
AUDIENȚE. Prima ediție a emisiunii lui Pătraru, cifre bune pentru Prima TV și pentru Starea Nației. Cu emisiunea în grilă, postul TV a avut cifre mult peste media obișnuită. Pe unele targeturi, de câteva ori mai mari.
Prima TV a fost pe cinci la nivel urban și pe publicul comercial și pe șase la nivel național, cu prima ediție a emisiunii Starea Nației, difuzată luni, de la 22.30.
Față de lunea trecută și față de o perioadă obișnuită (când în grilă erau reluări cu Trăsniții), pe același tronson orar, Prima TV a avut cifre mai mult decât duble.
Paginademedia.ro vă prezintă audiențele de luni, 20 august, pe intervalul primei ediții Starea Nației, de la Prima TV:
NAȚIONAL. La nivel național, Prima TV a avut poziția a șasea, după marile generaliste și după cele două televiziuni de știri, Romania TV și Antena 3. În medie, emisiunea lui Pătraru a fost urmărită de aproape 290.000 de persoane din întreaga țară.
În ultima lună la TVR, în luna iunie, Starea Nației a avut o medie asemnătoare: 280.000, media (1,6 rating).
URBAN. Din cei 290.000 de persoane din întreaga țară, mai bine de două treimi erau persoane de la orașe: aproape 200.000 de persoane a fost media Prima TV, cu Starea Nației. Postul TV a fost pe poziția cinci în audiențe. Emisiunea-pamflet a lui Pătraru avea, în iunie la TVR 1, o medie de aproape 150.000 de persoane (1,4 rating).
De notat creșterea adusă de Pătraru pentru Prima TV pe publicul urban: cifrele Starea Nației de aseară au fost de peste trei ori mai mari decât audiența obișnuită a Prima TV pe interval.
COMERCIAL. Starea Nației a pus Prima TV pe poziția a cincea pe publicul comercial, la egalitate cu Realitatea TV, de pe locul patru. Postul a avut pe intervalul emisiunii lui Pătraru o medie de 54.000 de privitori. A fost peste media obținută de Starea Nației în ultima sa lună la TVR 1, când avea 40.000, media (0,9 rating).
Față de cifrele obișnuite ale Prima TV, audiența pe publicul comercial cu emisiunea Starea Nației a fost de peste două ori mai mare.
Audiența posturilor TV, luni, 20 august, pe intervalul Starea Nației (22:30 - 23:20), la nivel NAȚIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 856.000 | 4.8 | 14.1 |
2 | Antena 1 | 805.000 | 4.5 | 13.2 |
3 | Kanal D | 501.000 | 2.8 | 8.2 |
4 | Antena 3 | 435.000 | 2.4 | 7.1 |
5 | Romania TV | 354.000 | 2.0 | 5.8 |
6 | Prima TV | 286.000 | 1.6 | 4.7 |
7 | Realitatea TV | 206.000 | 1.2 | 3.4 |
8 | Antena Stars | 177.000 | 1.0 | 2.9 |
9 | ETNO | 176.000 | 1.0 | 2.9 |
10 | Pro 2 | 176.000 | 1.0 | 2.9 |
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiența posturilor TV, luni, 20 august, pe intervalul Starea Nației (22:30 - 23:20), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 368.000 | 3.8 | 11.8 |
2 | Pro TV | 349.000 | 3.6 | 11.2 |
3 | Antena 3 | 293.000 | 3.1 | 9.4 |
4 | Kanal D | 243.000 | 2.5 | 7.8 |
5 | Prima TV | 198.000 | 2.1 | 6.3 |
6 | Romania TV | 183.000 | 1.9 | 5.9 |
7 | Realitatea TV | 132.000 | 1.4 | 4.2 |
8 | DigiSport 1 | 101.000 | 1.1 | 3.2 |
9 | Antena Stars | 82.000 | 0.9 | 2.6 |
10 | TVR 1 | 79.000 | 0.8 | 2.5 |
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiența posturilor TV, luni, 20 august, pe intervalul Starea Nației (20:30 - 22:20), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 193.000 | 4.4 | 17.6 |
2 | Antena 1 | 169.000 | 3.8 | 15.4 |
3 | Kanal D | 87.000 | 2.0 | 7.9 |
4 | Realitatea TV | 54.000 | 1.2 | 4.9 |
5 | Prima TV | 54.000 | 1.2 | 4.9 |
6 | DigiSport 1 | 52.000 | 1.2 | 4.7 |
7 | Antena 3 | 42.000 | 1.0 | 3.8 |
8 | Pro 2 | 24.000 | 0.6 | 2.2 |
9 | Antena Stars | 23.000 | 0.5 | 2.1 |
10 | Comedy Central | 20.000 | 0.5 | 1.8 |
Comentarii
Daca ei si-au propus un rating doar de 1 (unu) la suta probabil ca acum este mare sarbatoare la Prima TV.