Skip to main content

Mii de exemplare din tabloidul The Sun, arse de un grup de rapperi din Manchester. „Ne-am săturat de minciuni, peste minciuni, peste minciuni, peste minciuni”

 
Mii de exemplare din tabloidul The Sun, arse de un grup de rapperi din Manchester. „Ne-am săturat de minciuni, peste minciuni, peste minciuni, peste minciuni”

Tabloidul The Sun trezește reacții puternice. Un grup de rapperi din Manchester au ars mii de ediţii ale tabloidului deţinut de Rupert Murdoch. 

Grupul Levelz, format din 14 rapperi şi Dj-i din Marea Britanie, a postat pe Facebook un video în care mai mulţi bărbaţi mascaţi încarcă într-o camionetă o cantitate mare de ziare The Sun, despre care spun că "sunt toate ziarele The Sun din Manchester", potrivit Indy100.com

Publicitate

Ulterior, aceştia dau foc ziarelor, iar în acest timp, pe ecran, apar ediţii din The Sun despre care ei consideră că dezinformează.

Personajele din materialul video spun că tabloidul "aruncă momeli, urăşte săracii, evită taxele, protejează elitele, urmăreşte telefoanele, influenţează alegeri, distruge unitatea, minte cu neruşinare".

"Ne-am săturat de minciuni, peste minciuni, peste minciuni, peste minciuni. Nu v-am invitat în oraşul nostru, nu sunteţi bineveniţi. Suntem obişnuiţi să plouă în Manchester, deci de ce să avem nevoie de Soare? (n.r. The Sun)", spun aceştia în video.

VIDEO. Campania împotriva tabloidului The Sun:

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu