
Amicalul România Chile, încheiat cu victoria reprezentative noastre, a fost urmărit de aproape 1,4 milioane de persoane din întreaga țară. Pro TV, postul care a transmis partida, a fost lider la orașe și pe publicul comercial. La nivelul întregii țări, Pro TV a fost ușor sub Kanal D.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele de marți seara, pe intervalul amicalului România - Chile, difuzat de Pro TV:
NAȚIONAL. Partida de forbal încheiată 3 la 2 pentru România a fost urmărită de puțin peste 1,3 milioane de persoane la nivelul întregii țări. Pro TV, postul care a difuzat partida, a fost pe locul al doilea, la mică distanță de Kanal D, postul care a avut prima poziție în audiențe, cu serialul turcesc Dragoste infinită, pe interval. Antena 1 a fost pe locul al treilea cu cifre la jumătate față de primele două posturi.
URBAN. Și la orașe, Pro TV și Kanal D au fost umăr la umăr, cu un mic avans pentru Pro. Aproape 760.000 de telespectatori a fost media de orășeni obținută de meciul România - Chile.
COMERCIAL. Comercialul a fost al Pro TV. Amicalul România - Chile a avut o medie de aproape 380.000 de telespectatori, media persoanelor cu vârste între 18 și 49 de ani. Și pe comercial Kanal D a fost peste Antena 1: 251.000, media Kanal D, față de 205.000 la Antena 1.
Audienţa posturilor TV de marți, 13 iunie, pe intervalul meciului Rommânia - Chile (21.00 - 22.50), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.390.000 | 7.7 | 20.1 |
2 | Pro TV | 1.381.000 | 7.7 | 20 |
3 | Antena 1 | 678.000 | 3.8 | 9.8 |
4 | Antena 3 | 372.000 | 2.1 | 5.4 |
5 | Romania TV | 311.000 | 1.7 | 4.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
Audienţa posturilor TV de marți, 13 iunie, pe intervalul meciului România - Chile (21.00 - 22.50), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 758.000 | 7.8 | 19.6 |
2 | Kanal D | 702.000 | 7.2 | 18.2 |
3 | Antena 1 | 356.000 | 3.7 | 9.2 |
4 | Antena 3 | 266.000 | 2.7 | 6.9 |
5 | Romania TV | 193.000 | 2 | 5 |
Audienţa posturilor TV de marți, 13 iunie, pe intervalul meciului România - Chile (21.00 - 22.50), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 379.000 | 8.4 | 26.1 |
2 | Kanal D | 251.000 | 5.5 | 17.3 |
3 | Antena 1 | 205.000 | 4.5 | 14.1 |
4 | Antena Stars | 48.000 | 1.1 | 3.3 |
5 | Antena 3 | 40.000 | 0.9 | 2.8 |
Citește și: AUDIENŢE. Două tragedii pe TV: Polonia - România şi Titanic. Doar meciul naţionalei a fost pe primul loc
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
da' de unde atata pornire pe tine fata de . e stiut cumva faptul ca daca esti ''de la tara'' nu poti urmari decat emisiuni de un anumit gen? ca stiu si eu niste baieti ''de la oras'', cu varsta cuprinsa intre 18-49 ani, care nu se satura de Taraf.