Skip to main content

Cațavencul Doru Bușcu neagă afirmațiile că ar fi consilierul neoficial al lui Dragnea: Aș fi un sfătuitor otrăvit. Dacă ar asculta de sfaturile mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern

 
Cațavencul Doru Bușcu neagă afirmațiile că ar fi consilierul neoficial al lui Dragnea: Aș fi un sfătuitor otrăvit. Dacă ar asculta de sfaturile mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern
Sursa foto: National.ro

"Dacă Dragnea ar asculta de sfaturile mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern, ar dispărea slugile, securiștii din partid. Am spus și am scris aceste lucruri în mod constant", declară Doru Bușcu, pentru Paginademedia.ro. "Nu sunt consilierul lui Dragnea", spune el.

Doru Bușcu ar fi "consilier neoficial" al liderului PSD Liviu Dragnea, scrie, pe surse, site-ul G4Media. Bușcu deține săptămânalul Cațavencii și este unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu de acum aproape 30 de ani.

Publicitate

Ce spune Doru Bușcu? Paginademedia.ro l-a contactat în legătură cu această afirmație, care a mai circulat în spațiul public.

Înainte de declarații, concluzia, pe scurt: Bușcu neagă categoric calitatea de "consilier". Povestește că, în trecut, a avut întâlniri cu lideri politici din toate partidele, "inclusiv cu lideri PSD", însă "întâlniri informale, la restaurantul lui Mircea Dinescu."

Așadar, ce spune Doru Bușcu?

Declarațiile lui Bușcu, pentru Paginademedia.ro:

Nu sunt consilierul lui Liviu Dragnea. Dacă Dragnea ar asculta de sfaturile mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern, ar dispărea slugile, securiștii din partid. Am spus și am scris aceste lucruri în mod constant. Ți se pare că ele se regăsesc în ce face Dragnea? Aș fi un sfătuitor otrăvit.

Nu-l înjur pe Dragnea pentru că ceea ce face - sau ceea ce se preface că face - împotriva influenței negre a serviciilor are o noimă politică sănătoasă, reprezintă, teoretic, un folos pentru societate. Mai cred că cele două procese în care a fost condamnat sînt rezultatul jocului politic și nu al justiției purificată de securiști.

În momentul de față, în politică este o luptă între incompetenți și securiști.

În perioada referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, m-am întâlnit cu ei, cu Victor Ponta și cu Liviu Dragnea. Aveam un inamic comun. Băsescu și oamenii lui făcuseră praf ceea ce construisem în 20 de ani, grupul Cațavencu. Am sperat că va fi înlăturat la referendum, dar securiștii i-au învins atunci pe incompetenți.

În 2014, 2015, 2016, au mai fost întâlniri - informale, cu oameni politici din toate partidele. Mircea Dinescu, partenerul meu la Cațavencii, are un restaurant potrivit.

I-am întîlnit acolo pe cîțiva dintre politicienii zilei: Ponta, Rus, Dragnea, Vanghelie, Blaga, chiar foste glorii ale politicii. Foști miniștri, foști președinți, foști candidați. Unii aveau povești, alții mici subiecte, alții haz, noi aveam umor. Am avut și idei, dar s-a ales praful de ele. Nimănui nu-i plac sfaturile. Așa că le dăm în public, în ziar.

Întâlnirile informale dintre ziariști și politicieni afectează sau nu relația profesională dintre acești actori? De ce?

"Politicienii sînt animale primitive, suficiente, lipsite de cultură, mai ales de cultură politică. Sînt mereu plini de ei. Sînt închiși în propria mărginire. Nu citesc, nu se informează, se înconjoară de oameni mai proști de ei. Asta e rău pentru țară, dar bine pentru jurnalism.", spune Doru Bușcu.

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Am imbatranit citind presa. Am ingurgitat, de-a lungul anilor, fel de fel de nazdravanii, incepand cu "maestrul" Cristoiu si terminand cu "independentul" si "obiectivul" Buscu. Care Buscu, in ultima sa lucrare jurnalistica (calmati-va, e la figurat!) afirma, senin, ca in 10 august jandarmeria a luptat impotriva pesedeului. Si inca una, la fel de aiuritoare: milioanele de romani fugiti din tara de groaza vietii ce le-o ofera pesedeul sunt nepatrioti. Ca, dac'ar fi fost (patrioti), n-ar fi plecat ci-ar fi ramas sa-ndure culmile prosperitatii oferite de inteleapta conducere pesedista si-al ei husar. Astea le spune D.B., care nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase a pesede. De fapt, individul nu-i decat una din cartitele pesedeului, plantate in sanul societatii civile ca s-o dezbine, s-o otraveasca si sa lucreze in favoarea patronilor lui. Dac-o face din interes pecuniar, e un mercenar, dac-o face din convingere e pentru ca la atata il duc mintea si caracterul. Iar Catavencii se transforma, pe nesimtite, intr-o oficina a pesedeului!
  • asta chiar spune pe bune ca jurnalistii s-au dus la politicieni sa-si rezolve problemele financiare. A vrut/si reusit basescu sa distruga Academia Catavencu, fuga fuga la dusmanii lu base ca poate aia se fac prietenii mei. Deci buscu asta, antipatic prin autosuficienta, o spune senin, indirect, ca jurnalistii fara sprijinul politicienilor nu pot exista in Romania.
  • Fiti atenti la aceasta fraza; ..."Dacă ar asculta de sfaturile mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern".
    Pai daca nu ar fi incompetenti si slugi in guvern ar mai putea dragnea sa conduca guvernul? Cum ar mai putea el sa isi impuna vointa daca ministrii ar fi competenti? Asa ca il sfatuieste bine!
  • Au ramas *** de la Catavencii si Guerrilla fara stapan (tati Vantu fiind parnaias) asa ca ciugulesc din palma cui da mai mult, adica a PSD-ului
  • Doru buscu e un ***, dar un *** simptomatic pentru ce a ajuns jurnalismul romanesc. Doru buscu e imaginea perfecta a meseriei asteia putrede. Iar in interviul asta, Doru buscu isi da tot ***ul pe fata; care de fapt e exact ***ul de care meseria de jurnalist e plina. Politicienii in cardasie cu jurnalistii au dus Romania aici.
  • Din aceasi gasca a propagandistilor PSD fac parte si Liviu Mihaiu cu Dobrovolschi de la radio Guerrilla.
    Pana sa vina PSDul la putere, Dobrovolschi cersea bani de la #rezistenti ca sa isi plateasca rata la casa.
    Dupa ce a venit PSDul, a primit Guerrilla licente prin toata tara, constracte pe la TVR, parteneriate cu Primaria Bucuresti, etc.
    Dobrovolschi a uitat de cerseala, jigneste pe oricine se leaga de PSD, si infloreste in concedii exotice :)
    Poate gasiti inregistrari de la emisiunile lui Dobrovolschi de la GoldFM, sa vedeti cum se dadea de ceasul mortii, ca el e deprimat, ca nu mai poate, ca e cea mai neagra perioada a vietii lui, ca sa facem donatii ca sa poata si el sa isi plateasca rata si sa mai ramana ceva si pt. o bere cu Matei :))
    Acum ii scuipa in fata pe cei ce i-au platiti cateva luni bune rata..
    ***.. *** individ..
  • @Puiu Cismigiu Citeste Jurnalul unui jurnalist fără jurnal a lui I.D Sârbu și vezi cine a fost cu adevărat Vornicu. Cine e fiica-sa, vedem zilnic. Pariez că Smaranda îi va trage preșul doamnei Gradea. Deocamdata stă cumintică. Pregăteste lovitura.
  • Vornicu a făcut multe. A comis ticăloșii, a fost ofițer anchetator, a avut singe pe mîini. Și lucrurile astea trebuie știute. E un mit fals. Demitizarea se impune.
  • Buscu nu e ala care ii scria elogii lui patraru in lupta cu Doina Gradea la ordinul Irinei Radu? Ce sa mai zicem de emisiunile de la realitatea tv impreuna cu dinescu si stelian tanase la ordinul lui Nush( SOV).
  • Adica Dragnea e un fel de copilas nereceptiv cu un mic ***, dar de esenta buna. Academia Catavencu cand a scris despre Tel Drum, a fost comanda politica? Bineinteles ca nu, atunci faceati jurnalism.
  • @dan petrea - nu pari a fi cel/cea mai in măsură să vorbești despre Tudor Vornicu - jurnalistul și omul de televiziune. In mod sigur, nu l-ai cunoscut și nici nu ai colaborat cu el. In rest, tu să fii sănătos/sănătoasă.
  • Buscu, impreuna cu Dinescu, au fost servantii lui Nush/SOV in a-l lovi mediatic pe Base. Nici acum nu se dezminte si o sa faca icter din cauza asta. El si marele poet folosesc orice aparitie mediatica pentru a lovi acum in opozitie si in Iohannis. Marea lui fituica de revista o foloseste doar in interes personal, cine da mai mult are sprijinul lor. Jurnalist ***! Mereu invitat la emisiunea lui Cristache zis si Antena3, unde fara scrupule ridica in slavi PSD-ul.

Trimite un comentariu