
„Antena 3 condamnă ferm propagarea unor astfel de informații mincinoase fără o minimă verificare în prealabil a veridicității afirmațiilor făcute de persoana în cauză”, spun reprezentanții Antenei 3 într-un comunicat de presă.
La ce se referă? Postul de televiziune a reacționat într-un comunicat de presă după ce au aparut noi înregistrări cu politicianul PSD Adrian Țuțuianu spunând că Antena 3 ar fi primit două milioane de euro de la PSD pentru publicitate.
„De ce este, de exemplu, foarte agresivă Antena 3 împotriva noastră? Pentru că ginerele lui Voiculescu e trei ani condamnat. Alexandrescu ăla, pe RCS-RDS, iar el ar dori, Voiculescu, să-i fie amnistiată pedeapsa de 10 ani să candideze la Parlamentul European.
La Antena 3 n-am mai putut să ieşim că s-au plătit 2 milioane de euro pentru publicitate cu 3 zile înainte. Eu trebuia să fiu joia trecută la ora 18 la Sandra Stoicescu, nu m-au mai vrut. De fapt, trebuia să fie Paul Stănescu la Sandra Stoicescu.
La 11 i-a zis da, la 14 l-a sunat şi i-a spus «Îmi pare rău, conducerea postului nu-mi permite să mă implic în asta». Ar trebui să înţelegeţi foarte bine cum s-a întâmplat cu Antena 3. La unii n-am vrut să mă duc. N-am vrut să mă duc la Realitatea.”, a spus Ţuţuianu, potrivit unor înregistrări difuzate de România TV, citată de Adevărul.
În replică, Antena 3 a dezmințit afirmațiile lui Țuțuianu menționând că îl va acționa în judecată pentru afirmațiile denigratoare și că îi vor cere despăgubiri de două milioane de euro, exact aceeași sumă pe care Țuțuianu spunea că Antena 3 ar fi primit-o de la PSD.
„Toate afirmațiile făcute de domnul Adrian Țuțuianu la adresa postului nostru de televiziune, a fondatorului trustului și a celorlalte persoane la care se face referire sunt complet false. Întrucât declarațiile sunt denigratoare și nu au niciun fundament real, postul nostru de televiziune a luat decizia de a-l acționa în instanță pe domnul Adrian Țuțuianu și îi vom cere despăgubiri de 2 milioane de euro”, arată comunicatul Antenei 3.
Reprezentanții postului mai spun că „în virtutea dreptului la o corectă informare, postul nostru de televiziune solicită tuturor celor care au mediatizat alegațiile domnului Adrian Țuțuianu să publice, în egală măsură, precizările postului nostru de televiziune”.
Comunicatul integral, în continuare:
„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor înregistrări în care este menționată Antena 3, postul nostru de televiziune face următoarele precizări:
Toate afirmațiile făcute de domnul Adrian Țuțuianu la adresa postului nostru de televiziune, a fondatorului trustului și a celorlalte persoane la care se face referire sunt complet false. Întrucât declarațiile sunt denigratoare și nu au niciun fundament real, postul nostru de televiziune a luat decizia de a-l acționa în instanță pe domnul Adrian Țuțuianu și îi vom cere despăgubiri de 2 milioane de euro.
Totodată, Antena 3 condamnă ferm propagarea unor astfel de informații mincinoase fără o minimă verificare în prealabil a veridicității afirmațiilor făcute de persoana în cauză.
În virtutea dreptului la o corectă informare, postul nostru de televiziune solicită tuturor celor care au mediatizat alegațiile domnului Adrian Țuțuianu să publice, în egală măsură, precizările postului nostru de televiziune.”
Comentarii