Skip to main content

VIDEO. Nașul TV rămâne fără "Nașul". Radu Moraru, destituit din toate pozițiile de la postul pe care l-a înființat

 
VIDEO. Nașul TV rămâne fără "Nașul". Radu Moraru, destituit din toate pozițiile de la postul pe care l-a înființat

VIDEO. "Nașul" Radu Moraru a fost destituit din toate funcțiile pe care le avea la postul Nașul TV. Cel puțin așa anunță un comunicat care rulează permanent pe ecranul postului de televiziune.

Potrivit comunicatului de pe ecran, "Radu Moraru a fost destituit din toate funcțiile deținute la Nașul TV și la firma Nașul, Prietenii de Pretutindeni și Asociații SA deținătoare a licențeiTV".

Totodată, "Radu Moraru nu mai reprezintă în niciun fel televiziunea Nașul TV". Persoana care reprezintă legal televiziunea Nașul TV este Paul Alexandru Moraru (fără nicio legătură cu Radu Moraru), președinte al Consiliului de Administrație.

Cum s-a ajuns aici:

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro Paul Moraru (acționar minoritar), împreună cu Adrian Bucă au convocat o ședință a Adunării Generale a Acționarilor în luna iunie, AGA în care Radu Moraru a fost destituit din toate pozițiile pe care le deținea. O ședință furtunoasă în care, literalmente, Paul Moraru a rămas în pielea goală, după ce "Nașul" Radu Moraru a aruncat o ceașcă de cafea pe cămașă. Procesul verbal al ședinței era însă "ținta" cafelei de la Nașul TV.

Conform acelorași surse conflictul dintre Radu Moraru și Paul Moraru (realizator Nașul TV, fost OTV) a plecat de la sumele de bani (peste 200.000 de euro) pe care Paul Moraru i-a pus la dispoziția lui Radu Moraru pentru stația TV.

Paul Moraru l-a acuzat pe Radu Moraru că a folosit discreționar și în interes personal sumele de bani destinate finanțării postului (a și făcut plângeri în acest sens).

Radu Moraru a contestat în instanță hotărârea AGA prin care a fost destituit, dar a pierdut procesul. Urmarea: comunicatul de azi.

VIDEO. Comunicatul Nașul TV

Publicitate

COMUNICAT al Consiliului de Administratie al Nașul TV

Începând cu data de 11.10.2017, Radu Moraru a fost destituit din toate funcțiile deținute la Nașul TV și la firma Nașul, Prietenii de Pretutindeni și Asociații SA deținătoare a licenței tv, conform hotărârii A.G.A. din 02.06.2017 și a hotărârii executorii a Tribunalului București nr. 160/29.09.2017.

Radu Moraru nu mai reprezintă în niciun fel televiziunea Nașul TV. Persoana care reprezintă legal televiziunea Nașul TV este Paul Alexandru Moraru, președinte al Consiliului de Administrație.

Comunicatul este afișat și pe postul Nașul TV, pe un crawl din partea superioară a ecranului.

Paul Moraru, noul șef al Nașul TV

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • O lume nebuna, nebuna, nebuna!
    Nasule, te-au pradat hotii. Ai incalzit serpii la san.

    S-au mai auzit istorii din astea cu darea afara din casa si nationalizari. Comunismu n-o muritu/ numa o tzar s-o hodinitu.
  • Radu Moraru era singurul care făcea rating prin însăși denumirea de Nașul indiferent dacă era la B1 sau aici.Era uneori Fantastic unic și nu-l poate concura nimeni!Cartianu ,Pirsu de asemeni erau spuma de pe halba Nașul.Restul era umplutură.Odata cu dispariția lor au mai pierdut ceva drag Românii adevărați,prostimea se poate uita mai departe la gunoiul antenelor ,RTV ,TVR dar Nașul e o pierdere uriașe !Nașule oriunde ai fi te vom urmări cu drag fie chiar și în America .O sa emigram toți alaturi de tine.....
  • cum ati indraznit sa-l demiteti pe marele guru al media si cel mai mare realizator tv - radu moraru ; sa va fie rusine era un om deosebit si justitiar , de o cinste ireprosabila .
  • Daca televiziunea Nasul TV nu mai este a lui Radu Moraru, cum o sa se numeasca? Caci Nasul TV nu se mai poate numi si este incorect sa se numeasca tot Nasul TV daca nu mai este a lui Radu Moraru, pentru ca Radu Moraru este "Nasul"
  • Radu Moraru nu e nenea ăla care ne ruga să dăm bani pentru această televiziune ? Așteptăm și punctul de vedere al domniei sale...poate le dă și banii înapoi finanțatorilor.

Trimite un comentariu