Skip to main content

TVR va difuza programe speciale dedicate campaniei electorale pentru parlamentare

 
foto: mediafax
foto: mediafax

Televiziunea Română va difuza, începând de azi, programe de ştiri, dezbateri şi promovare electorală pe tot parcursul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Publicitate

TVR va transmite, sub genericul “Tu votezi România”, peste 7.000 de minute de programe despre alegerile parlamentare, pe următoarele canale:

TVR1 va difuza ştiri, emisiuni de promovare electorală şi dezbateri cu reprezentanţii partidelor. Programele electorale vor fi difuzate de luni până vineri, cu excepţia Zilei Naţionale de 1 Decembrie.

Programe:

  • După jurnalele de ştiri de la orele 17.00 şi 23.00 vor fi difuzate calupuri de câte cinci minute de ştiri electorale, desfăşurate sub genericul „România, portret de ţară”, care vor conţine reportaje despre marile teme sociale ale momentului.
  • De luni până vineri, de la ora 12.30, va fi difuzată emisiunea de promovare electorală “Tu votezi România”, care va prezenta mesaje înregistrate de candidaţi.
  • De luni până vineri, de la ora 18.30, emisiunea “Perfect imperfect”, moderată de Emma Zeicescu. Excepţie face ediţia de astăzi, 11 noiembrie a.c, dedicată meciului de fotbal România-Polonia.
  • De luni până joi, de la ora 21.00, va fi talk-show-ul “România 9”, moderat de Ionuţ Cristache.
  • În data de 11 decembrie, ziua alegerilor, TVR1 va avea ştiri despre prezenţa la vot, date demografice, informaţii din diaspora şi ediţii speciale cu primele estimări ale rezultatului scrutinului şi transmisiuni live de la sediile partidelor.

TVR Internaţional va difuza dezbateri electorale şi redifuzări de pe TVR 1.

Programe:

  • În fiecare miercuri, de la ora 21.30, va fi emisiunea de dezbatere electorală “Articolul 7”, moderată de Radu Rădulescu.
  • În intervalul orar 23.30, de luni până joi, şi 5.30 - 0.30, de marţi până vineri, vor rula redifuzări ale emisiunii “România 9” de la TVR 1.

La TVR Moldova va rula în direct emisiunea “România 9”, de luni până joi, de la ora 21.00, dar şi redifuzări ale emisiunii “Articolul 7”, în fiecare joi în intervalul orar 0.00 - 1.30.

Studiourile teritoriale ale Televiziunii Române din Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Cluj vor difuza, pe parcursul campaniei, emisiuni de dezbatere şi promovare electorală.

Televiziunea Română va găzdui pe 8 decembrie, în ultima zi de campanie din audiovizual, o amplă dezbatere între liderii partidelor, susţinători celebri şi lideri de opinie.

Desfăşurarea campaniei electorale la Televiziunea Română este gratuită, în acord cu misiunea TVR de a asigura accesul publicului la informaţie.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe astăzi la ora 0.00şi se încheie vineri, 9 decembrie 2016, la ora 7.00. Scrutinul va avea loc duminică, 11 decembrie.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus