
Kiss FM și Digi FM, creșteri pe toate cele trei targeturi de audiență, potrivit celui mai recent val, din perioada aprilie - august 2017. Radio ZU, în scădere ușoară, față de valul similar din 2016, însă își păstrează poziția de lider în Capitală.
Același Radio ZU a devenit al doilea cel mai ascultat post din întreaga țară, depășind Radio România Actualități, care a scăzut.
Paginademedia.ro vă prezintă rezultatele ultimului Studiu de Audienţă Radio, realizat în perioada 24 aprilie – 13 august 2017 de către IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi MERCURY RESEARCH S.R.L.
Capitală:
- Radio Zu domină în continuare Capitala cu o medie de 243.000 de ascultători în perioada analizată. Postul de radio al Intact a obținut cifre mai mici decât în valul de vară din 2016.
- Cele mai importante creșteri din Capitală au fost ale Kiss FM, aflat pe poziția a treia, care a câștigat 16.000 de ascultători. Creșteri și pentru Romantic FM, care a câștigat 12.000 de ascultători față de valul din vara lui 2016.
- Cea mai mare scădere a fost a Rock FM, care a avut un minus de aproape 50.000 de ascultători. Postul a avut în acest val de vară o medie de aproape 70.000 de ascultători.
- Creștere și pentru Vibe FM, care a ajuns la o medie de 32.000 de ascultători, în Capitală, cu un plus de 11.500.
- Radio Guerrila a ajuns, în această vară, la o medie de aproape 52.000 de ascultători, în Capitală, clasându-se peste Digi FM.
Audiența posturilor de radio în BUCUREȘTI, în valul de vară 2017, comparativ cu anul trecut:
BUCURESTI | Vara 2017 | Vara 2016 | Diferenta | |
---|---|---|---|---|
1 | Radio Zu | 243.700 | 260.400 | -16.700 |
2 | Radio Romania Actualitati | 220.500 | 237.100 | -16.600 |
3 | Kiss FM | 188.800 | 172.500 | 16.300 |
4 | Europa FM | 145.400 | 147.400 | -2.000 |
5 | Pro FM | 128.300 | 139.000 | -10.700 |
6 | Magic FM | 123.600 | 127.000 | -3.400 |
7 | Romantic FM | 90.200 | 77.400 | 12.800 |
8 | Virgin Radio / Radio 21 | 73.800 | 77.900 | -4.100 |
9 | Rock FM | 67.700 | 115.500 | -47.800 |
10 | Dance Fm | 59.600 | 49.900 | 9.700 |
11 | National FM | 52.700 | 54.100 | -1.400 |
12 | Radio Guerrilla | 51.800 | 36.400 | 15.400 |
13 | Digi Fm | 43.700 | 36.100 | 7.600 |
14 | Antena Satelor | 39.300 | 35.800 | 3.500 |
15 | Vibe FM | 32.600 | 21.100 | 11.500 |
16 | Radio Romania Cultural | 22.400 | 30.600 | -8.200 |
17 | Itsy Bitsy | 21.000 | 23.000 | -2.000 |
18 | Bucuresti FM | 17.000 | 14.700 | 2.300 |
19 | Smart FM | 14.700 | 16.100 | -1.400 |
20 | Tananana | 14.100 | 15.500 | -1.400 |
21 | Radio Romania Muzical | 11.700 | 21.300 | -9.600 |
22 | Radio Seven | 400 | 3.200 | -2.800 |
23 | Radio Impuls | - | 3.000 | - |
24 | Gold FM | - | 13.400 | - |
URBAN. Digi FM și Kiss FM, cele mai consistente creșteri.
- Kiss FM este lider detașat la orașe. Postul deșinut de compania grecească Antenna Group a avut, la orașe, o medie de 1,4 milioane de ascultători. Postul a câștigat, față de valul similar din 2016, aproape 70.000 de ascultători.
- Radio ZU este al doilea post ca audiență, la orașe, cu o medie de 1,2 milioane de ascultători. Postul a avut o ușoară scădere față de valul similar din 2016.
- Digi FM a avut cea mai mare creștere. Postul deținut de RCS a câștigat 85.000 de ascultători de la un an la altul, ajungând la o medie de 431.000.
Audiența posturilor de radio la nivel URBAN, în valul de vară 2017, comparativ cu anul trecut:
URBAN | Vara 2017 | Vara 2016 | Variatie | |
---|---|---|---|---|
1 | Kiss FM | 1.421.500 | 1.354.400 | 67.100 |
2 | Radio ZU | 1.227.600 | 1.234.900 | -7.300 |
3 | Radio Romania Actualitati | 1.134.700 | 1.183.600 | -48.900 |
4 | Europa Fm | 982.300 | 999.700 | -17.400 |
5 | Pro FM | 616.600 | 641.700 | -25.100 |
6 | Magic FM | 503.500 | 494.500 | 9.000 |
7 | Digi FM | 430.900 | 345.700 | 85.200 |
8 | Virgin Radio / Radio 21 | 427.200 | 397.300 | 29.900 |
9 | Rock FM | 245.000 | 229.000 | 16.000 |
10 | Antena Satelor | 197.400 | 190.800 | 6.600 |
11 | National FM | 180.400 | 180.300 | 100 |
12 | Radio Romania Oltenia | 167.300 | 174.100 | -6.800 |
13 | Radio Romania Cultural | 161.700 | 180.900 | -19.200 |
14 | Radio Romania Iasi | 138.400 | 137.300 | 1.100 |
15 | Radio Romania Timisoara | 99.700 | 109.000 | -9.300 |
16 | Radio Romania Resita | 94.200 | 109.100 | -14.900 |
17 | Radio Romania Cluj | 71.400 | 58.200 | 13.200 |
18 | Radio Romania Bucuresti | 64.700 | 50.200 | 14.500 |
19 | Radio Romania Targu Mures | 50.700 | 57.000 | -6.300 |
20 | Radio Romania Constanta | 27.200 | 40.400 | -13.200 |
NAȚIONAL. Digi FM a câștigat peste 170.000 de ascultători de la un an la altul
- Și la nivel național Kiss FM domină audiența. Postul a avut în valul de vară, în medie aproape 2,4 milioane de ascultători, cu un plus de 200.000 față de valul din vara lui 2016.
- Surpriza acestui val de audiențe este Radio ZU care a ajuns pe locul al doilea, peste Radio România Actualități. Ambele posturi au avut scăderi, însă Radio România Actualități a pierdut mai mulți ascultători: peste 100.000.
- Creștere importantă pentru Digi FM, post aflat pe poziția a opta în audiențele la nivel național. Digi a ajuns la o medie de 670.000 de ascultători, cu un plus de 170.000.
Audiența posturilor de radio la nivel NAȚIONAL, în valul de vară 2017, comparativ cu anul trecut:
NATIONAL | Vara 2017 | Vara 2016 | Variatie | |
---|---|---|---|---|
1 | Kiss FM | 2.389.800 | 2.190.800 | 199.000 |
2 | Radio ZU | 1.886.700 | 1.890.400 | -3.700 |
3 | Radio Romania Actualitati | 1.819.400 | 1.926.200 | -106.800 |
4 | Europa FM | 1.345.600 | 1.454.900 | -109.300 |
5 | Pro FM | 950.200 | 1.007.600 | -57.400 |
6 | Magic FM | 692.200 | 611.900 | 80.300 |
7 | Antena Satelor | 673.600 | 674.600 | -1.000 |
8 | Digi FM | 670.700 | 500.300 | 170.400 |
9 | Virgin Radio / Radio 21 | 517.200 | 577.100 | -59.900 |
10 | Radio Romania Oltenia | 435.500 | 437.900 | -2.400 |
11 | Radio Romania Iasi | 421.400 | 439.700 | -18.300 |
12 | Rock FM | 282.700 | 242.000 | 40.700 |
13 | Radio Romania Cultural | 243.000 | 270.500 | -27.500 |
14 | National FM | 226.600 | 255.000 | -28.400 |
15 | Radio Romania Timisoara | 223.600 | 206.300 | 17.300 |
16 | Radio Romania Resita | 177.400 | 182.900 | -5.500 |
17 | Radio Romania Targu Mures | 124.400 | 124.500 | -100 |
18 | Radio Romania Cluj | 113.900 | 128.800 | -14.900 |
19 | Bucuresti FM | 108.500 | 76.000 | 32.500 |
20 | Radio Romania Constanta | 45.000 | 72.600 | -27.600 |
Comentarii
@Mihai : poate 90 la suta din ascultatorii Guerrilla sint aia care zici tu. Dar 90 la suta din putin inseamna putin si 15 la suta din mult inseamna mai mult decat putinul ala. Hai sa nu cadem in plasa PR ului cu procente ca sintem pe un site de specialitate
Orice ar zice lumea ca Zu si Kiss au muzica proasta...eu cred ca e de apreciat performanta echipelor care fac asta si care reusesc sa tina aceste radiouri in top. Pana la urma este despre cum sa iti faci bine jobul si merita felicitari. Si Coca Cola are zahar;)
Pe Urban comercial ai dreptate, Virgin este peste Pro, Digi si RRA cu 353900 ascultatori. Ocazie cu care remarc ca RRA are aproape 75% din audienta urbana in afara publicului comercial (adica aproape 75% din ascultatorii RRA au peste 50 ani)
@Bogdan In afara de schimbarea numeluli s-a schimbat si muzica la Virgin Radio. Si este una foarte buna, e cel mai bun CHR din tara la muzica. Cat despre DigiFM e o gluma nereusita din partea RCS&RDS. E orice altceva in afara de AC. DigiFM lupta cu Kiss FM si Zu pentru audienta, are muzica ***, un om serios n-ar asculta asa ceva! Retine: DIGI FM=KISS FM/RADIO ZU din punct de vedere muzical!
Felicitari in schimb celor de la Digi FM, post pe care il ascult pentru stiri.
Despre formatele muzicale alese de primele doua cocotate din clasament, no comment :|