Skip to main content

Amenzi CNA 2017. România TV şi Antena 3, mai amendate într-o lună de şedinţe decât în tot anul 2016: 65.000 de euro împreună

 
Campania cu Soros i-a adus postului Romania TV cea mai mare amenda
Campania cu Soros i-a adus postului Romania TV cea mai mare amenda

România TV şi Antena 3, amenzi într-o lună cât tot anul 2016. Suma amenzilor pe care posturile România TV şi Antena 3 le-au primit în decurs de o lună de la CNA a fost mai mare decât suma amenzilor primite în tot anul 2016.

Publicitate
  • Pentru postul România TV, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat, într-o singură lună de şedinţe, şase amenzi, în cuantum de 242.500 de lei (53.500 de euro). În tot anul 2016, postul de ştiri a primit tot şase amenzi, în cuantum de 200.000 de lei (44.000 de euro). Cea mai mare amendă a fost dată pentru dezinformările România TV legate de "vinovatul Soros": 100.000 de lei (22.000 de euro).
  • Şi postul de ştiri Antena 3 a depăşit, într-o lună, suma totală a amenzilor primite de la CNA în tot anul 2016. De la începutul anului şi până astăzi, postul a primit două amenzi în cuantum de 55.000 de lei (12.000 de euro), faţă de cele două amenzi, în cuantum de 50.000 de lei (11.000 de euro), primite pe tot parcusul anului 2016.

Amenzile au fost date în intervalul 10 ianuarie (când CNA a avut prima şedinţă din acest an) - 16 februarie. Forul audiovizual s-a întrunit de 11 ori în acest an.

Posturile de ştiri B1 TV şi Realitatea TV sunt departe de ”recordurile” din 2016.

  • În 2017, B1 TV a fost sancţionat o singură dată, cu 10.000 de lei (aproximativ 2.200 de euro), pentru modul în care a reflectat subiectul George Soroş. În tot anul trecut postul B1 TV a fost amendat de CNA de patru ori, cu un total de 72.500 de lei (16.000 de euro).
  • Realitatea TV a primit de la CNA, până în acest moment, două amenzi, în cuantum de 15.000 de lei (3.300 de euro). În 2016, postul de ştiri a fost amendat de trei ori, adunând 85.000 de lei din amenzi (19.000 de euro).
  • Televiziunea Română a bifat şi ea o amendă în 2017. TVR 1 a primit până acum o singură amendă de la CNA, de 10.000 de lei. În 2016, postul de stat nu a fost sancţionat de CNA.

De la începutul anului, CNA a mai aplicat cinci amenzi pentru diferite posturi locale, în cuantum de 50.000 de lei.

În cele 11 şedinţe care au avut loc în ultima lună, CNA a dat 18 amenzi, în cuantum de aproape 400.000 de lei (aproape 90.000 de euro) şi 11 somaţii.

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a întrunit pentru prima dată în acest an pe data de 10 ianuarie. De atunci, Membrii CNA s-au mai întâlnit de 10 ori din 15 întâlniri posibile până acum.

Din data de 31 ianuarie, perioada în care au izbucnit protestele împotriva Ordonanţei 13, CNA are trei şedinţe pe săptămână. În noul sistem, a fost o singură situaţie în care nu a avut loc şedinţă, din lipsă de cvorum.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • La cit a furat Ghita de la stat. Nici nu -l interesează de amenzii, are cu milioanele de euro

Trimite un comentariu

sus