Skip to main content

Compania-mamă a Pro TV anunţă vânzarea a două televiziuni din grup, într-o tranzacţie de 230 de milioane de euro

 
Compania-mamă a Pro TV anunţă vânzarea a două televiziuni din grup, într-o tranzacţie de 230 de milioane de euro

Compania Central European Media Enterprises, care deţine mai multe operaţiuni media printre care şi Pro TV, a anunţat în această dimineaţă vânzarea unor televiziuni din grup.

Publicitate

Este vorba despre principala televiziune pe care o deţine în Croaţia, Nova TV, şi pe cea din Slovenia (Pop TV) către Slovenia Broadband, o subsidiară a United Group, într-o tranzacţie ce se ridică la 230 de milioane de euro.

Tranzacţia, care are nevoie şi de aprobarea unor organisme locale, ar trebui să se încheie până la finalul acestui an, aunţă CME într-un comunicat.

Veniturile atrase de această tranzacţie vor fi folosite pentru rambursarea unui împrumut contractat de CME, care se ridică la 250,8 milioane de dolari.

Central European Media Enterprises (CME), companie listată la bursa din Praga şi cea din New York, are operaţiuni în şase ţări din Europa: România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, România, Slovacia şi Slovenia.

Cehia şi România sunt cele mai imporatnte operaţiuni ale companiei CME (cele mai recente cifre, AICI).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Ai vrea tu Iuli dar nu cred atata timp, cat produce bani nu se vinde ,
  • Iuli Iuli
    Urmeaza si ProTV
  • Valentin Valentin
    „România, Bulgaria, Croația, Cehia, România, Slovacia și Slovenia”. România e prea mare, de asta e scrisă de două ori. :))
  • mile mile
    ce compari rcs cu ei, rcs este mult mai slab, la sport de departe
  • Cristian Popescu Cristian Popescu
    @unoarecare
    Mulțumesc, nici din comunicatul CME și nici din articolul de mai sus nu se înțelege clar lucrul menționat de tine.

    Cumpărătorul - United Group/United Group - este o companie asemănătoare cu RCS-RDS, cu operațiuni atât în domeniul telecomunicațiilor cât și în cel al conținutului de televiziune, au în portofoliu 8 programe de sport, unul de știri pan-slav, unul de cinema, unul muzical, unul dedicat hobbyurilor și 4 dedicate copiilor.
  • unoarecare unoarecare
    Cristian, Pop si Nova sunt numele operatiunilor de televiziune, nu doar ale canalelor cu aceleasi nume. CME vinde toate proprietatile sale in aceste teritorii, inclusiv Doma si Kanal A.
  • Cristian Popescu Cristian Popescu
    CME nu părăsește Croația și Slovenia, dar renunță la principalele lor stații în acete țări.
    În Croația aveau și un canal internațional numit Nova World, probabil acesta va fi redenumit și va retransmite emisiuni ale celorlalte două canale: Doma (similar cu Acasă TV) și Mini TV (un canal pentru copii).
    În Slovenia probabil Kanal A va primi de acum o atenție mai mare și va deveni principala stație deținută de CME în această țară.

    Dacă mutarea din Slovenia chiar are sens, pe cea din Croația nu o înțeleg.

Trimite un comentariu

sus