Skip to main content

De la "trăieşte în exil", la "condamnată" şi "fugită". Elena Udrea, din nou vedetă pe prima pagină Libertatea

 
De la "trăieşte în exil", la "condamnată" şi "fugită". Elena Udrea, din nou vedetă pe prima pagină Libertatea

Atunci şi acum. Elena Udrea deschide ziarul Libertatea pentru a treia oară în mai puţin de o lună. Portretizată iniţial de Libertatea, într-o preluare din revista Viva, drept „refugiată” şi aflată în „exil”, publicaţia o prezintă astăzi diferit pe Elena Udrea.

Publicitate

Deschiderea de ziar, care anunţă că fostul parlamentar a născut în Costa Rica, este însoţită de o ştampilă vizibilă ce afişează următorul text:

„Condamnată la 6 ani de închisoare şi fugită în Costa Rica, Elena Udrea e mamă cu o lună mai devreme”. Alături de precizare vine şi titlul: „A născut din fugă”.

FOTO. Coperta cu Elena Udrea acum şi cea din 30 august

Reamintim că pe 30 august revista Viva (deţinută tot de grupul Ringier) a inflamat opinia publică după ce a prezentat pe copertă primele imagini cu Elena Udrea însărcinată, alături de menţiunea că aceasta ar fi „refugiată” „în exil”. Fără vreo menţiune despre condamnarea la şase ani de închisoare în gala Bute.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dana Dana
    pacat de ziar
  • Silvia Silvia
    Elena Udrea traieste o mare drama. Exilul este mai rau ca puscaria, pentru ca din puscarie putea sa iasa mai devreme, exilul va dura pentru tot restul vietii. Dar si-a dorit un copil si si-a dat seama ca nu va putea sa mai aiba copii mult timp dupa varsta pe care o are acum. Daca ar fi avut 25 de ani cred ca ar fi preferat puscaria, sa scrie o lucrare stiintifica si pentru buna purtare sa fie eliberata mai devreme. Iar banii din Gala Bute...cred ca i-a cheltuit deja sa-si construiasca noua viata in Costa Rica. A meritat?
  • NebulaEXE NebulaEXE
    AHahaha! *** *** ca deja nu mai au loc in duba aia :))

Trimite un comentariu

sus