Skip to main content

Dispăruţi, un nou serial-dramă, se vede la AXN

 
Dispăruţi, un nou serial-dramă, se vede la AXN

Postul de televiziune AXN aduce un nou serial-dramă, de săptămâna viitoare. Producţia Dispăruţi va fi difuzată de luni, 1 octombrie, de la ora 22:00, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

În centrul acţiunii se regăsesc actorii Leven Rambin, din True Detective, alături Chris Noth, din The Good Wife sau Sex and the City.

Serialul spune povestea unui faimos caz de răpire de minori. Mai exact, a supravieţuitoarei Kit “Kick” Lanigan ( interpretată de Leven Rambin) şi a lui Frank Novak (interpretat de Chris Noth), agentul FBI care a salvat-o.

Cele 12 episoade sunt produse de NBC Universal Studios. Seria a fost creată de Matt Lopez (The Sorcerer’s Apprentice), în timp ce Barry O’Brien (CSI Miami), JoAnn Alfano (30 Rock), Kim Moses (Ghost Whisperer) şi Sara Colleton (Dexter) sunt producători executivi.

Timp de cinsprezece ani, perioadă în care s-a străduit să uite drama prin care a trecut, Kick s-a antrenat în arte marţiale şi în folosirea armelor, convinsă că doar aşa se va putea apăra în orice moment de un atacator.

Isteaţă, puternică, funny, uneori cu un umor negru şi fără să îşi lase emoţiile la vedere, eroina va trebui să decidă dacă vrea să se confrunte cu demonii trecutului în momentul în care primeşte o vizită neaşteptată din partea lui Novak. Acesta este un veteran FBI, cu imbolduri de renegat, care formează o echipă mică, o unitate specializată în cazuri de răpiri cu resurse puse la dispoziţie de FBI.

Cu o vastă experienţă, Novak este liderul de necontestat al echipei, precum şi o figură paternă pentru Kick. Speranţa lui este că, implicându-o în noul proiect, aceasta va reuşi să lase trecutul în urmă.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus