Skip to main content

BLOGOSFERĂ. O opinie de sute de share-uri: "De unde atâta ură, chiar şi dincolo de moarte, pentru cei ce cântă manele?"

 
foto: Adevărul
foto: Adevărul

"De unde atâta ură, chiar şi dincolo de moarte, pentru cei ce cântă manele? Să fie cauzată de faptul că mulţi cântăreţi de manea sunt romi?Tare-mi doresc să nu fie aşa, nu de alta însă pe acelaşi criteriu ar trebui să îi urâm pe Grigoraş Dinicu, Ion Drăgoi, Maria Lătăreţu sau Maria Tănase", spune Gelu Duminică, director executiv al Asociaţiei "Împreună", pe Blogurile Adevărul.

Publicitate

Acesta a vorbit, într-un articol de opinie publicat ieri, despre modul diferit în care a ales presa, dar şi oamenii, să se poziţioneze faţă de ultimele două cazuri de deces mediatizate pe larg de media românească: cel al Denisei Răducu şi cel al Ilenei Ciuculete.

"Mi-am dorit să nu scriu despre moartea Denisei Răducu în vreun fel. Sper că articolul să nu fie văzut ca o discuţie despre persoană ci despre dublele standarde din societatea românească", a ţinut acesta să precizeze.

Opinia a circulat pe reţelele sociale, fiind apreciată şi distribuită de peste 730 de ori pe Facebook, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Gelu Duminică, pe Blogurile Adevărul:

"Chiar dacă asemănarea pare destul de puternică, modul în care presa a tratat dispariţia celor două artiste a fost profund diferit.

Primei i-a fost alipit genul de muzică pe care-l cânta de numele său real şi cam tot ce a fost adus în atenţia publicului au fost informaţii despre boală şi familie, în general cu accent către eventuale informaţii de cancan. Cariera artistică i-a fost trecută în secundar ceea ce a contat a fost doar imaginea sa de manelistă.

A doua a avut parte de menţionarea numelui sau real, fără nici o trimitere la genul muzică abordat, şi discuţiile au fost, cu precădere, despre cariera sa muzicală şi în secundar, aproape mereu într-o notă pozitivă, despre familie."

Topul celor opiniilor cu cele mai multe like-uri şi share-uri este ocupat de materiale de pe Blogurile Adevărul, Mihaivasilescublog.ro şi Playtech.ro.

Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

Cele mai apreciate şi distribuite opinii publicate ieri în blogosferă, potrivit monitorizării Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:

1. Blogurile Adevărul, ”Rasism dincolo de moarte sau despre dublu standard”, de Gelu Duminică

- 735 like-uri şi share-uri

"Toţi artiştii care cântă la evenimente private primesc „bani pe frunte”, fie ca e vorba de Delia, de Irina Loghin sau de Adrian Minune. Toţi marii artişti, fie ca ei se numesc Niculina Stoican sau Vali Vijelie, încasează bani fără chitanţă şi au averi considerabile pe care cu greu le pot justifica prin venituri fiscalizate. Toţi sunt adulaţi de unii şi lasă indiferenţi pe alţii însă numai maneliştii trezesc ură."

2. Blogurile Adevărul, ”Două modele de administraţie: Firea versus Boc”, de Daniel Gorgonaru

- 681 like-uri şi share-uri

"Automat, comparaţia între cele două oraşe duce la o comparaţie între edilii Gabriela Vrânceanu Firea şi Emil Boc. Cel puţin, la o primă vedere, observăm că între cei doi există o diferenţă esenţială în ceea ce priveşte obiectivele politice, iar acest lucru explică, întrucâtva, abordările lor la nivel administrativ:

pentru Gabriela Firea, postul de primar general al Capitalei este doar o trambulină către alte funcţii publice, în timp ce pentru Emil Boc, a fi primar al Clujului pare singura preocupare majoră la nivel de carieră politică."

3. Playtech.ro, ”Noua reclamă Lamborghini îţi reaminteşte cât de frumos e pe Transfăgărăşan”, de George Stanciu

- 456 like-uri şi share-uri

"Băieţii de la Top Gear ne-au cam luat la mişto în câteva situaţii şi lumea s-a atacat, dar tot la fel de mult s-a bucurat opinia publică atunci când Jeremy Clarkson spunea că Transfăgărăşanul este cel mai frumos drum din lume. Dincolo de mândria naţională, se prea poate să aibă dreptate."

4. Mihaivasilescublog.ro, ”UN ASPIRATOR NUMIT DORINŢĂ”

- 267 like-uri şi share-uri

"Cred că prin clasa a opta eram. De fapt, nu cred, sigur într-a opta eram când am fost în excursie la Turnu Severin. Cică să vedem Hidrocentrala de la Porţile de Fier. Aiurea, toată lumea mergea pentru piaţa unde veneau sârbii. Acu’, poate voi nu ştiţi, dar pe vremea aialaltă, când pe-aici nu se mai găsea aproape nimic, la sârbi era aşa ca un fel de rai."

5. Blogurile Adevărul, ”Execuţia bugetară semestrială, dovada eşecului Programului de guvernare al PSD”, de Ştefan Vlaston

- 168 like-uri.

"Ce spuneau mulţi experţi se adevereşte „la virgulă”. Previziunile Programului de guvernare se dovedesc fanteziste, fără acoperire. Grav este că sumele primite de la UE sunt aproape de zero, afectând grav echilibrele bugetare, veniturile statului pe care s-au bazat şi cheltuielile."

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • didi didi
    n-are legatura cu rasismul, ci cu anti-manelismul. si in general cu mediatizarea jegului, a mizeriei, a subculturii. nu inteleg de ce o tara intreaga e pasionata de moartea unei femei care se ocupa cu manele (ca nu e vorba de cantat). am avut aceeasi reactie de respingere cand toate televiziunile au transmis in direct funeraliile unor interlopi (caiac sau spoitoru). sa fim seriosi, nu e vorba de papa ioan paul al doilea sua de printesa diana sa transmiti asa ceva in direct.
    e vorba aici de simtul masurii. putea sa fie vorba de un ***, de un chinez sau de un mongol. nu are importanta. pe agenda zilei apare la loc de frunte o inmormantare a unui nimeni. normal ca te enervezi. ce legatura are asta cu rasismul?
  • anonim hasmote anonim hasmote
    Defapt asta e viata , realitatea , problema este cand o duci prea bine , sau esti prea ocupat/a , si uiti ce faci , cu cine o faci... si apoi trec ani si pauza....

Trimite un comentariu

sus