Skip to main content

Cotidianul, prima ediţie în print după şapte ani, de astăzi la chioşcuri. Ce subiecte are ziarul

 
Cotidianul, prima ediţie în print după şapte ani, de astăzi la chioşcuri. Ce subiecte are ziarul

Cotidianul a revenit astăzi cu prima ediţie pe hârtie după aproape şapte ani de când a dispărut din print.

Publicitate

Prima ediţie a noului format al gazetei Cotidianul titrează azi în deschidere: “Viena, capitala României”.

Subiectul propus în prima pagină, încadrat la secţiunea “Dosar Cotidianul”, vorbeşte despre afacerile derulate de statul Austriac în România începând din anul 1995.

Potrivit Cotidianul, “Austriecii au început să vină în România după 1995, odată cu încheierea tratatului economic bilateral. Peste 1000 de firme şi-au deschis atunci birouri aici. În 2000, însă, imediat după începerea procedurilor de aderare la UE, austriecii ne-au invadat cu investiţiile lor.”

Secţiunile din ziar tratează subiecte din domenii precum: politică, social, economie, tehnologie, istorie, psihologie, sănătate, cultură. Preţul gazetei este de 3 lei.

Gazeta are o dominantă alb-negru, excepţie făcând doar publicitatea, după cum a şi declarat vineri pentru Paginademedia.ro Cornel Nistorescu, directorul noului format Cotidianul.

Ziarul are 24 de pagini, împărţite pe 18 secţiuni, după cum urmează:

  • Opinii
  • Fotografia în piuneză
  • Analiză cotidiană
  • Politică românească
  • Economie
  • Dialogurile Cotidianul
  • Investigaţii
  • Lumea şi Europa
  • Dosar Cotidianul
  • Tehnologii
  • Gaudeamus
  • Istorie
  • Psihologie
  • Piaţa muncii
  • Special
  • Cotidianul artelor
  • Sănătate
  • Ultima oră

Structura redacţiei:

  • Director: Cornel Nistorescu
  • Redactor-şef: Simona Popescu
  • Secretar general de redacţie: Ciprian Chirvasiu
  • Redacţia: Răzvan Ciubotaru, Ion Spânu, Răzvan Cosmin Ţupa, Eduard Pascu, Vasile Surcel, Mihai Boeru, Anca Dobrescu, Nicoleta Butnaru Sogor, Alina Chiriţă, Alina CIutac, Cristian Oprea, Marieta Vişan, Liliana Pîrcălabu, Alina Stoian, Dan Nicu, Sergiu Miat.

ISTORIE

  • Ziarul a fost înfiinţat la data de 10 mai 1991 de omul politic Ion Raţiu, ca primul ziar privat de după 1989, împreună cu doi jurnalişti de la publicaţia britanică The Guardian.
  • De la 1 august 2009, directorul editorial al ziarului devine Cornel Nistorescu.
  • La data de 23 decembrie 2009, ziarul a publicat pentru ultima dată.
  • Cornel Nistorescu a achiziţionat, în februarie 2010, site-ul www.cotidianul.ro.
  • În mai 2015, Nistorescu a cumpărat marca pentru print Cotidianul pentru suma de 20.000 de euro.

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu