Skip to main content

AUDIENŢE. Emisiunile de divertisment care i-au ţinut pe telespectatori în faţa televizoarelor, în luna iunie

 
AUDIENŢE. Emisiunile de divertisment care i-au ţinut pe telespectatori în faţa televizoarelor, în luna iunie

La ce emisiuni s-au uitat românii în luna iunie. Românii au talent şi Chefi la cuţite sunt pe primul, respectiv, al doilea loc pe toate cele trei targeturi de audienţă, naţional, urban, comercial.

Publicitate

Ca şi luna trecută, Acces Direct a fost depăşită pe toate targeturile de audienţă de quizz-show-ul Ce spun românii, prezentat de Cabral.

Paginademedia.ro prezintă cele mai urmărite emisiuni de divertisment ale lunii iunie:

NAŢIONAL. Show-ul Românii au talent, care a avut luna trecută doar finala, a fost cea mai urmărită emisiune din iunie cu aproape 1,8 milioane de telespectatori, la nivel naţional. Chefi la cuţite s-a apropiat de 1,4 milioane de telespectatori din întreaga ţară.

Pe poziţia a treia a intrat Kanal D, cu emisiunea Ochii din umbră.

În top mai regăsim şi noul sezon, al nouălea, al NextStar, programat de Antena 1, în premieră, vara şi, tot în premieră, sâmbăta. Show-ul lui Dan Negru a avut o medie de 1,2 milioane de privitori din întreaga ţară.

Pe cinci este un show tot cu copii, Vocea Junior, de pe Pro TV, difuzată vinerea, cu o medie de aproape 1,2 milioane de persoane.

URBAN. Podiumul este ocupat, la oraşe, de Românii au talent, Chefi la cuţite şi Vocea României Junior. Al patrulea este Next Starul lui Dan Negru, care a avut luna trecută o medie de 610.000 de orăşeni.

Dacă la nivel naţional Ochii din umbră de pe Kanal D este a treia emisiunii, la oraşe, producţia este pe şapte, fiind depăşită şi de Ce spun românii, difuzată în extra prime-time. Interesant de menţionat este că din cei 1,2 milioane de telespectatori din întreaga ţară, doar o treime sunt persoane de la oraşe: 420.000 a fost media în urban pentru reality show-ul de pe Kanal D.

COMERCIAL. Românii au avut talent şi pe publicul comercial. Show-ul Pro TV a avut o medie de 470.000 de persoane pe publicul tânăr, cu vârste între 18 şi 49 de ani. Chefii au avut poziţia secundă şi o medie de aproape 390.000 de persoane, în timp ce Vocea Junior a atras o medie de 260.000 de persoane.

Cele mai urmărite emisiuni de divertisment în iunie 2018, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg%
1 Romanii au talent Pro TV 1.782.000 10.0
2 Chefi la cutite (sez. 5) Antena 1 1.392.000 7.8
3 Ochii din umbra Kanal D 1.221.000 6.8
4 Next star (sez. 9) Antena 1 1.206.000 6.7
5 Vocea Romaniei Junior Pro TV 1.199.000 6.7
6 Roata norocului Kanal D 1.111.000 6.2
7 Ce spun romanii Pro TV 817.000 4.6
8 Acces direct Antena 1 765.000 4.3
9 Vedeta populara TVR 1 651.000 3.6
10 Schimb de mame Prima TV 599.000 3.3
11 Se striga darul Kanal D 595.000 3.3
12 Bravo, ai stil! All Stars Gala Kanal D 576.000 3.2
13 Gospodar fara pereche Pro TV 563.000 3.1
14 Wow Biz Kanal D 530.000 3.0
15 Te vreau langa mine Kanal D 490.000 2.7
16 The Four - Cei 4 Antena 1 463.000 2.6
17 La Maruta Pro TV 456.000 2.5
18 Teo Show Kanal D 442.000 2.5
19 Xtra Night Show Antena 1 396.000 2.2
20 Apropo TV PRO TV 393.000 2.2

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite emisiuni de divertisment în iunie 2018, la nivel URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg%
1 Romanii au talent Pro TV 1.061.000 11.0
2 Chefi la cutite (sez. 5) Antena 1 793.000 8.3
3 Vocea Romaniei Junior Pro TV 629.000 6.5
4 Next star (sez. 9) Antena 1 611.000 6.4
5 Ce spun romanii Pro TV 556.000 5.8
6 Roata norocului Kanal D 446.000 4.6
7 Ochii din umbra Kanal D 417.000 4.3
8 Acces direct Antena 1 368.000 3.8
9 Vedeta populara TVR 1 323.000 3.4
10 Gospodar fara pereche Pro TV 300.000 3.1
11 Bravo, ai stil! All Stars Gala Kanal D 279.000 2.9
12 The Four - Cei 4 Antena 1 257.000 2.7
13 Jocuri de celebritate Pro TV 250.000 2.6
14 Se striga darul Kanal D 243.000 2.5
15 VOI CU VOICU Antena 3 242.000 2.5
16 Schimb de mame Prima TV 241.000 2.5
17 Wow Biz Kanal D 239.000 2.5
18 Xtra Night Show Antena 1 226.000 2.4
19 Apropo TV PRO TV 220.000 2.3
20 La Maruta Pro TV 212.000 2.2

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite emisiuni de divertisment în iunie 2018, pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg%
1 Romanii au talent Pro TV 472.000 10.6
2 Chefi la cutite (sez. 5) Antena 1 387.000 8.8
3 Vocea Romaniei Junior Pro TV 263.000 5.9
4 Ce spun romanii Pro TV 207.000 4.7
5 Next star (sez. 9) Antena 1 191.000 4.3
6 Ochii din umbra Kanal D 143.000 3.2
7 The Four - Cei 4 Antena 1 135.000 3.0
8 Gospodar fara pereche Pro TV 134.000 3.1
9 Jocuri de celebritate Pro TV 133.000 3.0
10 Roata norocului Kanal D 132.000 3.0
11 Xtra Night Show Antena 1 129.000 2.9
12 Apropo TV PRO TV 122.000 2.8
13 Acces direct Antena 1 114.000 2.6
14 Bravo, ai stil! All Stars Gala Kanal D 101.000 2.3
15 Schimb de mame Prima TV 101.000 2.3
16 Wow Biz Kanal D 94.000 2.1
17 Se striga darul Kanal D 90.000 2.0
18 La Maruta Pro TV 86.000 1.9
19 NEATZA CU RAZVAN SI DANI Antena 1 85.000 1.9
20 BRAVO, AI STIL! ALL STARS Kanal D 84.000 1.9

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Antena domina topul, merita plătită din plin de cablisti, pe întreaga zi are producții vizionate , chiar dacă e cald afara,Iuli, nici bianca nu e la comercial
  • Costi Costi
    Ba ești nebun :)))))Capatos a batut luna asta pe comercial Acces Direct, Wowbiz, Maruța, Bravo ai stil și Neața cu Razvan și Dani.Cum oare, nu prea a avut ceva atractiv luna asta la emisiune și nici asistentele nu l-au ajutat :)))Ciudat
  • Baw Wiz Baw Wiz
    Ce bine sta Xtra Night Show pe comercial. *** ridica pana si un format mort ca ala.
  • Iuli Iuli
    Jocuri de celebritate? Cand a fost difuzata emisiunea?

    Ce audiente are "Te iubesc de nu te vezi" de pe Antena Stars?

Trimite un comentariu

sus