Organizaţiile industriei media lansează Modulul Strategie şi Planificare Media, un curs de 14 zile, la care profesori vor fi oameni de media cu experienţă, prcum Mihai Trandafir (Universal McCann), Arina Ureche (BRAT), Lucia Antal (Pro TV şi ARMA) şi Dragoş Stanca (ThinkDigital şi BRAT).
Cursul are ca principală temă ecosistemul complex de media, de la principiile strategiei de media, la planificarea campaniei, monitorizarea şi optimizarea ei şi evaluarea finală a rezultatelor.
Cursurile din modul vor avea loc în perioada 15 martie – 8 iunie, iar înscrierile sunt deschise până la 1 martie.
Lucia Antal, Marketing Director PRO TV şi Preşedinte ARMA:
„Avem acces la informaţie oriunde ne aflăm. E la latitudinea noastră să filtrăm această informaţie şi, pentru cei care lucrează în domeniu, să ştie cum şi unde să împartă informaţia pe care o au de comunicat, astfel încât să ajungă la publicul pe care şi-l doresc.
Cred că acest modul este o oportunitate foarte bună pentru ca tinerii care sunt la început de drum în marketing să înţeleagă „culisele” şi elementele esenţiale pe care trebuie să le aplice într-o strategie corectă de marketing.”
Costurile Modulului Strategie şi Planificare de la IAA:
- 2000 EUR + TVA (2380 EUR TVA inclus) pentru non-membrii IAA/BRAT/ARMA
- 1500 EUR + TVA (1785 EUR TVA inclus) pentru membrii IAA/BRAT/ARMA
- 500 EUR + TVA (595 EUR TVA inclus) pentru studenţi
Despre Modului Strategie şi Planificare Media
Alexandra Dimitriu (Managing Director Publicis Groupe Media Bucharest), Mihai Trandafir (Managing Director Universal McCann) şi Ştefan Teodorescu (Marketing Strategy & Capability Director Ursus Breweries) vor deschide cursul prin aprofundarea principiilor de marketing.
Cursul va continua cu strategia de media, prezentată tot de Alexandra Dimitriu şi cu evaluarea performanţelor produselor media, print, radio şi outdoor, alături de Arina Ureche (Director General BRAT).
Lucia Antal (Marketing Director PRO TV şi Preşedinte ARMA) va discuta despre viziunea strategică în TV şi monitorizarea în acest mediu, împreună cu Liliana Mihăilescu şi Dragoş Pinciu.
Dragoş Stanca (Managing Director ThinkDigital & Preşedinte BRAT) va oferi perspectiva asupra media digitală: pe parcursul a 3 zile va prezenta strategia, planificarea evaluarea şi optimizarea în digital, alături de invitaţi surpriză.
Cursul se va încheia cu focus pe proiecte speciale de media, alături de Alexandra Dimitriu, şi pe planificarea campaniei, cu Alexandra şi Mihai Trandafir.
Înscrierile pentru modul se pot face aici. Orice înscriere efectuată în luna decembrie beneficiază de un discount de 10%.
Cursul se desfăşoară prin colaborarea IAA România (Ainternational Advertising Association), BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor).
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Pro TV difuzeaza luni un episod special Las Fierbinti la bataie cu Chefi la cutite de pe Antena 1.