un actor care nu joacă rolul Roboţelu', ţigănuşul depedent de păcănele şi pariuri. Nu-l joacă. Chiar e personajul.

Lucrez cu nişte oameni minunaţi. Iar membrii echipei de producţie, care muncesc enorm, se comportă ca nişte eroi, lucru pentru care le mulţumesc. Oamenii ăştia nu fac televiziune. Fac deja film din scenariul acestui serial”, a scris Mihai Bendeac pe pagina personală Facebook.

UPDATE. Actori Băieţi de oraş, sezonul doi:

Roby Roberto – Mihai Bendeac
Malone - Vlad Drăgulin
Gina – Anca Dinicu
Daniela – Lorena Luchian
Renatta- Doina Teodoru
Dorian- Cosmin Nedelcu
Bălan – Alexandru Bogdan
Roboţelu’- Dragoş Dumitru

GALERIE FOTO.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • M numesc sztan Darius si Vreau sa am un rol la "băieți de oraș " pot am 14 anii ador sa fiu actor

Trimite un comentariu

sus