Skip to main content

România, gazdă pentru o reuniune a jurnaliştilor europeni

 
foto: unimedia.info
foto: unimedia.info

România va fi în acest an gazda unei întâlniri a jurnaliştilor europeni. Este vorba de Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor.

Publicitate

Evenimentul va avea loc în perioada 18-19 mai la hotelul Phoenicia Grand Hotel din Bucureşti.

La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai celor peste 320.000 de jurnalişti membri în această organizaţie, oficiali ai Uniunii Europene şi ai unor instituţii de media.

Dezbaterea se va axa în principal pe tema "Jurnalişti sub presiune". Pe această idee, delegaţii vor dezbate, căutând soluţii la principalele probleme cu care se confruntă breasla jurnaliştilor, cum ar fi presiunile politice, editoriale, independenţa instituţiilor publice de presă, libertatea de exprimare, digital news, etc.

Comitetul Executiv al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor a decis ca întâlnirea din acest an să aibă loc la Bucureşti la propunerea Federaţiei de Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, membru afiliat la această organizaţie.

Partener media al evenimentului este Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus