Skip to main content

AUDIENŢE. Când handbalul e „cool”. TVR 2 a depăşit Kanal D şi Antena 1 cu meciul de România - Danemarca

 
AUDIENŢE. Când handbalul e „cool”. TVR 2 a depăşit Kanal D şi Antena 1 cu meciul de România - Danemarca

TVR 2 a bătut şi Antena 1 şi Kanal D pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, cu partida de handbal dintre România şi Danemarca, difuzată miercuri seara de postul public.

Publicitate

Postul s-a poziţionat mult peste „fratele său mai mare”, TVR 1, care a fost a noua televiziune pe toate targeturile. Televiziunea a avut, cu meciul de handbal, locul al doilea pe comercial, al treilea la oraşe, iar la nivelul întregii ţări a fost pe poziţia a patra.

Paginademedia.ro prezintă cifrele serii de miercuri, pe intervalul meciului în care reprezentativa ţării noastre a fost învinsă cu 17 - 21:

NAŢIONAL. Meciul, care s-a desfăşurat între 19.22 şi 21.00, a fost urmărit de 770.000 de persoane la nivelul întregii ţări. TVR 2 a fost pe locul patru, fiind depăşit de Kanal D, Pro TV şi Antena 1. TVR 1 a fost pe locul nouă, cu cifre de trei ori mai mici decât TVR 1.

URBAN. Postul TVR 2 a fost al treilea la oraşe, la o distanţă de 100.000 de telespectatori de primele două clasate, Pro TV şi Kanal D. TVR 2 a avut cifre de şapte ori mai mari decât TVR 1, care şi la oraşe a fost a noua televiziune.

COMERCIAL. Cifre bune pentru TVR 2 şi pe publicul comercial, care a fost a doua televiziune cu meciul România - Danemarca. 250.000 a fost media TVR 2, în timp ce pe primul loc era Pro TV cu 320.000 media. Audienţele au fost de 14 ori mai mari decât cele al TVR 1.

Audienţa posturilor TV de joi, 14 decembrie, pe intervalul meciului de handbal România - Danemarca, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.349.000 7.5 14.8
2 Pro TV 1.239.000 6.9 13.6
3 Antena 1 955.000 5.3 10.5
4 TVR 2 767.000 4.3 8.4
5 Romania TV 550.000 3.1 6
6 Antena 3 503.000 2.8 5.5
7 National TV 496.000 2.8 5.4
8 Prima TV 378.000 2.1 4.1
9 TVR 1 206.000 1.1 2.3
10 B1TV 95.000 0.5 1

Audienţa posturilor TV de joi, 14 decembrie, pe intervalul meciului de handbal România - Danemarca, în mediul URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg% Share
1 Pro TV 613.000 6.3 12.8
2 Kanal D 612.000 6.3 12.8
3 TVR 2 535.000 5.5 11.2
4 Antena 1 399.000 4.1 8.4
5 Romania TV 363.000 3.7 7.6
6 Antena 3 299.000 3.1 6.3
7 National TV 266.000 2.7 5.6
8 Prima TV 143.000 1.5 3
9 TVR 1 76.000 0.8 1.6
10 B1TV 64.000 0.7 1.3

Audienţa posturilor TV de joi, 14 decembrie, pe intervalul meciului de handbal România - Danemarca, pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg% Share
1 Pro TV 319.000 7 18
2 TVR 2 251.000 5.5 14.1
3 Kanal D 214.000 4.7 12
4 Antena 1 196.000 4.3 11
5 Romania TV 70.000 1.5 3.9
6 National TV 68.000 1.5 3.8
7 Prima TV 51.000 1.1 2.9
8 Antena 3 39.000 0.9 2.2
9 TVR 1 17.000 0.4 1
10 B1TV 8.000 0.2 0.4
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus