Skip to main content

IDEE DE MARKETING. Ai un prieten expat? Abonamente la ziare străine cadou cu reducerere de 30%

 
ziare-afp
ziare-afp

Idee de marketing a distribuitorului de ziare Manpres: dacă îi faci unui prieten expat cadou un abonament la un ziar de limbă străină, se aplică o reducere de 30%.

Publicitate

În ofertă sunt titluri precum The Sun, The New York Times, The Guardian, Le Monde, dar şi publicaţii de limbă turcă, arabă, greacă, rusă, indiană, chineză sau japoneză.

Practic, reducerea se aplică celor care fac abonamentele cadou, pentru 12 luni, pe numele prietenilor expaţi.

Mihai Manea, director general Manpres, explică pentru Paginademedia.ro:

“Ne-am gândit că sunt multe companii multinaţionale în care lucrează expaţi. Plus o serie de ambasade cu personal din străinătate sau vorbitor de limbi străine.

Un abonament la un ziar în limba lor ar fi un cadou potrivit. În plus, după un an, poate noul abonat îşi reînnoieşte abonamentul primit cadou”.

Publicul ţintă al campaniei denumită ABOprietenia este dat de cei cu venituri peste medie, spune Mihai Manea, dat fiind preţul unui astfel de abonament.

Astfel, un preţ mediu integral se duce spre o mie de euro pe an, astfel că, cu reducerea aplicată, abonamentul variază în jurul valoriii de 600 de euro.

Manpres distribuie peste 5.200 de ziare internaţionale din peste 120 de ţări.

Dintre titluri:

  • The Sun
  • The Times
  • Financial Times
  • The New York Times
  • International New York Times
  • The Wall Street Journal
  • The Guardian
  • Le Monde
  • Le Figaro
  • Les Echos
  • El Pais
  • Hurriyet
  • Die Presse
  • China Daily Hong Kong
  • Borsen Dagblad
  • Frankfurter Allgemeine Zeitung
  • Kathimerini
  • The Hindu
  • Mainichi Shimburn
  • Al Watan
  • As –Safir
  • Al-Mustaqbal
  • Miscovskaya Pravda
  • Corriere dello Sport
  • Corriere della Sera
  • Dnevnik

Lista publicaţiilor, pe lista Manpres

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus