Skip to main content

Profit.ro lansează o platformă de ştiri pe bază de abonament

 
Profit.ro lansează o platformă de ştiri pe bază de abonament

După un an de la lansare, site-ul Profit.ro porneşte un alt proiect care merge pe monetizarea prin abonament a conţinutului jurnalistic.

Publicitate

Oficialii site-ului financiar au anunţat astăzi lansarea Profit Insider, un instrument de business dedicat abonaţilor.

Preţul?

Serviciul poate fi testat gratuit până la 30 octombrie 2016, iar costul unui abonament, ce include trei conturi de acces, este de 99 Euro + TVA. Pentru plata integrala pe un an, oferta este de 900 Euro + TVA.

Ce conţine? Care va fi diferenţa dintre Profit.ro şi Profit Insider?

În timp ce Profit.ro va fi axat pe informaţiile de actualitate, Profit Insider va cuprinde un conţinut cu o valoare adăugată mai ridicată. Tot pe Profit Insider există o secţiune de Oportunităţi, unde sunt publicate, printre altele, anunţuri despre licitaţii şi achiziţii.

"Profit Insider este un serviciu pe baza de abonament prin intermediul caruia cititorii Profit.ro vor avea acces la informatii relatate cu acurateţe de jurnalişti cu experienţă în presa economică referitoare la modificările fiscale şi legislative pregătite de autorităţi înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacţii realizate de jucători importanţi, decizii de business şi rezultate financiare anunţate în premieră, analize de piaţă exclusive", potrivit reprezentanţilor Profit.ro.

Oficialii Profit.ro, despre agenda Profit Insider

"Analizele, ştirile exclusive, informaţiile contextualizate şi subiectele cu abordări personalizate vor fi completate de secţiuni cu componentă utilitară puternică pentru întreprinzători, manageri şi persoane care vor să se orienteze înainte de a lua decizii economice. Abonatii Profit Insider vor primi şi documentele pe baza cărora sunt redactate ştirile exclusive, astfel încât vor avea acces la informatie integrală.

Secţiunea de Oportunităţi se doreşte a fi un instrument pentru cei care caută parteneri de afaceri, vor să obţină contracte sau să intre pe anumite pieţe, incluzând anunţuri şi oferte concrete, cu detalii utile."

Cum este structurată noua platformă

Domeniile de interes pe care le acoperă Profit Insider:

  • Actualitate,
  • Macroeconomie,
  • Companii,
  • Fiscalitate,
  • Finanţe Personale,
  • Bănci/Asigurări,
  • Bursă şi Fonduri de Investiţi,
  • Industrie,
  • IT&C,
  • Energie,
  • Auto şi Transporturi,
  • Construcţii şi Imobiliare,
  • Pharma şi Sănătate,
  • Agribusinessw,
  • Retail,
  • Turism,
  • Life,
  • Oportunităţi
  • Opinii.

Despre Profit.ro

Profit.ro este o platformă de jurnalism online lansată, în urmă cu un an, de mai mulţi jurnalişti cu experienţă în presa economică din România, completată de secţiuni cu instrumente utile pentru publicul interesat de produse financiare, investiţii, oportunităţi de afaceri.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • al prostone al prostone
    @Al. Aoeleo, ma scuzati domnu' Cartianu! Nu am stiut ca dumneavoastra sunteti.
  • al prostone al prostone
    @ al. am impresia ca pe asta cu ASF chiar nu ai nimerit-o. mai incearca.
  • ZF ZF
    @ al
    paslaru, tu esti?
  • maria maria
    spre deosebire de triestetea care este acum in presa, profit.ro este chiar ok
  • al al
    bai, voi vorbiti serios??? 100 euro pe luna? pe ce? pe stiruci din monitorul oficial, comunicate si din alea gen ana are mere de la asf?? ft, da-te la o parte! zf, ascunde-te! la ce ati dat pana acum sunteti vai si amar de capul vostru si mai si cereti preturi de Londra! niste fasaiti cu tupeu. rusine!!

Trimite un comentariu

sus