Skip to main content

TVR: datoriile au fost platite. TVR HD va fi de sport. Cum se numeste emisiunea lui Virgil Iantu

 
TVR: datoriile au fost platite. TVR HD va fi de sport. Cum se numeste emisiunea lui Virgil Iantu

Banii au intrat, iar datoriile TVR au fost plătite, a anunțat Irina Radu, presedintele TVR în emisiunea România 9, de pe TVR 1. În platoul emisiunii lui Ionuț Cristache prezentatorii de la Televiziunea Romana au prezentat, miercuri seara, grila de programe care va intra din 17 aprilie.

Cum se va numi noua emisiune de la TVR 2 prezentata de Virgil Iantu, ce se va intampla cu TVR HD, ce format nou de emisiune a propus Catalin Stefanescu la TVR?

Publicitate

TVR HD va fi un canal de sport. Emisiunea lui Virgil Ianțu, un quiz-show despre România se va numi Câștigă România.

Paginademedia.ro prezinta cele mai importante lucruri spuse de invitatii prezenti aseara in platoul emisiunii Romania 9 de la TVR 1:

  • "Castiga Romania" se va numi emisiunea de cultura generala prezentata de Virgil Iantu, care va fi la TVR 2 din 17 aprilie. Despre noua emisiune, Virgil Iantu a vorbit intr-un interviu acordat Paginademedia.ro.

Virgil Iantu:

"Marele castig este si al concurentilor dar si al nostru, pentru ca o sa aflam foarte multe lucruri despre Romania. Emisiunea incepe sa scoata in evidenta lucrurile frumoase despre tara noastra. "Castiga Romania" se va numi emisiunea."

Spotul emisiunii Castiga Romania de la TVR 2

  • Programul va fi realizat in studioul 2 al Televiziunii Romane, care va fi folosit la comun cu emisiunea Duelul Pianelor, a spus Iuliana Marciuc.

Iuliana Marciuc:

"Studioul 2, reutilat modern, cu camere HD, va fi impartit de emisiunea lui Virgil Iantu si emisiunea "Duelul pianelor" care este la al doilea sezon."

  • Iuliana Marciuc a mai declarat ca doreste ca in acest an sa aduca competita Eurovision in Romania.

"Dragi membri ai CA, va marturisesc, dorim sa aducem Eurovisionul in Romania, pentru ca putem anul acesta, pentru ca exista stiri despre asta, o stire de alataieri dintr-un ziar din Franta arata melodia Romaniei pe locul al treilea. Suntem in top 10 in toate topurile, fie pe locul 3, fie pe locul 5, sigur, clasamentele se mai pot schimba", a declarat Iuliana Marciuc.

  • Iuliana Tudor, realizatoarea emisiunii O Data in Viata de la TVR 1, a anuntat ca pregateste din toamna un nou proiect, dar nu a dat mai multe detalii.

"Zece ani de O Data in Viata a fost o poveste frumoasa. Vom incepe din toamna cu un proiect nou. Mai multe detalii cu siguranta vom afla pe parcurs", a spus Iuliana Tudor. 

  • Catalin Stefanescu a propus ca la TVR sa se faca o emisiune in care subiectul central sa fie Televiziunea Romana. Irina Radu a fost de acord cu aceasta idee, cu conditia ca in emisiune sa intervina telefonic si oameni care vor sa isi exprime opinia despre postul public sau sa puna intrebari.

Catalin Stefanescu:

"Ori de cate ori se intampla evenimente de felul asta, arata de parca toata lumea a scapat la vorbit si toata lumea are ceva de spus. Ideea e poate, de fiecare data, s-a si ne-ea promis, ca se mai fac din cand in cand programe in care se vorbeste despre postul public. E un spatiu necesar pentru altceva.

De o vreme, la televiziunea publica se vorbeste intr-o doza rezonabila de libertate. Poate ca ar fi sanatos ca din cand in cand sa existe un program o data la un interval de timp in care sa vorbim despre TVR, pentru ca traim din banii contribuabililor si e normal sa vorbim despre asa ceva."

Irina Radu:

"Eu sunt de acord, cu o "conditie",  daca ati fi de acord si voi sa facem aceasta emisiune, dar sa avem telefoane in direct si sa vorbim cu cei de acasa, pentru ca a vorbi doar intre noi nu ajuta. Asa as fi de acord si e o promisiune publica."

  • TVR HD va fi un canal axat preponderent pe programe de tineret si sport.

Alina Alexoi, comentator sportiv la TVR, a declarat in emisiunea Romania 9 din aceasta seara ca "TVR HD, in perspectiva, se va transforma in post de sport si tineret."

Alina Alexoi:

"Cea mai importanta misiune a TVR este sa fim langa sportivii romani in marile competitii internationale. Proba de foc pentru noi vine din 17 aprilie, la Cluj. Pentru prima data, dupa 60 de ani, cat are TVR, Romania organizeaza o editie a Campionatelor Europene de Gimnastica.

Televiziunea Romana produce evenimentul, este al saselea Campionat European pe care TVR il produce, dar gimnastica este sportul olimpic numarul 1 in Romania ca audienta. Sunt peste 20 de tari care preiau acest eveniment, peste 10 posturi de comentatori, deci va fi o miscare de forte uriasa.

Vom avea fotbal, handbal, baschet, si daca se intampla ca TVR HD sa se transforme in sport, vor fi si alte campionate din sporturi de echipa, lucruri importante care se vor vedea acolo, impreuna sport si tineret."

  • De ce nu face TVR audienta?

Gabriel Giurgiu:

"In vremuri de relativa criza sau de nesiguranta, privind ziua de maine, cum se intampla acum in Europa, in general produsele echilibrate, care iti pun mintea la contributie si te forteaza sa gandesti sa vezi pe ce parte este adevarul, care servesc ambele adevaruri asupra unei situatii, creeaza oboseala. E mult mai simplu sa te duci la o televiziune care in loc sa faca jurnalism face mai degraba propaganda si sa iti alegi canalul care iti da dreptate."

Irina Radu:

"Eu am alte motive pentru care audienta noastra lasa de dorit. Cum sa creasca audienta unor statii care nu mai sunt promovate in alte medii? Noi nu am avut bani de marketing, nu am mai avut bani de promovare, nu am mai facut caravanele noastre prin tara, sper sa ajungem cu totii sa ne mai vedem cu publicul si sa transmitem ce avem de transmis.

As vrea sa va ganditi cu totii ca nimeni nu asteapta sa creasca o audienta de la 0.6 la 3 raiting. Trebuie sa ne gandim ca publicul vine incet, ca obiceiurile de consum se formeaza greu si se schimba si mai greu.

Nu am avut de ani de zile productii de anvergura care aduc publicul pe fiecare canal. El nu vine pentru o emisiune micuta, de informatii, oricat de corecta si de echilibrata ar fi."

Mircea Radu a prezentat si el in cadrul discutiei un motiv pentru care Televiziunea Romana nu se bucura de un public mai numeros, si anume lipsa unei strategii concrete de marketing.

Mircea Radu:

  • "Degeaba suntem noi destepti sau talentati sau experimentati. Daca Televiziunea Romana nu stie sa se vanda bine, o sa fie inca un experiment nereusit toata aceasta lansare de grila si asa mai deoarte. Vorbesc aici de serviciul marketing ca sa fiu foarte clar. Nu stiu ce se gandeste in laboratoare acolo, in Olimp, in sferele alea inalte, ideea e ca trebuie sa se promoveze foarte bine emisii facute de oameni care, de-a lungul timpului, au aratat ca sunt taletati."

Irina Radu a atras atentia ca, desi TVR a scapat de datorii in aceasta toamna, asta nu inseamna ca "dintr-o data suntem bogati si vom face si noi emisiuni de 150.000 de euro editia"

Irina Radu:

"Cred ca am fost foarte clara in ceea ce a spus despre marketing si despre ideea de a investi in promovare. Toate lucrurile se pot face in functie de banii pe care ii ai. Nimeni nu imi face cadou mie branduirea metroului, afise pe strada, tone de promo-uri pe Facebook, nu vin de la sine. Cresterea si investitia se va face in pasi.

Apropo si de ce s-a mai scris despre banii pe care ni i-a alocat Statul roman, Ministerul de Finante, acesti bani au folosit in mare parte sa ne platim datoria, pentru a rezolva o problema de ordin national pana la urma. Asta nu inseamna, cum s-a scris pana acum, ca dintr-o data suntem bogati si vom face si noi emisiuni de 150.000 de euro editia."

 Emisiunea integrala, pe TVR +

 

 

 

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

  • Voi va dati seama cati bani am aruncat noi pe fereastra din cauza incompetentilor de la TVR? Ca sa ce? Sa-l vedem pe Chiotea ? Sau pe expiratul de Iantu? Sau sa ne ,,bucuram,, in continuare de Almasan? Nu i-ar lua o data DNA-ul!!
  • @Patrik, pentru ca nu este destul continut HD si
    2. pentru ca doar un studio dotat HD, mi se pare ca 2, cel de stiri e in SD

    sportul fiind transmis de la sursa HD (fie ca vorbim de olimpiade, CM-uri, etc.) sau din carul propriu => e o alegere buna pentru a acoperi grila
  • Sa fim sinceri.
    Pe partea de sport doar meciurile nationalelor de fotbal si handbal feminin aduc audiente semnificative TVRului. Eventual campionatele europene / mondiale, jocurile olimpice. În rest, să ne lase ... gimnastica va avea audiente destul de slabe. Chiar nu le-a spus nimeni penibililor ca HDul acopera cam un sfert din numarul abonatilor de televiziune din România ?
  • Dezmintire. Tin sa precizez ca postul semnat abuziv Livia Pilă nu imi apartine. Desi, in mare parte, sunt de acord cu continutul lui. A fost o emisiune slabă. Unii s-au dat in stambă. Gen Irina Păcurariu, mustind de rautate, altii s-au gudurat pe linga conducere. Gen Mihai Constantin (incredibil!) și Dorin Chioțea. Irina Radu a fost penibila facind pe colega bună. Mai lipsea să vina septuagenara Săndulescu. Cu trese de pionier pe umăr.
  • Irinuca, fata tatii, cum sa ai audienta la TVR 1 cand tu seara nu mai ai un film bun, divertismentul e puțin iar sâmbătă și duminică seara se difuzează filme documentare. Si degeaba vei avea un marketing destept daca pe partea de conținut sunteti varză...ce să vadă lumea de la 9 la 11 seara la voi, discutii sterile si vorbărie multă moderate de apaticul de Cristache ?
  • Cat de penibile si de gaunosi sunt acesti oameni! Ce oportunisti fruntasi! L-au impins inainte pe Iantu- reciclat si cam atat. Publicul, adica noi, e *** ca nu se uita la tvr... aferim!
    DNA a uitat de acest stabiliment?
  • @Livia, ati mai scris asta, pe fiecare pagina cand a fost vorba de tvr, am inteles subiectul, sa trecem mai departe... La Ieri-Azi-Maine @Daniel Puisor, nu mai este Corina Danila, a fost inlocuita de "Alina Alexoi"?
  • Pentru acei telespectatori care inca mai au discernamant, caracter si un simt al constiintei suficient de dezvoltat: In aceasta seara ati asistat la o piesa de teatru, cu niste actori slabi. Pentru sanatatea dumneavoastra va rugam sa nu consumati produsele media pe care le produc acesti falsi profesionisti. In spatele camerei sunt cu totul altfel de oameni. Pentru ei televiziunea este doar o afacere.

Trimite un comentariu