Skip to main content

Șase ani de insolvență Realitatea TV. Datoriile la stat: aproape 24 de milioane de euro

 
Șase ani de insolvență Realitatea TV. Datoriile la stat: aproape 24 de milioane de euro

În urmă cu exact 6 ani, pe 7 septembrie 2011, judecătorul sindic Mariana Moncea de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva Realitatea Media, deţinătoarea licenţelor audiovizuale pentru Realitatea TV şi Realitatea FM, notează site-ul Supervizor.ro.

Publicitate

Despre insolvența Realitatea Media, conform Supervizor.ro:

- Conform ultimului tabel definitiv rectificat/completat al creanţelor, publicat pe data de 2 noiembrie 2015, datoriile societăţii la data deschiderii insolvenţei erau de aproximativ 26 de milioane de euro (117,3 milioane de lei). La această masă credală s-a ajuns după mai multe contestaţii în instanţă, suma totală revendicată de creditori şi inclusă în primele tabele preliminare fiind de peste trei ori mai mare.

- ANAF figura cu două creanţe, una teoretic garantată de 4,2 milioane de euro (19 milioane de lei) și una bugetară, de aproape patru milioane de euro (17 milioane de lei).

În prezent, datoriile la bugetele de stat sunt de trei ori mai mari faţă de cele înscrise în tabelul creditorilor. În ultimul an, au crescut cu două milioane de euro.

Situația la zi a datoriilor la stat Realitatea Media:

Conform site-ului ANAF, deţinătoarea lRealitatea TV și Realitatea FM înregistra la data de 30 iunie 2017 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de aproape 24 milioane de euro (109,4 milioane de lei), sumă defalcată astfel:

• Bugetul de stat = 9,4 milioane de euro (43,4 milioane de lei)
• Bugetul asigurărilor sociale de stat = 10,1 milioane de euro (46,6 milioane lei)
• Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 430.000 de euro (două milioane de lei)
• Bugetul asigurărilor de sănătate = 3,8 milioane euro (17,3 milioane lei)

Conform bilanţurilor depuse de firmă, mai scrie Supervizor, pierderile din 2015 şi 2016 s-au stabilizat în jurul sumei de 1,8 milioane de euro (8,5 milioane de lei), la aproape 220 de angajați.

Acționarul majoritar al Realitatea Media este Strategies Research Investments (86,5%), companie deținută în mod egal de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.

Materialul integral, pe Supervizor.ro


 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Atata timp cat legea este doar pentru unii,iar altii o pot incalca cu zambetul pe buze,ne vom infunda ,fara speranta de normalitate.
  • Si cand are de gand statul sa-si recupereze banii ? Ar trebui schimbata denumirea postului in Insolventa TV.
  • Buna ziua, trust Intact a fost dat afara din sediilor ca avea datorii la stat, sa dus anaf-ul peste ei cu fortza ca niste lupii sa-i inchida! Insa pe RealitateaTv nu-i deranjeaza nimeni sa recupereze prejudiciul anaf-ul, oare de ce????!!!!! Doarme in papuci anaf-ul le rusine sa se duca peste ei, ce naiba!!!!
    Pentru ca miza era alta trebuia inchisa antena3 ca de asta se lansase Digi24 potrivit spuselor jurnalistului Ion Cristoiu
    Ca domnu Presedinte al Romaniei Klaus Verner toata ziua e cu statul de drept in difuzoare, nu astia telespectatori A3 nu suntem atat de credibile cu joaca asta dea statul de drept!!!!
  • Bai Brutus, libertatea de exprimare nu inseamna ca ai dreptul sa ai un post de televiziune pe banii statului si acolo sa zici ce vrei tu.
    Un post de televiziune(un ziar etc.) este o afacere, ai bani sa-l tii: zici cam ce vrei tu acolo, n-ai bani, dispari.
  • Mai Brutus si alti antenisti doar 13 la suta sau recuperat numai ridicati trustul vostru in slavi ca nu tine propaganda voastra , manipulatoare . dar aici jaca politicul ca altfel nu va mai ajunge politruci care ne mint toata ziua .PSD -ALDE
  • @MirelaBugetara
    Daca atunci cand spui "varanul" ai vrut să spui Voiculescu, da, a plătit așa zisul prejudiciu. Din câte știu eu, i-a fost confiscat cam tot ceea ce însemna "prejudiciul" ! Să-l valorifice daca face cât spun ei că face ... la prejudiciu mă refer.
    Mai mult decât atâta, spre deosebire de televiziunea pe care incerci să o aperi, Antenele produc bani multi la bugetul țării (trăiesc din ceea ce produc). Rahatul pe care il aperi tu suge bani pentru a fi o portavoce ...
  • Brutus,si tare curate is restul?
    Din mizeria în care suntem,Digi 24 si realitatea sunt mai frumos amplasate,arata bine ca daca analizezi din 1000 de parti tot pe acolo ajungi
  • Da' UM Varanu' si-a platit datoriile la stat? Era o condamnare definitiva in justitie pentru "Martorii lui Voiculescu", vreo 60 milioane de euroi de executat, dar si pe ei i-a uitat ANAF-ul... "Felix" a iesit curat ca un bebelush, dar banutii n-au intrat la buget. Sau au fost platiti prin "telepatie"?
  • Din punctul meu de vedere, Realitatea TV este unul dintre cele mai hidoase posturi tv alături de UM24 (Digi24), le consider poluante din punct de vedere mediatic, dar sub nicio formă n-aș fi de acord cu retragerea licenței acestui post abject pe motiv că nu-și plătește taxele. Libertatea de exprimare este sacră chiar dacă nu ne convine ce se spune la acest post tv insalubru.
  • de ce nimeni nu face nimic in aceasta privinta, unde e CNA-ul? doarme ca intotdeauna
    televiziunea trebuie inchisa

Trimite un comentariu