Skip to main content

AUDIENŢE JOI. Las Fierbinţi s-a apropiat de 2,9 milioane de telespectatori. Ferma, cele mai bune cifre din sezon. A fost şi de trei ori peste concurenţă

 
AUDIENŢE JOI. Las Fierbinţi s-a apropiat de 2,9 milioane de telespectatori. Ferma, cele mai bune cifre din sezon. A fost şi de trei ori peste concurenţă

AUDIENŢE. Joi a fost seara Pro TV. Postul TV a dominat audienţele cu formula Las Fierbinţi - Ferma.

Publicitate

Serialul de comedie a avut cifre-record, aproape 2,9 milioane de telespectatori la nivel naţional şi o cotă de piaţă de 30%.

Ferma a stat şi ea foarte bine. A avut cele mai bune cifre din acest sezon, iar concurenţa n-a avut nicio şansă. Pro TV a avut cifre şi de trei ori mai mari decât Kanal D şi Antena 1.

Mai mult, la oraşe, Antena 1 a fost pe patru pe intervalul Fermei, fiind depăşită de Antena 3.

Paginademedia.ro prezintă cifrele posturilor TV de joi, 21 februarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:25):

NAŢIONAL. Serialul de comedie de pe Pro TV a avut aseară 30% din publicul din toată ţara care pe acel interval, 20.30 - 21.25, era cu televizorul deschis. Mai exact, aproape 2,9 milioane de persoane din întreaga ţară a fost, în medie, în fiecare minut pe Pro TV.

În minutul de maximă audienţă, la 20,58, serialul a avut 3,2 milioane de telespectatori.

Serialul a avut cifre duble faţă de Kanal D care aseară avea serialul turcesc Povestea noastră. Faţă de Antena 1 distanţa a fost şi mai mare, de patru ori sub Pro TV. Cu filmul Hulk pe interval, Antena 1 a avut aproape 600.000 de telespectatori, media.

URBAN. Cifre foarte bune pentru Pro TV şi pe urban. Serialul de comedie a avut 1,4 milioane de telespectatori, mai mult decât dublu faţă de Kanal D şi triplu faţă de Antena 1.

COMERCIAL. Fierbinţenii au avut pe publicul comercial, al celor cu vârste între 18 şi 49 de ani, o medie de peste 610.000 de telespectatori. Pe acelaşi interval, la Antena 1 se uitau 180.000 de persoane, media, şi cam tot atâţia şi pe Kanal D.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21.25), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 2.892.000 16.3 31.3
2 Kanal D 1.477.000 8.3 16.0
3 Antena 1 593.000 3.3 6.4
4 Antena 3 407.000 2.3 4.4
5 Romania TV 349.000 2.0 3.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21.25), în mediul URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.401.000 14.6 29.5
2 Kanal D 569.000 5.9 12.0
3 Antena 1 367.000 3.8 7.7
4 Antena 3 256.000 2.7 5.4
5 Romania TV 161.000 1.7 3.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21.25), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 614.000 14.3 35.7
2 Antena 1 180.000 4.2 10.5
3 Kanal D 171.000 4.0 9.9
4 DigiSport 1 63.000 1.5 3.7
5 National TV 43.000 1.0 2.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Intervalul Ferma

Reality Show-ul Ferma, cu Mihaela Rădulescu prezentatoare, a avut în ediţia de joi cele mai bune cifre din acest sezon. În cele aproape două ore de emisiune, show-ul a avut peste 1,6 milioane de telespectatori în întreaga ţară.

Interesantă este ponderea publicului urban. Astfel, din cei peste 1,6 milioane de privitori, mai bine de 900.000 erau telespectatori de la oraşe.

Mai mult, la oraşe, Pro TV s-a distanţat cel mai bine de concurenţă. A avut cifre cât Kanal D, Antena 3 şi Antena 1 la un loc. De remarcat că la oraşe Antena 1 a fost pe patru, depăşită şi de canalul Antena 3.

Pe publicul comercial, show-ul a avut 440.000 de privitori şi o cotă de piaţă de 30%. Antena 1 avea pe acelaşi interval 140.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Ferma (21:30-23:20), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.650.000 9.3 23.2
2 Kanal D 890.000 5.0 12.5
3 Antena 1 563.000 3.2 7.9
4 Antena 3 505.000 2.8 7.1
5 Prima TV 312.000 1.8 4.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Ferma (21:30-23:20), în mediul URBAN:

URBAN Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 909.000 9.5 23.5
2 Kanal D 348.000 3.6 9.0
3 Antena 3 315.000 3.3 8.1
4 Antena 1 296.000 3.1 7.6
5 Romania TV 148.000 1.5 3.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul Ferma (21:30-23:20), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 441.000 10.3 29.1
2 Antena 1 181.000 4.2 12.0
3 Kanal D 125.000 2.9 8.3
4 DigiSport 1 67.000 1.6 4.4
5 Antena 3 46.000 1.1 3.0

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dana dana
    urita emisiunea
  • R R
    Dorule,cu tine nu se discută,tu o ții pe a ta si buna! Lasa-ma în pace!
  • D D
    Degeaba "Razvan Putina mile A1 R q"... A data acele secvente la sfarsitul emisiunii, dar pana in ora 22:00. La "Ferma" au fost dupa ora 23:00.

    "La "Insula iubirii" scrie în chenarul ala "12" peste 12 ani pot vedea ce e pe post ,pe cand la Pro tv e cu "AP" adica acord parental"
    Pai da. Ce inseamna "AP" ? Tu ca parinte hotarasti daca, copilul poate vedea emisiunea sau nu. Si de regula, dupa ora 23:00 la culcare. Nu stai pe TV. Doar te duci la scoala a doua zi, nu ?

    Macar e bine ca te-ai uitat la emisiune. Parca ziceai ca nu iti place...
  • Ciprian Ciprian
    Pro 2 nu m-ai apare în top cinci pe Comercial. Noul serial turcesc nu prea prinde la public. Este abia la început.
  • F F
    @ D : imaginile de la ferma nu se incadreaza în ceea ce spui tu. Ele sunt de nivel de videoclip muzical dat oricând în timpul zilei la tv.

    Imaginile de la insula erau cu totul altceva. În unele cazuri, practic iti arătau blurat începutul unui act sexual și chiar te invitau sa vezi imaginile necenzurate online. Ideea ce ele sunt comparabile mi se pare prosteasca, de nivelul personajului r mile.
  • R R
    Dorule nu conteaza la ce ora se vad,sunt în emisiunea Ferma! Nu conteaza daca le lasa la sfarsitul programului! Insula iubirii a dat acele secvențe pornografice tot pe la sfarsit! La "Insula iubirii" scrie în chenarul ala "12" peste 12 ani pot vedea ce e pe post ,pe cand la Pro tv e cu "AP" adica acord parental! Nu se face asa ceva!
  • F F
    Aoleu R. Te-ai uitat la ferma? :)) de ce nu ti-a plăcut? Voiai mai multa acțiune ca la insula? :)) Nu vei vedea, fiindca Pro respecta legile audio-vizuale și alea 2-3 minute care ti-au atras ție atenția sunt de videoclip muzical. Dar da, ele sunt acolo ca sa atragă și publicul de nivelul tău. Se pare ca au reușit. :))
  • R R
    CNA -ul doarme! Ar trebui o amenda usturatoare!
  • D D
    Ce s-a intamplat "Razvan Putina mile A1 R q" ? Te-ai suparat ?
    Oricum, nu se compara cu ce a difuzat "Insula Iubirii":
    https://www.paginademedia.ro/2018/10/alo-cna-imagini-nerecomandate-minorilor-la-insula-iubirii-cadre-care-simuleaza-apropierea-intima-pana-in-ora-2200

    Vezi tu, acele imagini de care pomenesti au fost difuzate dupa ora 23:00. La "Insula Iubirii", pana in ora 22:00. Si ce scrie in stirea respectiva ?
    "Până în ora 22.00, prag după care, potrivit legii, poate fi difuzat conținut mai puțin recomandat minorilor."
  • D D
    Dezastrul pentru "Antena 1"... Cum sa difuzezi un film din 2003 ? Si azi la fel; un film din 1997.
    Apropo, ce zicei postacule antenist "Razvan Putin mile R A1 q" de pensionarii de la "Ferma" ? Nu ii vad...
  • R R
    Cum sa nu aiba Ferma audiențe mari când pe post se vad concurenții care fac mișcări lascive ,se dezbraca unul pe altul cu gura de lenjerie și haine! "Bravo PRO TV"! Dorule,mariane,acum va place ??? Cand era Insula Iubirii pe Antena 1 și erau astfel de imagini,va bateați cu pumnul în piept ca trebuie mutata dupa ora 00:00! Nu var fi rușine!

Trimite un comentariu

sus