Skip to main content

SHARED NEWS. Mihaela Buzărnescu, vedetă pe zgură, vedetă şi în online. CTP: „Este o jucătoare de clasă mondială”

 
Foto | Hepta
Foto | Hepta

SHARED NEWS. Victoria Mihaelei Buzărnescu în finala turneului de tenis de la San Jose a fost cel mai discutat subiect de pe site-urile de ştiri. Textele care au anunţat performanţa româncei au fost cele mai distribuite materiale, pe Facebook, în ultimele zile.

Publicitate

Primele două ştiri din top, publicate de Digi24 şi Republica, au adunat împreună aproximativ 17.000 de aprecieri şi distribuiri, arată o monitorizare Facebrands pentru Paginademedia.

Ştirea publicată de site-ul televiziunii din portofoliul RCS-RDS, ieri, anunţa că sportiva Mihaela Buzărnescu “a ieşit victorioasă după cel mai important meci de până acum din carieră”

De asemenea, acelaşi text subliniază faptul că Buzărnescu va intra în clasamentul celor mai bune 20 de jucătoare ale planetei.

“Va urca astfel patru poziţii în clasamentul WTA, poziţionându-se începând de luni pe locul 20. România are pentru prima oară în istorie două jucătoare în primele 20 cele mai bune din lume. ”

Ştirea a adunat aproximativ 10.000 de distribuiri şi aprecieri, pe Facebook.

Următorul material din top, o opinie semnată de Cristian Tudor Popescu, abordează acelaşi subiect. Jurnalistul o consideră pe Buzărnescu, după finala câştigată în două seturi, drept “o jucătoare de clasă mondială”.

Opinia de pe Republica a strâns aproximativ 7.000 de distribuiri şi aprecieri.

Acesta subliniază câteva aspecte legate de ieşirile nervoase ale jucătoarei de tenis:

„Uluitor este că, dincolo de izbucnirile verbale şi lacrimale care, şi ele, au făcut-o celebră, pe dinăuntru Michi rămâne adunată şi tare, parcă spunând, la fiecare punct, pierdut sau câştigat”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro

Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. digi24.ro, “Mihaela Buzărnescu, victorie categorică în finala de la San Jose. Performanţă uriaşă şi un vis împlinit”

- 10.704 like-uri & share-uri;

2. republica.ro, “World Class Buzărnescu!”, de Cristian Tudor Popescu

- 7.136 like-uri & share-uri;

3. adevarul.ro, “Mesajul unor români din Canada care vin la mitingul Diasporei: Să le arătăm incompetenţilor de la cârma României că ei sunt adevăraţii hoţi, curve şi cerşetori”, de Florinela Iosip

- 4.171 like-uri & share-uri;

4. digi24.ro, “Dragnea: Documentul pentru punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a lui Klaus Iohannis e gata”

- 3.465 like-uri & share-uri;

5. adevarul.ro, “Elevul-fenomen de la Colegiul Codreanu din Bârlad, premiat de Google. Invenţia sa, aşteptată de zeci de mii de jucători Minecraft şi GTA5”, de Simona Voicu

- 662 like-uri & share-uri.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus