
Happy Channel aduce „Victoria” un serial britanic inspirat din viața Reginei Victoria Marii Britanii. Serialul se vede începând de vineri, 2 noiembrie, de la ora 20:00.
Primele două sezoane sunt programate de vineri până duminică. Producția spune povestea uneia dintre cele mai importante personalități din istoria Marii Britanii - Regina Victoria. În rolul principal este interpretat de actrița Jenna Coleman.
Povestea peliculei are la bază evenimente reale și se concentrează pe primii ani ai domniei Reginei Victoria (secolul XIX), inspirându-se din jurnalele Reginei pentru a realiza un portret al transformării ei într-un monarh respectat.
Serialul, lansat în 2016, a câștigat numeroase premii printre care și - Serialul britanic al anului 2017. De asemenea, are în distribuție actori precum: Daniela Holtz, Nell Hudson, Tommy Knight, Adrian Schiller, Jordan Waller, Tom Hughes.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii