Skip to main content

Scenariul pentru episodul de azi din Las Fierbinţi, semnat de Văncică, actorul care îl joacă pe Celentano

 
Celentano
Celentano

Adrian Văncică semnează scenariul episodului de diseară din Las Fierbinţi. Anunţul a fost făcut chiar de către Văncică, pe pagina sa de Facebook.

Publicitate

„Am emotii foarte mari, pentru ca in seara asta o sa fie un episod scris de mine. Am mai scris una-alta, dar niciodata vreo piesa de teatru sau pentru un film. Nu l-am vazut inainte, desi puteam sa fac asta. Am vrut sa-l vad odata cu publicul, n-a iesit nici asta pentru ca azi, la ora 20.30, am sa fiu pe scena la Galati. Sper sa-l vedeti voi si mai sper sa va si placa. Daca nu acest episod poate urmatoarele caci "mai am mai scris" si altele. Va multumesc pentru tot ce mi se intamplă!!! Episodul se cheama: Harta spre rai!!

Este al doilea scenariu, dintr-o serie de mai multe pe care Adrian Văncică le-a scris deja pentru serialul Las Fierbinţi, a declarat acesta pentru Paginademedia.ro.

„Primul episod pe care l-am scris e filmat, dar nu ştiu când se va difuza. Mai sunt şi alţi scenarişti, nu sunt singurul. Am scris şi eu destule, nu spun exact câte ca să nu pară că mă dau mare. Dar cert e că fiecare le-a scris pe ale lui, nu ne-am amestecat unul peste altul. Iar eu m-am străduit ca de la un scenariu la altul să fiu mai bun şi mai bun. Acum,vedem ce-o să fie”, a declarat Adrian Văncică, pentru Paginademedia.ro.

Reamintim că, începând cu sezonul zece, din echipa de scenarişti ai serialului Las Fierbinţi fac parte Adrian Văncică, Mihai Bobonete, Iulian Postelnicu şi Dan Panaet, după ce Mimi Brănescu, scenaristul primelor nouă sezoane ale serialului de comedie s-a retras din echipă. Despre acest subiect, Paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Popesc Mihai Popesc Mihai
    O fi poporul roman prost dar nici chiar așa

Trimite un comentariu

sus