
Seara de miercuri se împarte între serialul turcesc de pe Kanal D și serialul de comedie de pe Pro TV.
Las Fierbinți a condus pe tronsonul său, 20.30 - 21.30, în timp ce serialul Dragoste infinită, de pe Kanal D, a fost lider la orașe și la nivel național, și pe doi pe publicul comercial, după media celor trei ore în care a fost difuzat.
Antena 1, cu emisiunea Za Za Sing, este departe de primele două, Pro TV și Kanal D.
Paginademedia.ro prezintă cifrele serii de miercuri:
Pe intervalul Las Fierbinți (20.30 - 21.30), Pro TV a fost lider pe toate categoriile. Peste 1,6 milioane de privitori a avut, în medie, serialul de comedie. Postul a fost la mică distanță de Kanal D. Antena 1, însă, a avut cifre de trei ori mai mici.
La orașe, serialul de pe Pro a avut peste 860.000, media, în timp ce pe Kanal D erau puțin peste 800.000. Antena 1 a avut locul al treilea, cu cifre de aproape trei ori mai mici decât Pro TV.
Comercialul s-a împărțit între Pro TV și Kanal D, în timp ce Antena 1 a avut o medie de 123.000 de privitori, media.
Pe intervalul Dragoste infinită (20.00 - 23.00), Kanal D a fost lider la orașe și în toată țara. Serialul turcesc a avut în cele trei ore de difuzare o medie de aproape 1,6 milioane de persoane, peste Pro TV, și cu cifre duble față de Antena 1. Antena 3 și România TV au fost umăr la umăr.
Kanal D a câștigat detașat și la orașe: cu o medie de aproape 840.000 de privitori. Pro TV a fost pe locul al doilea, la aproape 200.000 de persoane distanță.
Kanal D a fost pe doi pe publicul comercial, dar la mică distanță de Pro TV.
Audiența posturilor TV de miercuri, 17 mai, pe intervalul Las Fierbinți, la nivel NAȚIONAL, URBAN și pe publicul COMERCIAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.636.000 | 9.1 | 21.8 |
2 | Kanal D | 1.515.000 | 8.4 | 20.2 |
3 | Antena 1 | 562.000 | 3.1 | 7.5 |
4 | Romania TV | 384.000 | 2.1 | 5.1 |
5 | National TV | 289.000 | 1.6 | 3.9 |
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 861.000 | 8.8 | 20.9 |
2 | Kanal D | 806.000 | 8.3 | 19.6 |
3 | Antena 1 | 299.000 | 3.1 | 7.3 |
4 | Romania TV | 241.000 | 2.5 | 5.9 |
5 | Antena 3 | 213.000 | 2.2 | 5.2 |
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 437.000 | 9.6 | 30.3 |
2 | Kanal D | 302.000 | 6.6 | 20.9 |
3 | Antena 1 | 123.000 | 2.7 | 8.5 |
4 | National TV | 51.000 | 1.1 | 3.5 |
5 | Prima TV | 50.000 | 1.1 | 3.5 |
Audiența posturilor TV de miercuri, 17 mai, pe intervalul Dragoste Infinită de la Kanal D, la nivel NAȚIONAL, URBAN și pe publicul COMERCIAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.589.000 | 8.9 | 21.4 |
2 | Pro TV | 1.234.000 | 6.9 | 16.7 |
3 | Antena 1 | 702.000 | 3.9 | 9.5 |
4 | Antena 3 | 351.000 | 2.0 | 4.7 |
5 | Romania TV | 350.000 | 2.0 | 4.7 |
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 839.000 | 8.6 | 20.7 |
2 | Pro TV | 654.000 | 6.7 | 16.1 |
3 | Antena 1 | 373.000 | 3.8 | 9.2 |
4 | Antena 3 | 249.000 | 2.6 | 6.1 |
5 | Romania TV | 216.000 | 2.2 | 5.3 |
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 353.000 | 7.7 | 24.4 |
2 | Kanal D | 311.000 | 6.8 | 21.5 |
3 | Antena 1 | 154.000 | 3.4 | 10.6 |
4 | Prima TV | 48.000 | 1.0 | 3.3 |
5 | Antena Stars | 42.000 | 0.9 | 2.9 |
Comentarii
LUNI
23.4 ProTV vs. 16.9 Antena1 vs. 12.7 Kanal D (% Share)
MARTI
23.4 ProTV vs. 12.6 Antena1 vs. 11.7 Kanal D (% Share)
MIERCURI
23.3 ProTV vs. 13.0 Kanal D vs. 12.4 Antena 1 (% Share)
(Sursa www.thematicchannels.ro )
Se pare ca sefii Antenei credeau ca cateva filme rerereredifuzate si o emisiune Best of le vor salva locul 2, dar s-au inselat! In aceasta vara Antena1 intra pe locul 3 pe toate targeturile, mai are noroc cu Insula ca ii tine pe 1-2, ca iUmor deja e gata.