Skip to main content

Presa de azi, între oaia lui Mircea Dobre şi jocul „Găseşte-l pe Ghiţă”

 
Presa de azi, între oaia lui Mircea Dobre şi jocul „Găseşte-l pe Ghiţă”

Oaia lui Mircea Dobre şi Sebastian Ghiţă, în presa de azi. Adevărul, joc de cuvinte în titlu la subiectul ideei propuse ieri de ministrul Turismului, Mircea Dobre, de promovare a oii ca brand turistic. Kamikaze propune azi jocul de tip "treasure hunt": "Găseşte-l pe Ghiţă!"

Publicitate
  • Adevărul titrează azi că "Ne paşte un nou brand de ţară: Oaia"

"Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a lansat ideea promovării oii ca simbol turistic, fiind luată în discuţie chiar alegerea acesteia ca brand de ţară. Demersul său, a fost fie criticat, fie ironizat de politicieni şi de specialişti, dar a fost susţinut de ministrul Agriculturii, Petre Daea", scrie azi cotidianul.

  • Kamikaze: "Găseşte-l pe Ghiţă!"

Pe un Glob Pământesc printat pe prima pagină din Kamikaze, satiricii lansează provocarea "Găseşte-l pe Ghiţă". Ziarul de pamflet tratează azi subiectul eliberării condiţionate a fostului deputat Sebastian Ghiţă.

"Cine îl găseşte primul să-i ia 200.000 de euro şi să-i dea drumul", scrie Kamikaze.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte din presa de azi:

Caţavencii: "Am crăcăNATO!"

"Vizita lui Trump pe vechiul continent a mărit distanţa între cele două ţărmuri ale Atlanticului. Liderul planetei, Donald Trump, a dus contactele diplomatice la un nou nivel: full-contact", scrie satiricul.

România liberă: "Începe campionatul de fotbal pe bani publici"

Potrivit TL, "Guvernul condus de Sorin Grindeanu, audiat în dosarul finanţării ilegale a clubului Poli Timişoara, a modificat o lege pentru a le da primarilor mână liberă să cheltuiască 5% din buget pentru echipele de fotbal pe care le patronează."

Gazeta Sporturilor: "Debut impresionant"

"În ciuda problemelor de la glezna dreaptă, Simona Halep a jucat ieri un meci perfect în primul tur la Roland Garros. Ea a învins-o pe Jana Cepelova cu 6-2, 6-3. Joi, revine pe teren contra germancei Tatjana Maria", potrivit GSP.

Cotidianul: "Cu istoria la DNA"

Cotidianul scrie azi că "procurorii Anticorupţie au cerut documentele retrocedărilor de care a beneficiat urmaşul lui Gheorghe Manu, fost primar al Capitalei şi fost ministru de Război al României în anii sfârşitului de secol XIX."

Evenimentul zilei: "Monica Macovei şi Dan Tăpălagă au intrat prima dată în arhiva SIPA în ianuarie 2015"

"Au plecat cu Registrul de intrări - ieşiri de documente strict secrete. La acel moment erau arhivate peste 5.600 de unităţi de arhivare secrete despre magistraţi", conform Evz.

Libertatea: "Noua direcţie a liderului de la Direcţia 5"

"Artistul a deschis, pentru prima oară, uşa locului în care dezbracă haina basistului dur şi se lasă pierdut în arta abstractă în care s-a perfecţionat în multele momente de linişte petrecute departe de colegii lui de trupă şi chiar de famila pe care şi-a întemeiat-o alături de ştirista Octavia Geamănu", conchide Libertatea.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus