Skip to main content

FOTO. Google testează clipuri video cu autoplay pe paginile cu rezultate

 
FOTO. Google testează clipuri video cu autoplay pe paginile cu rezultate

Google testează plasarea de clipuri video care ar urma să ruleze automat în paginile cu rezultate, potrivit Bussines insider, care citează The Guardian. Deocamdată, clipurile testate de gigantul digital nu conţin reclame.

Publicitate

Materialele video ar urma să fie plasate pe partea dreaptă a paginilor cu rezultatele oferite la căutările doar pentru filme sau televiziune, pentru moment, potrivit sursei citate. Clipurile ar conţine informaţii corelate cu căutarea.

De exemplu, dacă un utilizator caută informaţii legate de filmul "Transformers", pe pagina cu rezultatele obţinute ar urma să apară clipuri corelate cu franciza. Acestea vor rula automat, putând fi oprite apoi manual, potrivit sursei citate.

Nu se cunoaşte încă data la care Google va implementa noua prezentare vizuală.

"Experimentăm constant căi prin care să îmbunătăţim experienţa de căutare a utilizatorilor noştri, dar nu putem să anunţăm o dată de lansare concretă, deocamdată", a declarat un oficial Google, pentru The Guardian.

Cum poate monetiza Google aceste clipuri?

În afara reclamelor, Google ar putea, pe viitor, să încheie parteneriate cu studiouri de film sau de televiziune, pentru plasarea clipurilor la comandă, contra-cost.

Pe de altă parte, potrivit Bussines Insider, Google ar putea utiliza numai clipuri preluate de pe Youtube, paltforma deţinută tot de gigantul digital, pentru a-şi ţine utilizatorii în interiorul ecosystemului construit de Google.

Care sunt implicaţiile negative ale acestei modificări pregătite de Google?

Potrivit Bussiness Insider, clipurile pot dăuna negativ experienţei trăite de utilizatori când caută informaţii pe Google, din cauza faptului că spoturile ar urma să ruleze automat, cu sunet, dar şi prin faptul că utilizatorii nu s-ar putea aştepta să fie întâmpinaţi de clipuri video în altă secţiune decât cea dedicată acestora.

Cum ar arăta spoturile în paginile de căutare Google:

Foto: Thesempost.com

Foto: Thesemspot.com

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus