Skip to main content

ActiveWatch: „ALO! Libertatea de întrunire paşnică şi libertatea de exprimare sunt fundamentale!”

 
ActiveWatch: „ALO! Libertatea de întrunire paşnică şi libertatea de exprimare sunt fundamentale!”

ALO! ActiveWatch trage un semn de alarmă asupra libertăţii de exprimare şi de întrunire paşnică, după evenimentele care au avut loc pe 20 iunie în Piaţa Victoriei şi în incinta Palatului Parlamentului.

Publicitate

Drepturile la libertatea de întrunire paşnică şi libertatea de exprimare sunt la fel de importante ca alte drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, în numele căruia PSD şi ALDE, partidele de guvernământ, acţionează în această perioadă. Exercitarea de către cetăţeni a drepturilor la libertatea de întrunire paşnică şi libertatea de exprimare nu trebuie să fie limitată decât în situaţii strict justificate, care să se dovedească a fi necesare într-o societate democratică şi doar pentru protejarea altor drepturi şi valori fundamentale”, a scris ActiveWatch într-un comunicat de presă.

ActiveWatch atrage atenţia asupra modului în care Jandarmeria Română şi Ministerul Afacerilor Interne au gestionat evenimentele care au avut loc, dar şi modul în care au fost apărate interesele persoanelor aflate în Piaţa Victoriei. De asemenea, organizaţia ActiveWatch cere demararea unei anchete:

Solicităm Ministerului Afacerilor Interne şi Jandarmeriei Române demararea unei anchete interne care să răspundă îngrijorărilor din spaţiul public referitoare la existenţa unor abuzuri în ceea ce priveşte conducerea la secţie a mai multor participanţi la protestul din 20 iunie 2018, din Piaţa Victoriei. Printre cei conduşi la secţie şi amendaţi s-a aflat şi jurnalistul german Paul Arne Wagner. Solicităm Ministerului Afacerilor Interne să prezinte public, în regim de urgenţă, rezultatele acestei investigaţii.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Titlut pare un citat dintr-un apel telefonic.
    @PaginaDeMedia: v-au sunat cei de la active watch si ati transcris dialogul cuvant cu cuvant?

Trimite un comentariu

sus