Skip to main content

Cei trei români din reportajul Sky News vor fi eliberați din arest preventiv

 
Cei trei români din reportajul Sky News vor fi eliberați din arest preventiv
Foto: Mediafax

Românii care au jucat rolul de traficanţi de arme în reportajul realizat de cei de la Sky News în ţara noastră vor fi eliberaţi, potrivit unei decizii a instanţei supreme. 

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins definitiv, ieri, cererea procurorilor DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul celor trei bărbați români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News, relatează Agerpres.

Publicitate

Instanța supremă a respins contestația DIICOT și a menținut decizia Curții de Apel București, din 5 octombrie, prin care s-a dispus eliberarea din arest preventiv a lui Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics.

Aceștia vor fi plasați sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, informează Agerpres.

Cei trei se aflau în arest preventiv din 12 august, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false.

CONTEXT. Cine erau cei trei români

Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliștii britanici și presupușii traficanți de arme, iar Attila Csaba Pantics și Levente Pantics apar cu fețele acoperite în materialul Sky News, în care descriu și manipulează armele de foc oferite spre vânzare.

De asemenea, trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost puși sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false.

Procurorii spun că jurnaliștii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea "investigației jurnalistice", din care acesta a oprit 1.000 euro, iar restul de 1.000 euro urma să fie împărțit între Attila Pantics și Levente Pantics.

Reportajul a fost realizat pe data de 31 iulie, iar Attila Csaba Pantics, Levente Pantics și Aurelian Szanto au jucat rolul de traficanți de arme, purtând cagule pe cap.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu