Skip to main content

"Aduce critici institutiei, de aceasta data intemeiate!" Radu Herjeu, CNA, despre prescrierea derapajului "Pupati-o in *** pe Kovesi!"

 
"Aduce critici institutiei, de aceasta data intemeiate!" Radu Herjeu, CNA, despre prescrierea derapajului "Pupati-o in *** pe Kovesi!"
Radu Herjeu

"O speta care aduce iar critici institutiei, de aceasta data intemeiate", spune Radu Herjeu, membru CNA, despre prescrierea derapajului lui Mihai Gadea.

Publicitate

"Pupati-o, domnule, in *** pe Kovesi, "explozia" lui Mihai Gadea de acum sase luni, la adresa liberalului Ionel Danca, s-a prescris in urma cu doua zile.

Timp de sase luni, CNA nu a fost in stare sa discute derapajul moderatorului Antena 3, desi erau o suta de reclamatii primite de forul audiovizual de la persoane indignate de iesirea nervoasa a lui Mihai Gadea. Detalii, pe Paginademedia.ro, aici.

Un regulament de functionare mai strict al CNA ar putea limita astfel de cazuri, spune Herjeu. El a propus, in trecut, ca sedintele CNA restante sa se recupereze. A propus si un sistem de concedii de odihna care sa nu permita mai mult de trei absenti din sedinta, pentru ca acestea sa se poata desfasura. Fara efect.

Cat despre iesirea lui Gadea: "E incalificabil. Nu-l poți trata ca pe un individ care te-a călcat pe picior la coada la supermarket", e de parere Radu Herjeu.

VEZI filmul momentului de pe Antena 3, AICI.

"Speța respectivă tocmai a expirat azi (marti, 14 august n. red), într-o nouă zi în care CNA nu are ședință. Una care a făcut vâlvă la vremea ei și a cărei prescriere va aduce iar critici instutiției, de data asta întemeiate", scrie Radu Herjeu, membru CNA, pe blogul personal.

"Dar nu poți interzice nimănui să-și ia concediu de odihnă legal. Iar când am propus, acum doi ani, introducerea în ROF (Regulamentul de organizare și funcționare) a interdicției ca mai mult de 3 membri să poată pleca simultan, indiferent de motiv, mi s-a explicat că ar fi ilegal.

Iar colegii mei nu au fost de acord nici măcar cu ”recuperarea” într-o altă zi a ședințelor care nu se pot ține marțea și joia, cum e stabilit", continua el.

Despre iesirea lui Mihai Gadea:

"Consider a fi incalificabil și, de ce nu, incredibil. (...)  Am moderat sute de emisiuni, inclusiv în campania electorală, când tensiunile sunt uriașe. Am avut în studio personaje cărora, ca om, nu le acordam prea multă stimă, pentru caracterul sau capacitatea intelectuală/profesională. Dar erau invitații mei, nu dăduseră ei buzna, și era absolut firesc să îi tratez cu decență, ca și când i-aș fi poftit la mine acasă. Nu mai vorbesc de deontologie, pentru că au avut grijă unii să demonetizeze grav cuvântul.

Înțeleg foarte bine frustrările pe care le poți avea într-o discuție în care cel din față e opac la orice argument sau îți răspunde la întrebări cu sloganuri. (...) Pot accepta că există, în acest caz, și circumstanțe care pot explica o anumită ieșire din rolul asumat și adoptarea unei atitudini ceva mai partizane.

Moderatorii sunt și ei oameni și nu sunt imuni la simpatii și antipatii umane sau politice. Pot avea resentimente, justificate sau nu. Dar sunt obligați, nu doar prin lege, ci și prin însăși titulatura poziției pe care o ocupă, să facă tot posibilul să fie echilibrați și cât mai neutri. Sigur, asta a devenit deja un basm la TOATE televiziunile din România unde se fac talk-show-uri.

O să-mi spuneți că domnul despre care vorbesc sau alții de la alte posturi au spus lucruri mult mai grave decât acesta. Posibil. Dar nu erau adresate musafirului chemat chiar de el. Cunoscându-i foarte bine și nivelul, convingerile politice și capacitatea de a purta un dialog. Nu-l poți trata ca pe un individ care te-a călcat pe picior în timp ce stăteați la coadă la supermarket și nu și-a cerut scuze.

Și, apropo de scuze. Probabil aș fi fost mai înțelegător în această poveste, dacă dl. Gâdea și-ar fi cerut scuze public domnului Dancă (pentru că tot public l-a admonestat). Ba chiar mi-aș dori, deși știu că e imposibil, să existe o astfel de ”pedeapsă” în legea audiovizualului. Pentru că sunt sigur că pe mulți i-ar costa mai mult să-și ceară scuze decât să plătească o amărâtă de amendă.

Citeste si:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Marea problema este ca judecați cu unități de măsura diferite, situații identice. Nu voi putea înțelege niciodată de ce pupatul undeva lui Kovesi este penal, in timp ce datul altceva pe numere de înmatriculare sau in cor prin piețe, este legal. Chiar am înnebunit cu toții în țara asta ?
  • Deci mai pe scurt...cand e vorba de realitatea si digi 24 amenzi din plin si cand vine vorba de afinitāti e pe sistemul "e si moderatorii oameni" :))
  • @calu lu fat-frumos

    A fost amendat si pentru episodul cu Iglesias, la propunerea mea, cu 15.000 de lei.
    In general, televiziunile isi platesc amenzile pentru ca risca sa-si piarda licenta, asa cum s-a-ntamplat cu OTV.
  • Sa nu uitam si mizeria cu Iglesias tot powered by Gadea. Aia parca a fost amendata dar nu stiu daca si platita. Ca astia nu prea platesc. Apropo i-au dat banii lui LCK? :D

    Nu se scrie despre Gusa pentru ca nu intereseaza pe nimeni ce expectoreaza nenea ala :D Dar putem scrie despre Denise una alta...
  • Domnule Obae, chiar niciun articol despre derapajul comis de Cozmin Gușă, patron de televiziune, pe propriul post, zilele trecute? Și chiar nimic despre faptul că Alex Căutiș a fost dat afară dintr-un platou de televiziune doar pentru că a îndrăznit să aibă o altă abordare față de ai săi colegi? Sau suntem selectivi la indignare?

Trimite un comentariu