Skip to main content

Dragoș Bucurenci, dat afară dintr-o emisiune de la Realitatea după opinii critice despre Biserica Ortodoxă

 
Dragoș Bucurenci, dat afară dintr-o emisiune de la Realitatea după opinii critice despre Biserica Ortodoxă

Dragoș Bucurenci, om de comunicare și activis civic, a fost dat afară din emisiunea „Acasă la Oamenii Realității”, prezentată de Alexandra Păcuraru (fiica lui Maricel Păcuraru, acționar al postului), după ce a avut câteva opinii contondente despre Biserica Ortodoxă.

În aceeași emisiune au mai fost invitați Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, un supraviețuitor al incendiului de la Colectiv, Jean Chelba, tatăl lui Alex - care și-a pierdut viața tot la Colectiv, și Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății. 

Publicitate

Incidentul a fost povestit chiar de Bucurenci pe pagina sa de Facebook

„Nu-mi vine să cred că asta s-a întâmplat în România zilelor noastre. În pauza publicitară, Alexandra Păcuraru, prezentatoarea emisiunii „Acasă la oamenii Realității”, mi-a cerut să plec din platou pentru că am îndrăznit să-l contrazic pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și s-o întreb de ce călătorește cu avionul duminica dimineață când credincioșii adevărați merg la slujbă.”

În emisiunea Acasă la Oamenii Realității, și moderatorul Alexandra Păcuraru a anunțat, la rândul ei, că Bucurenci a fost invitat să părăsească platoul. 

„I-am cerut domnului Dragoș Bucurenci să părăsească această emisiune pentru că eu m-am simțit jignită. Nu iau partea Bisericii, nu joc rolul nimănui, joc rolul meu. Eu m-am simțit jignit, m-am simțit sfidată. Și dacă asta este credința mea, așa am crescut, acestea sunt valorile mele, vă rog mult, și o fac public, să mă respectați, pentru că eu sunt omul care vorbește prin fapte. Nimeni nu va putea niciodată să mă arate cu degetul că am spus ceva, dar nu am făcut nimic. Așa că respectați-mă, ca să vă respect și eu.”

Dragoș Bucurenci a detaliat ulterior cazul, tot pe pagina sa de Facebook. Cum a fost invitat la Realitatea TV, pentru o discuție despre un protest anunțat pentru 10 august.

„Din păcate, în loc să vorbim despre miting, emisiunea a început cu un lung solilocviu al d-lui Bănescu din care am aflat că românii pleacă din țară pentru că le e dor de valorile bisericii ortodoxe, pe care se duc să le caute în Occidentul primitor. Când mi-a venit rândul, am povestit că eu știu români care au plecat din pricina valorilor conservatoare promovate de biserica ortodoxă. Intervenția mea a stârnit nu numai mânia firească a d-lui Bănescu, ci și urgia prezentatoarei, care și-a abandonat complet rolul de moderator, exact cum o văzusem în înregistrarea de pe Internet, de care, de altfel, i-am și adus aminte. La un moment dat mi-a spus că am greșit emisiunea, ceea ce era, deja, de domeniul evidenței...”

Postarea integrală a lui Dragoș Bucurenci, în continuare: 

Nu-mi vine să cred că asta s-a întâmplat în România zilelor noastre. În pauza publicitară, Alexandra Păcuraru, prezentatoarea emisiunii „Acasă la oamenii Realității”, mi-a cerut să plec din platou pentru că am îndrăznit să-l contrazic pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și s-o întreb de ce călătorește cu avionul duminica dimineață când credincioșii adevărați merg la slujbă.

Revin cu detalii după ce-mi revin din șoc.

LATER EDIT
===========================
Mai mulți prieteni m-au întrebat, pe bună dreptate, ce căutam acolo și aș vrea să le răspund.

M-a căutat vineri un producător de la Realitatea și m-a invitat duminică la ora 17 la o emisiune despre mitingul programat pe 10 august. N-am întrebat ce emisiune pentru că la Realitatea sunt multe talk show-uri și nu le știu pe toate. Am întrebat, în schimb, așa cum fac întotdeauna, cine mai vine. Mi s-a spus că vor fi mai mulți invitați, între care și tatăl unui supraviețuitor de la Colectiv și Vlad Voiculescu . Mi s-a părut congruent cu talk show-urile la care particip de obicei la Realitatea și am acceptat.

Când am ajuns în platou, am recunoscut-o pe prezentatoare. O văzusem într-o înregistrare pe Internet într-o dezbatere despre religie și educație în care toți invitații erau de aceeași părere. Nu mi s-a părut de bun augur. Am aruncat o privire în platou, l-am zărit pe purtătorul de cuvânt al BOR, d-l Bănescu, și m-am întrebat dacă nu am greșit cumva ora. L-am sunat pe producător și i-am spus că am ajuns. Omul a ieșit din regie și m-a poftit la machiaj, apoi în platou. L-am întrebat, ca să nu fie niciun dubiu, dacă aceia sunt invitații „Domnul acela nu este purtătorul de cuvânt al BOR?” „Ba da.” „Și discutăm despre mitingul din 10 august?” „Da”. OK. Chiar eram curios să aflu ce are biserica ortodoxă de spus despre acest miting. I-am și spus d-lui Bănescu că mă bucur să-l cunosc, când am dat mâna cu dumnealui.

Din păcate, în loc să vorbim despre miting, emisiunea a început cu un lung solilocviu al d-lui Bănescu din care am aflat că românii pleacă din țară pentru că le e dor de valorile bisericii ortodoxe, pe care se duc să le caute în Occidentul primitor. Când mi-a venit rândul, am povestit că eu știu români care au plecat din pricina valorilor conservatoare promovate de biserica ortodoxă. Intervenția mea a stârnit nu numai mânia firească a d-lui Bănescu, ci și urgia prezentatoarei, care și-a abandonat complet rolul de moderator, exact cum o văzusem în înregistrarea de pe Internet, de care, de altfel, i-am și adus aminte. La un moment dat mi-a spus că am greșit emisiunea, ceea ce era, deja, de domeniul evidenței...

Îl respect pe d-l Bănescu și nu-l invidiez pentru munca pe care o are, de a da o față umană, prietenoasă și contemporană unei instituții învechite, corupte și anacronice. Dacă mi s-ar fi spus că va veni și dumnealui, i-aș fi atras atenția producătorului că va urma o dezbatere furtunoasă. Cel mai probabil, aș fi declinat invitația.

Dar nu înțeleg să-mi țin opiniile pentru mine într-o emisiune în care am fost invitat și în platoul unei televiziuni care susține seară de seară prin toate vocile sale valorile statului de drept (de exemplu, libertatea de conștiință și libertatea de exprimare).

Aș vrea să-mi cer iertare și pe această cale d-lui Bănescu pentru că nu mi-am luat rămas bun la plecare (a trebuit să-mi atragă dumnealui atenția, altfel aș fi plecat fără s-o fac). Eram absolut bulversat de ceea ce mi se întâmplase. Singura dată când am mai părăsit un platou de televiziune în timpul emisiei a fost pentru a nu continua o dezbatere cu Corneliu Vadim Tudor. Dar atunci, în 2006, am plecat eu, din proprie inițiativă. Astăzi, în 2018, mi s-a cerut să plec. N-am exagerat când am spus că eram în șoc. Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Realitatea este unul dintre motivele pentru care prietenii mei pleacă din România.

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Vai vai vai, ce de iubitori de bucurenci, v-a indrumat pasii de la spate sau v-a dat cursuri la academia infatuatilor? Nu i-a cazut nimanui greu ca a intrat ca musca in lapte cu drepturile intr-un subiect in care orice om normal la cap ar fi avut multe lucruri utile de zis? Da moderatoarea a avut o reactie viscerala la idei *** si complet pe linga subiect. Afara cu ratiunea, huoooo, homofobii, am eu poze cu dumneavoastra in avion la slujba. E bucurenci cu mai mult verde, cum sa fie el deplasat intr-o emisiune?
  • Dragoş Bucurenci, într-un text de doar câteva paragrafe: "Mi-a fost încălcat dreptul de exprimare la RTV" ; "RTV susţine seară de seară libertatea de exprimare". S-ar putea să fie o problemă de ritm circadian. La ora 17, fiind vară, era zi şi RTV încă nu comutase pe modul libertarian. Asta e, ghinion.
  • Televiziunea insolventatv face jurnalism "adevarat". Cine are o opinie diferita de comanda postului, sa te fereasca Dumnezeu. Poate de data asta isi deschid ochii si sustinatorii acestei colcarii si mai vede asta si cine trebuie si ia masuri. M-am saturat ca la unii sa fie optionala plata de taxe catre stat.
    M-am saturat sa il vad pe Gusa cum se da "sociolog" doar pe postul lui ca restul il iau in ras. Asta ar trebui sa fie picatura care a umplut paharul si cloaca asta de viermi sa dispara.
  • Nu imi vine sa cred! Urmaresc Realitatea TV care ramasase printre singurele posturi corecte si deontologice! Avand in vedere ca il aveau invitat constant pe Oreste, nu imi vine sa cred ca au dat pe cineva afara pentru critici aduse bisericii ortodoxe! Ramane Digi 24 singurul post corect al Romaniei!
  • 1) Biserica si unii enoriasi nu sunt miscati de cazul Colectiv pentru ca pentru ei, acela era un loc diavolesc unde tinerii "decenti" nu aveau ce cauta (vezi parerea Ozanei Barabancea care a fost singura care a scos "porumbelul").
    2) Bucurenci ar fi putut fi combatut usor, pentru ca mi se pare o exagerare din partea celor care spun ca parasesc Romania din motive religioase. Nici romanii nu se duc in occident sa caute ortodoxismul pe acolo (cum spune BOR), dar nici nu pleaca lumea sa fuga biserica, de parca i-ar arde cineva pe rug.
    3) Moderatoarea a fost sub orice critica, pentru ca nu a stiut sa aiba replica, ea doar s-a ofuscat, ca are naturelul simtitor.
    4) Moderatoarea ar fi trebuit sa-l intrebe pe purtatorul de cuvant BOR daca biserica ar fi fost mai sensibilizata daca incendiul era la opera, sau la o biserica, iar pe Bucurenci daca i se pare Romania o tara in care nu se mai poate trai din cauza bisericii. Nu esti obligat sa crezi in Dumnezeu, si daca vorbim de casatoriile gay...nu este statul obligat sa tina cont de BOR, care nici nu are o parere diferita de a bisericilor din occident.
  • din pacate nu este prima data cand AP nu intelege ca omenirea a ajuns in sec 21 si ca a fi moderator inseamna a fi neutru. Tine sa ne precizeze care-i sunt valorile ei si cum a fost crescuta dar, din atitudinea manifestata fata de invitatii care au o alta parere decat a ei, demonstreaza ca este o persoana de o competenta indoielnica. In opinia mea, aduce un mare minus postului al carui tata este si actionar.
  • ...b unu si realitatea tv,ramasesera ,,preferatele mele...EXCLUSE DIN START *** SI GHITA TV!!! b unu m a scarbit cu alina badic saptamanal ,o zi intreaga CU O STRIGOAICA SI INVITATII EI..preferatii mei,robert turcescu,catalin prisacariu,sabin orcan,eliminati,exclusi...AM TAIAT SI EU PROGRAMUL!!! la realitatea m a uimit rapiditatea cu care rares bogdan,pupatorul dmana a daciadei ponta si painea cu sare cu care l a intampinat pe oprisan cu ciuta lui blonda la BALUL OPEREI DIN CLUJ!!!DAR SI PE familia ponta la CAMPANIA PENTRU PREZIDENTIALE...LIBER SCIMBISMUL DE VORBEA DOMNUL PROFESOR CAZIMIR,este, o TARA,O BUBA,O PEGRA A ROMANILOR!!!!!e
  • Mare dezamagire ! Urmaresc destul de des emisiunile Realitatii TV, dar niciodata nu mi s-a intamplat sa schimb canalul atat de neplacut surprinsa de atitudinea asa-zisei moderatoare A.P.
    Aceasta tanara ce se lauda cu milele parcurse catre China !!!(ca si cum ar fi facut tot mapamondul), nu are habar ce inseamna a fi MODERATOR. Si-a intrerupt sistematic trei din cei patru invitati incercand sa-si impuna opinia ei si a purtatorului de cuvant al Patriarhiei . Cum nu asistasem la emisiune de la inceputul ei , incercam sa descopar TEMA ACESTEIA. Am avut , un timp, rabdare vazandu-i in platou pe Dragos Bucurenci si pe ceilalti doi invitati al caror nume se lega de Colectiv. Este cunoscuta de toata lumea atitudinea Bisericii in aceasta drama. Am vazut sute de oameni , de diferite varste, venind si aprinzand o lumanare la locul tragediei, dar nici macar o fata bisericeasca. M-a indignat atunci si acum. Mi-am ingropat ambii parinti, am platit tot felul de taxe si onorarii, dar nu am primit nicio chitanta. Firesc m-am intrebat unde au intrat acei bani ( mii de lei). Daca as fi descoperit ca acestia hraneau sau ingrijeau copii orfani sau batrani fara adapost as fi inteles. Din pacate aceste cazuri sunt foarte rare. Le fac preotii cu har si nu cei cu Lamborghini.
    In tineretea mea am lucrat si eu in presa ,(pe vremea comunistilor),dar nu mi s-a intamplat, nici macar atunci ,sa mi se puna pumnul in gura asa cum a facut-o A. P. cu Dragos Bucurenci si cu ceilalti doi invitati. Eu, in locul acestora , as fi parasit platoul in timpul emisiunii.
    Se pare ca ucenicia din China a "moderatoarei"nu a fost cea mai buna alegere. Eu am fost in China cu mult timp inainte, cand dansa era probabil in scutece, am tremurat pentru viata mea , am vazut orori inimaginabile si m-am bucurat ca am ajuns intreaga acasa. Ce este acum este aceeasi China usor cosmetizata. Deci A.P. nu avea ce invata despre democratie sau despre libertatea presei de acolo.
    QUOD ERAT DEMONSTRANDUM !
  • ***i o preudo-moderatoare plina de lacune. Nu mai este niciun Fâs sa faci astazi " presa" la realitatea.
  • Alexandra Păcuraru este gafeuza supremă din tot ce există în televiziunile acestei țări. În mod normal, n-ar avea ce căuta în această meserie pt care nu are chemare, talent, pasiune, dicție, cultură, discurs. E precum o balenă eșuată, care stârnește fie mirare, fie compasiune. Femeia e o rușine. Vina pentru ce a pățit o poartă exclusiv Dragos Bucurenci. Un tip civilizat, citit, cu un palmares impresionant de speaker, nu are ce cauta la șușele acestei *** pusă de tăticu sa se joace de-a emisiunea. Mai bine se ducea la Acces Direct ori la WowBiz, măcar ăia sunt stupizi și recunosc asta. Alexandra P nici măcar publicitate negativă nu merită, pentru că fata e din alt film. Unul cu prosti care se cred genii si care nu au simtul ridicolului.
  • Aici este vorba despre mintea ingusta a moderatoarei. Mai sunt si alti credinciosi ca ea, care nu inteleg ca o opinie diferita de a lor, nu inseamna jignirea valorilor lor. In ziua de azi multi oameni au invatat poezia : "ma simt ofensat(a)", si o arunca in stanga si-n dreapta ca sa-i reduca la tacere pe cei care nu le plac lor. CNAul ar trebui sa-i amendeze pentru ca nu au asigurat echilibru in emisiune.
  • Stat de drept la Realitatea TV? Alexandra Pacurariu impartiala? Sa ne fereasca Dumnezeu! Credinciosi? Sa ne fereasca Dumnezeu! Jurnalism? Sa ne fereasca Dumnezeu! Pai sa ne aducem aminte cum l-au facut securist, turnator, sie-ist pe Tolontan la ordinul lui Gusa: Rares Bogdan si prezentatorii de stiri. Realitatea TV este tot un fel de Romania TV dar cu alt discurs, cu parfum de adevar, corectitudine, pentru un alt public, dar tot manipulare urata fac in functie de interesele patronilor.
  • Unde era marea credincioasă, dar nu ii place sa meargă la biserica , așa zișii credincioși doar din interes , în ce țară trăim, neplatitorii de tace , falimantarii

Trimite un comentariu