Skip to main content

AUDIENŢE. iUmor, lider pe publicul comercial. Exatlonul a condus la nivel naţional şi urban

 
AUDIENŢE. iUmor, lider pe publicul comercial. Exatlonul a condus la nivel naţional şi urban

AUDIENŢE. Seară aglomerată pe TV. iUmor-ul Antenei 1 a fost primul pe comercial, Exatlon a condus la nivel naţional şi urban, iar Pro TV cu filmul serii a fost al treilea.

Publicitate

Cele trei posturi de pe podiumul audienţelor au avut cifre importante. Mai bine de 60% din publicul comercial cu televizoarele deschise se împărţea pe primele trei canale: Antena 1, Pro TV şi Kanal D.

La oraşe, cota de piaţă a celor trei era de aproape 50%.

Paginademedia.ro prezintă audienţele obţinute de ediţia a doua iUmor, difuzată duminică seara:

NAŢIONAL. Kanal D, cu Exatlon pe interval, a dominat la nivelul întregii ţări, cu o medie de peste 2,1 milioane de persoane pe minut. Antena 1, care avea iUmor, a fost a doua televiziune, cu peste 1,5 milioane de persoane media.

Pro TV a avut poziţia a treia cu un film: Ultimul vânător de vrăjitoare, cu Vin Diesel.

URBAN. Exatlonul a condus şi în mediul urban, unde a atras o medie de 960.000 de persoane. Antena 1 era pe locul al doilea, cu 866.000 de privitori, media. Iar Pro TV a fost a treia televiziune.

COMERCIAL. Pe publicul comercial, cele trei televiziuni din top au avut cifre foarte apropiate. Antena 1 a fost pe prima poziţie, cu 475.000 de persoane, Pro TV a fost al doilea, cu 450.000, în timp ce Kanal D, deşi pe locul al treilea, a avut audienţe peste media postului: 430.000.

GALERIE FOTO. iUmor, ediţia din 4 martie
Audienţa posturilor TV duminică, 4 martie, pe intervalul emisiunii iUmor (20.00-22.30), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 2.137.000 12 21.5
2 Antena 1 1.514.000 8.5 15.3
3 Pro TV 1.366.000 7.6 13.8
4 Romania TV 792.000 4.4 8
5 Prima TV 538.000 3 5.4
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV duminică, 4 martie, pe intervalul emisiunii iUmor (20.00-22.30), în mediul URBAN
URBAN Nr persoane Rtg% Shr%
1 Kanal D 963.000 10 18.3
2 Antena 1 866.000 9 16.4
3 Pro TV 706.000 7.3 13.4
4 Romania TV 392.000 4.1 7.4
5 Antena 3 282.000 2.9 5.4
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV duminică, 4 martie, pe intervalul emisiunii iUmor (20.00-22.30), pe publicul COMERCIAL
COMERCIAL Nr persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 475.000 10.7 21.8
2 Pro TV 452.000 10.1 20.7
3 Kanal D 432.000 9.7 19.8
4 Prima TV 96.000 2.2 4.4
5 Romania TV 46.000 1 2.1
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    ”Mihai”, tu ai grave probleme chiar de vedere cand sustii ca ”daca nu ai remarcat ca in acest clasament locul trei - pe toate categoriile apartine PRO TV”. Ia priveste matale pe Comercial si vezi cine este pe locul 2 - la mica distanta in spatele A 1 - nu cumva Pro tv? Si cum poti sa sustii aberatia de mai sus...asa vi s-a spus voua la Antene ?
  • alex alex
    Deci Bendeac e Raduleasca varianta masculina, ce aduce audienta prin faina?
    Am privit putin duminica emisiunea asta si mi se pare total penibila. Nu stiu cum rezista pe tv dar probabil nu pt mult timp.
  • Doru Doru
    "Mihai", aici de ce nu comentezi, cand "Antena 1" era pe locurile 3 saptamana trecuta ?
    https://www.paginademedia.ro/2018/02/audiente-ma-insoara-mama-pe-bune-26-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2018/02/audiente-sezon-nou-las-fierbinti
    https://www.paginademedia.ro/2018/03/audiente-ie-romanie-debut
    https://www.paginademedia.ro/2018/03/audiente-romanii-au-talent-2-martie-2018
    https://www.paginademedia.ro/2018/03/audiente-exatlon-3-martie
  • geo geo
    Mihai, nu sunt protv-ist.
    Dar nu ma pot abtine sa te trag de atentie cand vad ca scrii prostii de genul "pro tv devine a treia televiziune ca importanta" - poate te referi la A 1 - ori "Antena 1 si Kanal D vor continua lupta pentru locul 1 de acum" - poate nu te-ai prins nici pana acum ca A 1 este lidera doar duminica seara, si doar pe comercial, in rest e pe 3 cam toata saptamana...asa ca...
  • Mihai Mihai
    geo, banuiesc ca esti un pro tvist pasionat daca nu ai remarcat ca in acest clasament locul trei - pe toate categoriile apartine PRO TV. Si Antena 1 este lider - mai ales pe comercial. Chiar asa de rau v-au indobitocit astia de la Pro TV ?
  • D D
    Nu prea vorbim aici. iumor și-a ținut audiența de săptămâna trecută, dar Exalton a arătat o creștere în toate țintele. Ar fi interesant să vedem cum aceste numere continuă pentru iUmor pe tot parcursul sezonului. Pentru a se uita la ea mai pozitiv, este singura speranță pe care Antena o are în acest sezon.
  • Mircea Mircea
    Singurul mod in care pro-ul face audienta, este cand baga las fierbinti, RAT si cand din BANII MEI cumpara drepturile de retransmisie UCL. Pro-ul vs antenele sunt intr-o competitie inechitabila. Si pe deasupra, pe satelitul rds, antenele sunt scoase abuziv(inca o inechitate)
  • marian marian
    Faina din platou nu este cea de la pro , de acum un sezon sau doua , copie , copie , copie
  • geo geo
    Mihai, banuiesc ca esti un antenist pasionat daca nu ai remarcat ca de luni si pana sambata locul trei - pe toate categoriile apartine A 1. Si, de obicei, Pro tv este lider - mai ales pe comercial. Chiar asa de rau v-au indobitocit astia de la Antene ?
  • Doru Doru
    "Mihai", unde ai vazut ca "pro tv devine a treia televiziune" ? In ultimele doua saptamani, "Antena 1" a avut primul loc seara doar o zi din sapte (duminica). In rest, locurile 2-3.
  • Mihai Mihai
    marian, da, intelegem ca esti ultras Pro TV si trebuie sa ii lauzi mereu, dar tu te-ai uitat pe clasamentele de pe pagina asta, de la acest articol? Pe ce loc e Pro TV? E pe... 3. Asa, vezi ca poti sa citesti? Sau nu?
  • F F
    @ Mihai : antena e în moarte clinica primăvară asta. Protv are in xontinuare cele mai urnarite emisiuni. Poti vedea la divertisment. Despre ce vorbești? :))
  • marian marian
    Mihai aceeasi placa ruginita , tot timpul o bagi deocamdata pro si kanal se lupta pentru locul 1 , unde vezi ca pro coboara , antenuta ,se duce in jos , fara copia urata ,a RAT , inrest e varza murata
  • Costi Costi
    Divertisment pe februarie cand?
  • Mihai Mihai
    ok, houston they have a problem :))) .oricum ar da-o, pro tv devine a treia televiziune ca importanta. Lungul sir de decizii catastrofale, de emisiuni fara nicio noima, de schimbari non-stop de programe au dus PRO TV-ul pe partie si coborarea continua. Nu ne-ar mira daca ar iesi din top 5 pe comercial in curand. Antena 1 si Kanal D vor continua lupta pentru locul 1 de acum

Trimite un comentariu

sus