
Digi24 anunță o nouă structură de conducere a Digi24. Televiziunea de știri a grupului Digi va avea o structură de coordonare formată din patru membri:
- Robert Găinescu, fost Pro TV, devine directorul Digi 24 (funcție care până acum nu exista în cadrul televiziunii)
- Anca Mireanu, fondatoarea PSNews.
- Cosmin Prelipceanu, realizatorul principalului talk-show al postului încă de la înființare
- Mihai Dinei, membru în Consiliul de Administrație al RCS&RDS
Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi | RCS & RDS
„În numele Grupului Digi, le urez bun venit lui Robert și Ancăi. Oamenii sunt o resursă importantă, iar rezultatele obținute de postul Digi 24 se datorează unei echipe care crede în valori profesionale de necontestat precum echidistanța și informația corect tratată jurnalistic. Astăzi, Digi 24 este cea mai credibilă televiziune de știri din România⃰, așa cum indică studii independente realizate de instituții respectabile, precum Reuters Institute și Universitatea Oxford. Obiectivul nostru este să ne menținem standardele de profesionalism, să oferim în continuare știri și emisiuni care îi fac pe telespectatorii noștri mai informați și, deci, mai puternici.
Digi 24 este un produs media cu o contribuție importantă la valoarea brand-ului Digi și unul dintre generatorii unui conținut informațional premium în țara noastră. De la lansarea din 2012 și până în prezent, stația și-a construit o poziționare solidă pe piața de profil. Grație pasiunii echipei redacționale, profesioniștilor din activitățile de producție și din online, Digi 24 este un reper în mass-media din România. Modificările organizaționale anunțate sunt o reflectare a angajamentului grupului față de publicul postului Digi 24 – acela de a rămâne primii care le prezintă informațiile relevante, într-un mod obiectiv, complet și integrat.”
Carte de vizită:
Robert Găinescu (42 de ani) este un jurnalist de televiziune cu o experiență ce se întinde pe mai bine de 20 de ani, fiind unul dintre producătorii principalei ediții a „Știrilor Pro TV”, timp de peste 16 ani.
Anca Mireanu (42 de ani) s-a format în zona de consultanță și analiză politică și are o bogată experiență în presa online, fiind fondator al unor portaluri de știri politice și sociale.
Cosmin Prelipceanu (44 de ani) este realizator-prezentator al emisiunii „Jurnalul de Seară”.
Mihai Dinei (49 de ani) este membru al Consiliului de Administrație al RCS & RDS S.A. din 2003 și lucrează în cadrul companiei din 1999.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii