Skip to main content

Telekom şi Asociaţia Telefonul Copilului lansează campania „Tu cum te simţi azi?” menită să prevină abuzurile asupra minorilor

 
Telekom şi Asociaţia Telefonul Copilului lansează campania „Tu cum te simţi azi?” menită să prevină abuzurile asupra minorilor

Telekom România şi Asociaţia Telefonul Copilului au lansat campania „Tu cum te simţi azi?” menită să prevină abuzurile asupra minorilor. Sunt incluse şi cazurile de hărţuire online şi hărţuire fizică.

Publicitate

Cu această ocazie a fost lansată o platformă educaţională - www.116111.ro - care reuneşte informaţii utile despre cum pot fu semnalate cazurile de abuz asupra copiilor, dar şi modalităţi de a solicita consiliere specializată pentru astfel de cazuri.

În cadrul aceleiaşi campanii, Asociaţia Telefonul Copilului a lansat aplicaţia HappyGraff, sprijinită de Telekom, un jurnal în care adolescenţii îşi pot înregistra stările emoţionale şi pot accesa sfaturi utile. HappyGraff funcţionează pe dispozitivele cu Android şi se poate găsi pe Google Play.

Florina Şerban, Manager de proiect responsabilitate corporativă, Telekom Romania:

„Cyberbulling-ul este doar unul dintre fenomenele care iau amploare şi fac victime în rândul copiilor şi adolescenţilor. Ne bucurăm să derulăm o campanie de informare şi prevenţie în tandem cu Asociaţia Telefonul Copilului, partenerul nostru de durată în protejarea copiilor din România împotriva abuzurilor. Prin educarea privind utilizarea responsabilă a platformelor online, credem că putem reduce riscurile de hărţuire la care sunt supuşi adolescenţii, aflaţi la o vârstă vulnerabilă, care pot lua decizii greşite şi pot deveni fie victime, fie abuzatori. Am ales să dezvoltăm o aplicaţie pentru mobil pentru a ajunge mai uşor la tânăra generaţie, care este nativă digital”

Despre bullying

Conform unor date ale Asociaţiei Telefonul Copilului:

•12,38% dintre abuzurile de tip bullying au avut loc în online sau în spaţiul public, iar 87,62% în şcoală sau grădiniţă.

•Agresorii în abuzul de tip bullying au fost: alt copil (94,41%), cadru didactic (3,40%) şi alt adult (2,19%).

•În 90,82% dintre cazuri (65,94% fete şi 34,06% băieţi) au fost copii cei care au sesizat situaţii de abuz de tip bullying şi în 9,18% din situaţii au fost părinţi sau alţi adulţi.

•Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm în procentaj de 50,30%, loviri, îmbrânciri în procentaj de 35,73% şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social în procentaj de 13,97%.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Uite unde se duc banii pe care eu ii plătesc Telefonului.Nu am nimic personal cu copii,am și eu..dar,Telekomunistule,asigura-te ca oferi servicii de calitate abonaților,ceea ce,de la un timp încoace a cam iei la l..a,cu fel si fel,pe lângă faptul că,ai pierdut drepturile de transmisie,la o grămadă de competiții sportive,inclusiv Liga Campionilor..de ce nu spuneti..păi va e frica ca veti pierde o grămadă de clienti..pana la urma e dreptul nostru sa alegem,nu al vostru sa ne impunerii niste"oferte"criminale.Asa ca,Telekom,cântă la alta masa.

Trimite un comentariu

sus