Skip to main content

SPECIAL. România în anunţuri. Anii în care o casă costa cât o maşină. Sau invers

 
SPECIAL. România în anunţuri. Anii în care o casă costa cât o maşină. Sau invers

PROIECT SPECIAL. Dacă aveam atunci ceva bani… Dacă ştiam ce ştiu acum… Care erau priorităţile românilor acum 25 de ani. Ce era mai important, o casă sau o maşină?

Publicitate

Un răspuns vine răsfoind anunţurile de mica publicitate ale vremii. Cât costa un apartament? Dar o maşină?

Ieşiţi după un sfert de veac de comunism, românii îşi făceau ordine în nevoi. Situaţia locativă nu era o mare problemă. “Casă şi serviciu” aveau toţi. “Statul” se ocupa.

Maşină aveau mult mai puţini. Şi atunci, se aştepta o perioadă de patru ani pentru autohtona Dacie.

Poate fi un răspuns pentru preţurile vremii: o maşină era şi în 1993 un lux. Costa cam cât o garsonieră. Poate chiar mai mult.

Cum se vedea România în anunţuri, acum 25 de ani? Răspunsul, în continuare. Un proiect special susţinut de Anunţul telefonic. Ziarul se distribuie în această săptămână cu o ediţie de acum 25 de ani.

Am răsfoit anunţurile de acum un sfert de secol. O zonă în care erau şi încercări de copywriting: “preţuri ceauşiste la aparate capitaliste”, promitea un vânzător.

Comparând cu piaţa imobiliară de acum, ce se întâmpla atunci era o glumă.

Urgent garsonieră I sporit, cu telefon, îmbunătăţiri multiple, Titan. Preţ: 5.000 de dolari. Un chilipir, mai ales că era şi un “loc bun comercial”.

Un apartament ceva mai mare – 2 camere - şi mai central – Calea Vitan, era o idee mai scump: 7.500 de dolari.

Tot 7.500 de dolari costa şi un apartament în zona Petre Ispirescu, dar mai mare, de trei camere.

O garsonieră “într-o zonă liniştită”, se vindea şi cu două milioane de lei (adică aproximativ 2.500 de dolari). În zona Râmnicu Sărat, cu preţul în dolari, de această data, se cereau 4.500 de dolari.

Cei care au simţit valoarea imobiliarelor au ţinut la preţ. Erau şi apartamente de 15.000 de dolari sau chiar mai scumpe.

Şi cei care au cumpărat atunci terenuri au avut de câştigat câţiva ani mai târziu.

Un teren de peste 10.000 de metri pătraţi (un hectar adică), lângă Lacul Mogoşoaia (acum o zonă plină de vile) era o nimica toată: costa 5.000 de lei. Başca “negociabil”.

Pe Şoseaua Alexandriei, între Bucureşti şi Bragadiru, în 1993 erau lanuri de porumb. Acum sunt cartiere rezidenţiale. Preţul atunci: 1.500 de lei metrul pătrat pentru un lot de 5.000 de metri.

Puţin mai jos, pe linia de centură de la Domneşti (zonă plină acum de case), terenurile erau şi mai ieftine: 5 dolari metrul pătrat.

Pe malul lacului Cernica (lacurile au fost la mare căutare mulţi ani mai târziu pentru cartiere), un metru de teren era la îndemână: costa doar 10 dolari. Dar “nediscutabil”, după cum a punctat vânzătorul, Grosuleac Aurelian (tâmplar – precizare mai mult decât necesară în anunţ).

Un vânzător nu intuise (încă) potenţialul zonei Pipera în zona rezidenţială. Omul îşi vindea terenul pentru “viţă de vie”. Pare ieftin acum – 13 dolari metrul, dar scump la vremea respectivă (dublu faţă de Domneşti, de exemplu).

Ce înseamnau aceşti bani? Era mult, era puţin? Să comparăm puţin cu preţul maşinilor.

În general, “maşinile străine” erau scumpe. Un Opel Record din 1987, “impecabil”, era vândut cu 4.500 de dolari, iar unul din 1982, la 3.000 de dolari.

O dubiţă Volskwagen veche de opt ani, dar “în stare perfectă”, era scoasă pe piaţă la 7.500 de dolari.

ARO, uzină care a ajuns, între timp, fier vechi (literalmente!) producea – încă – o maşină foarte cerută (şi foarte scumpă). Cineva vindea un exemplar din 1989 cu 5.500 de dolari (cam cât costa o garsonieră în Militari la vremea respectivă).

Un BMW era un moft. ÎŢi luai apartament cu banii pe o maşină: aproape 7.000 de dolari cerea un vânzător pentru un 520i vechi de opt ani.

Pentru excentrici, un Pontiac Trans AM: 6 viteze, aer condiţionat! Şi un preţ pe măsură: 12.000 de dolari.

Bicicletele erau mult mai la îndemână: o semicursieră Avon (Anglia), ba, mai mult, “nerulată”, costa 80.000 de lei. Adică undeva la o sută de dolari. Ieftin.

Cât costau electronicele atunci? Ca şi maşinile, mult.

Câteva exemple:

Televizor color Panasonic, 66 cm diagonal, sigilat: 600.000 de lei, adică vreo 750 dolari. Discutabil.

Video SHARP, “cu înregistrare VHS”: 200.000 de lei, adică aproape 250 de dolari.

Un televizor JVC, de “marcă”, urca şi la 800.000 de lei, adică în jur de 1.000 de dolari (era o perioadă în care fluctuaţiile de curs erau destul de mari.

Era mai ieftin la “Angelescu Ltd”. După cum spunea anunţul, de mare publicitate, firma vindea televizoare cu 75 de dolari bucata. Orice cantitate.

VEZI mult mai multe anunţuri, într-o ediţie Anunţul telefonic de acum 25 de ani, AICI.

GALERIE FOTO. Câteva din anunţurile de miciă publicitate ale vremii.

Proiect Special susţinut de Anunţul telefonic.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • "Pe atunci toti voiam o masina, casa aveau toti. Acum toti vor o casa, ca masini au toti."

Trimite un comentariu

sus