Skip to main content

TEATRU. Răpirea jurnaliştilor români din Irak, pusă în scenă. Ce actori îi joacă pe ziarişti

 
TEATRU. Răpirea jurnaliştilor români din Irak, pusă în scenă. Ce actori îi joacă pe ziarişti

Trei actori vor pune în scenă, vineri, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, momentul răpirii celor trei jurnalişti români din capitala Irakului din anul 2005.

Publicitate

Sceneta va fi regizată de Ioana Păun, iar în rolurile celor trei jurnalişti vor fi actorii Maria Popistaşi (Marie janne Ion), Paul Dunca (Sorin Mişcoci) şi Alec Secăreanu (Ovidiu Ohanesian).

Actul se desfăşoară în cadrul expoziţiei “Totul e regizat/This is a set-up, găzduită de Muzeul Naţional de Artă Contemporană în perioada 10 noiembrie 2016 - 15 ianuarie 2017.

Răpirea jurnaliştilor români din Irak:

Pe 28 martie 2005, jurnaliştii români Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion, împreună cu ghidul lor irakian, Mohammed Munaf (despre care ulterior s-a aflat că avea şi cetăţenie americană) au fost răpiţi în Baghdad de către persoane necunoscute.

Aceştia se aflau în capitala Irakului pentru a realiza interviuri cu noua conducere statală, instalată după înlăturarea lui Saddam Hussein.

După ce au fost ţinuţi 3 zile într-un loc necunoscut din Bagdad, jurnaliştii răpiţi au fost transferaţi la 1 aprilie 2005 în beciul unei ferme, aflată la 15 km sud de capitala irakiană, fiind eliberaţi după 55 de zile.

La acea vreme au circulat zvonuri potrivit cărora răpirea jurnaliştilor ar fi fost de fapt o înscenare pusă la cale de serviciile secrete române, împreună cu servicii străine, cu scopul de a demasca celule teroriste adevărate.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus