Skip to main content

AUDIENȚE TV în luna MAI, după media pe zi. Care au fost cele mai urmărite televiziuni ale lunii mai

 
AUDIENȚE TV în luna MAI, după media pe zi. Care au fost cele mai urmărite televiziuni ale lunii mai
AUDIENȚE. Cum arată clasamentul celor mai urmărite posturi, după media pe zi, în luna mai. Podicumul este neschimbat: Pro TV, Antena 1, Kanal D. 
 
Generalistele au fost în ușoară scădere sau stagnare față de luna aprilie. România TV și Antena 3, pe de altă parte, au fost în ușoară creștere. 
 
Paginademedia.ro prezintă audiențele lunii mai, după media pe zi, la nivel național, în mediul urban și pe publicul comercial: 
 
NAȚIONAL ZI. Podiumul audiențelor, după media la nivel național, este împărțit între Pro TV, Antena 1 și Kanal D, cu cifre în ușoară scădere față de luna aprilie. În fiecare minut din luna mai, pe Pro TV au fost, în medie, 612.000 de persoane, pe intervalul day time. 
 
Antena 1, de pe poziția a doua, a fost urmărită, în medie, de 400.000 de persoane, în timp ce Kanal D a ocupat locul al treilea. 
 
La fel ca în prime-time, Antena 3 și România TV au avut ușoare creșteri în audiențe, în ciuda trendului descendent al posturilor generaliste. 
 
Național TV, Prima TV și TVR 1, posturi din top 10, au fost la rândul lor pe un trend descentend în mai față de aprilie.
 
URBAN ZI. Pro TV conduce și după media pe zi. Postul a stagnat în mai față de aprilie, la o medie de 330.000 de telespectatori. 
În clasamentul audiențelor urmează Antena 1 și Kanal D. 
 
Antena 3 și România TV sunt aproape la egalitate, cu un mic avans pentru Antena 3. 
 
COMERCIAL ZI. Publicul comercial este dominat de primele trei televiziuni, care au și cele mai consistente cifre: Pro TV, Antena 1 și Kanal D. 
Clasamentul este continuat de Antena 3 și România TV cu cifre apropiate, de Prima TV și Digi Sport 1. 
 
Audiența posturilor TV în lunile aprilie și mai 2018, la nivel NAȚIONAL, după media pe zi:
 
  APRILIE National ZI   Mii persoane   Rtg%     MAI National ZI   Mii persoane   Rtg%  
1 Pro TV 635 3.6 Pro TV 612 3.4
2 Antena 1 422 2.4 Antena 1 401 2.2
3 Kanal D 421 2.4 Kanal D 390 2.2
4 Romania TV 216 1.2 Romania TV 225 1.3
5 Antena 3 163 0.9 Antena 3 175 1.0
6 National TV 116 0.7 National TV 93 0.5
7 Prima TV 92 0.5 Prima TV 86 0.5
8 TVR 1 89 0.5 TVR 1 78 0.4
9 Antena Stars 68 0.4 Pro 2 66 0.4
10 Pro 2 60 0.3 Antena Stars 60 0.3
11 DigiSport 1 58 0.3 DigiSport 1 54 0.3
12 TVR 2 55 0.3 TVR 2 54 0.3
13 Realitatea TV 54 0.3 Realitatea TV 53 0.3
14 Pro Cinema 53 0.3 Disney 48 0.3
15 ETNO 50 0.3 Pro Cinema 48 0.3
16 Cartoon Network 49 0.3 B1TV 48 0.3
17 Disney 49 0.3 ETNO 47 0.3
18 B1TV 47 0.3 Cartoon Network 44 0.2
19 AXN 43 0.2 AXN 43 0.2
20 Disney Junior 42 0.2 Digi 24 38 0.2
21 Digi 24 38 0.2 Boomerang 37 0.2
22 Boomerang 34 0.2 Disney Junior 35 0.2
23 Minimax 33 0.2 Happy Channel 30 0.2
24 Favorit TV 29 0.2 Minimax 30 0.2
25 Nick JR 26 0.2 DigiSport 2 28 0.2
26 Nickelodeon 26 0.1 Diva 28 0.2
27 Happy Channel 25 0.1 Favorit TV 25 0.1
28 Diva 21 0.1 Nickelodeon 24 0.1
29 Paramount 20 0.1 Nick JR 22 0.1
30 Telekom Sport 1 20 0.1 Pro X 20 0.1
31 DigiSport 2 20 0.1 Paramount 19 0.1
32 Pro X 20 0.1 Telekom Sport 1 17 0.1
33 Film Cafe 19 0.1 Film Cafe 15 0.1
34 Look Plus 18 0.1 Taraf TV 15 0.1
35 History 15 0.1 Look Plus 14 0.1
36 Pro Gold 15 0.1 Eurosport 1 14 0.1
37 TNT 14 0.1 TNT 14 0.1
38 Kiss TV 13 0.1 Comedy Central 13 0.1
39 Taraf TV 13 0.1 History 12 0.1
40 Comedy Central 12 0.1 Kiss TV 12 0.1
41 Eurosport 1 12 0.1 Pro Gold 11 0.1
42 TLC 11 0.1 TLC 10 0.1
43 Discovery 11 0.1 National Geographic 10 0.1
44 Look TV 10 0.1 Nat Geo Wild 9 0.1
45 Nat Geo Wild 9 0.1 Discovery 9 0.1
46 National Geographic 9 0.1 Look TV 8 0.0
47 TV Paprika 7 0.0 N24 PLUS 7 0.0
48 ZU TV 7 0.0 ZU TV 6 0.0
49 Bollywood TV 7 0.0 EuroSport 2 6 0.0
50 Telekom Sport 2 7 0.0 TV Paprika 6 0.0
51 N24 PLUS 6 0.0 Telekom Sport 2 6 0.0
52 AMC 6 0.0 Bollywood TV 6 0.0
53 TV H 6 0.0 AMC 5 0.0
54 EuroSport 2 5 0.0 TV H 5 0.0
55 U TV 5 0.0 U TV 5 0.0
56 AXN White 4 0.0 AXN White 4 0.0
57 Music Channel 3 0.0 Animal Planet 3 0.0
58 AXN Black 3 0.0 Music Channel 3 0.0
59 Animal Planet 3 0.0 AXN Black 3 0.0
60 Hit Music 2 0.0 Hit Music 3 0.0
61 E! Entertainment 1 0.0 E! Entertainment 1 0.0
62 Da Vinci Learning 1 0.0 Da Vinci Learning 1 0.0
 
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audiența posturilor TV în lunile aprilie și mai 2018, în mediul URBAN, după media pe zi:
 
  APRILIE Urban ZI   Mii persoane   Rtg%     MAI Urban ZI   Mii persoane   Rtg%  
1 Pro TV 327 3.4 Pro TV 329 3.4
2 Antena 1 225 2.3 Antena 1 212 2.2
3 Kanal D 193 2.0 Kanal D 185 1.9
4 Romania TV 113 1.2 Antena 3 117 1.2
5 Antena 3 112 1.2 Romania TV 115 1.2
6 National TV 50 0.5 National TV 43 0.4
7 Prima TV 45 0.5 Prima TV 42 0.4
8 DigiSport 1 42 0.4 TVR 1 41 0.4
9 TVR 1 40 0.4 DigiSport 1 40 0.4
10 Realitatea TV 36 0.4 Realitatea TV 36 0.4
11 Antena Stars 34 0.4 Antena Stars 31 0.3
12 TVR 2 30 0.3 Digi 24 29 0.3
13 Digi 24 30 0.3 B1TV 29 0.3
14 B1TV 28 0.3 TVR 2 27 0.3
15 Pro Cinema 28 0.3 AXN 27 0.3
16 AXN 27 0.3 Pro 2 26 0.3
17 Pro 2 26 0.3 Pro Cinema 25 0.3
18 Cartoon Network 25 0.3 DigiSport 2 23 0.2
19 Disney 22 0.2 Diva 22 0.2
20 Disney Junior 22 0.2 Cartoon Network 22 0.2
21 DigiSport 2 16 0.2 Happy Channel 20 0.2
22 Diva 16 0.2 Disney 19 0.2
23 Happy Channel 16 0.2 Boomerang 19 0.2
24 Boomerang 16 0.2 Disney Junior 16 0.2
25 ETNO 16 0.2 ETNO 13 0.1
26 Nick JR 14 0.1 Minimax 13 0.1
27 Paramount 13 0.1 Paramount 12 0.1
28 Nickelodeon 13 0.1 Nickelodeon 12 0.1
29 Minimax 13 0.1 Nick JR 11 0.1
30 History 12 0.1 Pro X 11 0.1
31 Pro X 11 0.1 Comedy Central 11 0.1
32 Film Cafe 10 0.1 History 9 0.1
33 Comedy Central 10 0.1 Eurosport 1 9 0.1
34 Telekom Sport 1 8 0.1 Film Cafe 9 0.1
35 Favorit TV 8 0.1 TNT 8 0.1
36 TLC 8 0.1 Favorit TV 7 0.1
37 Look Plus 8 0.1 Telekom Sport 1 7 0.1
38 Eurosport 1 8 0.1 Kiss TV 7 0.1
39 Kiss TV 7 0.1 TLC 6 0.1
40 Discovery 7 0.1 National Geographic 6 0.1
41 TNT 7 0.1 Look Plus 6 0.1
42 Pro Gold 7 0.1 Nat Geo Wild 6 0.1
43 Nat Geo Wild 6 0.1 TV Paprika 5 0.1
44 TV Paprika 6 0.1 Taraf TV 5 0.1
45 National Geographic 6 0.1 Discovery 5 0.1
46 Bollywood TV 4 0.1 Pro Gold 5 0.1
47 AMC 4 0.0 EuroSport 2 4 0.0
48 U TV 3 0.0 N24 PLUS 4 0.0
49 Telekom Sport 2 3 0.0 U TV 3 0.0
50 EuroSport 2 3 0.0 AXN White 3 0.0
51 Look TV 3 0.0 Bollywood TV 3 0.0
52 N24 PLUS 3 0.0 Look TV 3 0.0
53 AXN White 3 0.0 AMC 3 0.0
54 Taraf TV 3 0.0 Telekom Sport 2 3 0.0
55 ZU TV 2 0.0 ZU TV 2 0.0
56 Music Channel 2 0.0 Music Channel 2 0.0
57 TV H 2 0.0 Hit Music 2 0.0
58 AXN Black 2 0.0 TV H 2 0.0
59 Hit Music 2 0.0 AXN Black 2 0.0
60 Animal Planet 1 0.0 E! Entertainment 1 0.0
61 E! Entertainment 1 0.0 Animal Planet 1 0.0
62 Da Vinci Learning 1 0.0 Da Vinci Learning 1 0.0
 
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audiența posturilor TV în lunile aprilie și mai 2018, pe publicul COMERCIAL, după media pe zi:
 
  APRILIE Comercial ZI   Mii persoane   Rtg%     MAI Comercial ZI   Mii persoane   Rtg%  
1 Pro TV 146 3.3 Pro TV 147 3.3
2 Antena 1 101 2.3 Antena 1 95 2.1
3 Kanal D 79 1.8 Kanal D 71 1.6
4 Romania TV 17 0.4 Antena 3 18 0.4
5 Antena 3 17 0.4 Romania TV 16 0.4
6 Prima TV 15 0.3 Prima TV 16 0.4
7 DigiSport 1 15 0.3 DigiSport 1 16 0.4
8 National TV 15 0.3 National TV 12 0.3
9 Pro Cinema 11 0.2 TVR 1 11 0.2
10 Digi 24 11 0.2 Digi 24 10 0.2
11 TVR 1 10 0.2 Pro Cinema 10 0.2
12 Antena Stars 10 0.2 Antena Stars 10 0.2
13 AXN 9 0.2 AXN 8 0.2
14 Disney Junior 8 0.2 Pro 2 8 0.2
15 Realitatea TV 8 0.2 Comedy Central 8 0.2
16 Pro 2 8 0.2 Boomerang 7 0.2
17 TVR 2 7 0.2 DigiSport 2 7 0.2
18 History 7 0.2 Disney Junior 7 0.2
19 Comedy Central 7 0.2 TVR 2 7 0.2
20 Paramount 7 0.2 Realitatea TV 7 0.2
21 Disney 6 0.1 Disney 5 0.1
22 Cartoon Network 6 0.1 B1TV 5 0.1
23 Kiss TV 5 0.1 Diva 5 0.1
24 B1TV 5 0.1 Paramount 5 0.1
25 Boomerang 5 0.1 History 5 0.1
26 Nick JR 5 0.1 Kiss TV 5 0.1
27 DigiSport 2 5 0.1 Cartoon Network 5 0.1
28 Pro X 4 0.1 Pro X 4 0.1
29 Telekom Sport 1 4 0.1 Minimax 4 0.1
30 Discovery 4 0.1 Taraf TV 4 0.1
31 Film Cafe 4 0.1 TNT 4 0.1
32 Diva 4 0.1 Film Cafe 4 0.1
33 Minimax 4 0.1 Nick JR 4 0.1
34 TLC 4 0.1 ETNO 3 0.1
35 Look Plus 3 0.1 Happy Channel 3 0.1
36 ETNO 3 0.1 Telekom Sport 1 3 0.1
37 TNT 3 0.1 TLC 3 0.1
38 Nat Geo Wild 3 0.1 Eurosport 1 3 0.1
39 Happy Channel 3 0.1 U TV 3 0.1
40 U TV 3 0.1 National Geographic 2 0.1
41 National Geographic 2 0.1 Nickelodeon 2 0.1
42 Pro Gold 2 0.1 Look Plus 2 0.1
43 Eurosport 1 2 0.1 Nat Geo Wild 2 0.1
44 Favorit TV 2 0.1 Discovery 2 0.1
45 Bollywood TV 2 0.1 Favorit TV 2 0.0
46 Nickelodeon 2 0.1 TV Paprika 2 0.0
47 TV Paprika 2 0.0 Pro Gold 2 0.0
48 Taraf TV 2 0.0 ZU TV 2 0.0
49 Telekom Sport 2 2 0.0 Music Channel 2 0.0
50 Music Channel 1 0.0 Bollywood TV 1 0.0
51 Look TV 1 0.0 N24 PLUS 1 0.0
52 ZU TV 1 0.0 EuroSport 2 1 0.0
53 AMC 1 0.0 Look TV 1 0.0
54 N24 PLUS 1 0.0 AXN White 1 0.0
55 EuroSport 2 1 0.0 AMC 1 0.0
56 TV H 1 0.0 Telekom Sport 2 1 0.0
57 AXN Black 1 0.0 E! Entertainment 1 0.0
58 E! Entertainment 1 0.0 AXN Black 1 0.0
59 AXN White 1 0.0 Hit Music 1 0.0
60 Hit Music 1 0.0 TV H 0 0.0
61 Animal Planet 1 0.0 Animal Planet 0 0.0
62 Da Vinci Learning 0 0.0 Da Vinci Learning 0 0.0
 
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

 

Publicitate
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu