Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Dacian Cioloş, postarea zilei: Corupţia, minciuna şi nepotismul nu au culoare politică! Împreună le putem învinge

 
BLOGOSFERĂ. Dacian Cioloş, postarea zilei: Corupţia, minciuna şi nepotismul nu au culoare politică! Împreună le putem învinge

Cel mai popular text din blogosferă, ieri, pe Facebook, vine de la fostul premier al României în Guvernul tehnocrat, Dacian Cioloş.

Publicitate

Textul său a fost publicat pe blogul Moise.ro şi a adunat aproape 30.000 de distribuiri.

Mai exact, acesta a oferit un răspuns lui Moise Guran. Jurnalistul semnase un text, critic, la adresa proaspetei iniţiative a lui Cioloş, de a lansa un nou partid politic, în România, anume Mişcărea România Împreună.

Guran spunea printre altele că noul partid înfiinţat de Cioloş nu are o orientare ideologică clară. Cioloş a venit cu răspunsul:

“Mai important decât toate, în acest moment de o gravitate excepţională pentru naţiunea noastră, un moment în care promisiunile aberante, mitocănia, agresivitatea şi corupţia ne-au făcut să ne urâm unii pe ceilalţi, să nu mai avem încredere, să nu mai distingem minciuna de adevăr, avem nevoie să fim Împreună.

Corupţia nu are ideologie. Nu e de stânga sau de dreapta.”

Guran a ales să publice răspunsul fostului premier pe blogul Moise.ro. A adunat aproape 30.000 de distribuiri şi aprecieri, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Blogurile Adevărul au dat următorul text popular din blogosferă. Despre „ce va urma şi de ce e posibilă dispariţia PSD”. Din articol:

„Criza porneşte de la realităţile din economia românească. Politicile fiscale nesăbuite au dezechilibrat finanţele publice.

După primele două luni ale lui 2018, România a înregistrat un deficit record de peste 1 miliard de euro, cu o creştere puternică a cheltuielilor publice, cu peste 38% mai mari decât perioada similară a anului trecut.”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. moise.ro, “Corupţia, Minciuna şi Nepotismul nu au culoare politică! ÎMPREUNĂ le putem învinge”, de Dacian Cioloş, - 29.686 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Hoţia, nepotismul, minciuna, populismul nu au ţinut seama de stânga sau de dreapta. Nu lipsa poziţionării ideologice corecte este cauza dezastrului actual. Oamenii politici corupti sunt.

Avem nevoie de o clasă politică nouă. Una de care să nu ne mai fie ruşine. O clasă politică care să nu depindă de marele şef de partid sau de baronii locali.”

2. Blogurile Adevărul, “Capul lui Isărescu, ultimul trofeu. Ce va urma şi de ce e posibilă dispariţia PSD”, de Ion M. Ioniţă, - 2.126 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Ce va aduce controlul politic asupra BNR? Posibilitatea pentru regim de a manipula dobânzile şi cursul de schimb doar din raţiuni politice, fără nicio justificare economică. Eventual tipărirea de bani pentru acoperirea deficitelor nesustenabile.”

3. Blogurile Adevărul, “Dl. Dacian Cioloş sau a doua venire a lui Mesia?”, de Mircea Morariu, - 446 comentarii;

Din postare:

„În ceea ce mă priveşte, cred că, cel puţin deocamdată, trebuie să privim totul cu prudenţă. Fără entuziasme gratuite. Indiscutabil. Guvernarea domnului Cioloş a fost una infinit mai reuşită, mai cu rezultate palpabile decât aceea a d-lui Victor Ponta. Nu trebuie uitate însă nici ezitările, nici numirile neinspirate, nici greşelile din vremea domnului Cioloş.

Complet greşit ar fi să vedem în dl. Cioloş Salvatorul ori să socotim momentul lansării la apă a noului partid politic drept a doua venire a lui Mesia”

4. tolo.ro, “LA FEL CA ÎN CAZUL ”SHANGHAI”: AMBASADA CHINEI A SPRIJINIT COMPANIA MAFIOTULUI WANG YAN, DECLARAT ”PERICOL PENTRU SIGURANŢA NAŢIONALĂ”, ÎNSOŢIND-O CHIAR ÎN BIROUL DIRECTORULUI CUPRU MIN!”, - 445 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Nicolae Turdean se declară şocat. El e cel care a semnat contractul prin care compania reprezentată de Wang Yan cumpără toată producţia de minereu de cupru a României.

Turdean, care a plecat repede după semnarea contractului, îşi aminteşte cum ”în Ministerul Economiei există o structură de securitate care verifică orice, chiar şi o simplă vizită a unei delegaţii la Cupru Min”.

Dar când a semnat în octombrie 2017 cu Wang Yan, Turdean n-a fost prevenit că vinde producţia unui mafiot!”

5. hoinaru.ro, “RATB a intrat în secolul 21!”, - 209 like-uri & share-uri.

Din postare:

„Ştiu că poate părea absolut şocant, dar n-a fost nevoie decât de 18 ani pentru ca RATB să păşească în secolul 21! Lângă ghereta de bilete de la Obor a răsărit un automat roşu, strălucitor şi cu touchscreen!”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bă, mă lași? Atât de multe? Extraordinar. Sunt sigur că partidul lui Cioloș va lua cel puțin 25% la alegerile europarlamentare. O să vedeți voi. Și asta datorită lui Moise Guran.

Trimite un comentariu

sus